No obligation to summon parties for deferred pronouncement; separation of suspension ruling from unconstitutionality exception

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 106/F/C din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de A.R.R. împotriva încheierilor din 29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005 pronunțate în dosarul nr. 2196/COM/2005 al aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că A.R.R. a fost prezentă în ședința publică din data de 27 iunie 2005, când instanța a pus în discuția părților atât cererea de sesizare privind excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât și cererea de suspendare formulată, iar că amânarea pronunțării deciziei în dosarul nr. 2196/COM/2005 nu a instituit în sarcina instanței obligația citării părților.

Instanța a mai reținut , pe de o parte, că A.R.R. a avut termen în cunoștință, astfel încât, în condițiile art. 153 alin. (1), partea nu se mai citează în tot cursul judecății, iar, pe de altă parte, că pronunțarea soluției se face după închiderea dezbaterilor publice, astfel încât citarea părților pentru data la care are loc pronunțarea soluției nu este impusă de lege, acestea având îndatorirea de a urmării pronunțarea respectivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.R.R., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că prin încheierea din data de 29 iunie 2005 instanța a scos cauza de pe rol, mai puțin cererea de suspendare formulată, încălcând astfel dispozițiile art. 23 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, iar că pentru termenele din 29, respectiv 30 iunie 2005, părțile nu au avut termen în cunoștință.

S-a mai susținut prin cererea de recurs că, în condițiile în care părțile nu au fost legal citate pentru termenele în speță, instituția s-ar fi aflat în imposibilitate de a promova recursul în termenul legal de 5 zile de la pronunțare.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

După cum rezultă din actele dosarului și după cum în mod corect a reținut și instanța investită cu soluționarea contestației în anulare, la termenul din 27 iunie 2005 părțile prezente, printre care și recurenta, au pus concluzii atât în raport cu cererea de suspendare formulată în cauză, cât și în raport cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de A.R.R.

Așadar, încheierea din data de 27 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2196/COM/2005 a marcat sfârșitul dezbaterilor în ce privește chestiunile puse în discuția părților la acel termen de judecată, instanța urmând a se pronunța asupra celor două cereri.

Făcând aplicarea art. 260 alin. (1) C. proc. civ., instanța a amânat pronunțarea la 29 iunie 2005, dată la care s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale. Totodată instanța a fixat termen de control pentru soluționarea dosarului de fond și a amânat la 30 iunie 2005, în temeiul aceluiași text de lege, pronunțarea asupra cererii de suspendare formulată de reclamanți.

Prin încheierea din 30 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2196/COM/2005, instanța a soluționat cererea de suspendare în sensul admiterii în parte.

După cum în mod corect a reținut și instanța investită cu soluționarea contestației în anulare, niciun text procedural nu prevede obligația instanțelor de judecată ca, atunci când amână pronunțarea soluționării, să dispună citarea părților pentru data respectivă.

În cazul amânării pronunțării, cele petrecute la termenul când au avut loc dezbaterile se consemnează în încheierea care va face corp comun cu hotărârea ce se va pronunța.

In raport cu cele mai sus arătate se constată că susținerea recurentei în sensul că părțile nu au fost citate pentru 29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005, nu poate fi reținută, acestea nefiind termene de judecată ci date la care instanța a amânat pronunțarea asupra cererilor în raport cu care părțile au pus concluzii la 27 iunie 2005.

Curtea constată că pretinsa încălcare a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu se fondează, întrucât rațiunea acestui text de lege este aceea de a nu se proceda la soluționarea cauzei pe fond, anterior soluționării excepției de neconstituționalitate apreciată de instanță ca având legătură cu litigiul în speță.

In atare condiții, soluționarea de către instanță a cererii de suspendare formulată de reclamanți nu aduce atingere voinței legiuitorului, așa cum aceasta a fost exprimată prin dispoziția art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Totodată, cum potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, iar instanța nu are obligația citării pentru data la care amână pronunțarea, nu se poate reține nici critica recurentei privind imposibilitatea promovării recursului împotriva încheierii susceptibile de recurs, în termenul legal.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva dentinței civile nr. 106/F/C din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2007.