Judicial suspension of customs assessment execution: satisfaction of imminent prejudice and well-justified case requirements

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 140 din 16 mai 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite în sarcina reclamantei de controlul vamal, nr. 2174 din 31 ianuarie 2007, în limita sumei de achitat, respectiv 297.860 lei măsura suspendării a fost dispusă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, privind anularea deciziei menționate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a demonstrat că se află în situația unui caz bine justificat, date fiind motivările care îi susțin aparența de nelegalitate a actului iar iminența prejudiciului este evidentă prin prisma executării silite asupra debitului, a cărui punere în executare, ar fi în măsură să perturbe substanțial activitatea economico-financiară a societății.

Împotriva acestei hotărâri pârâtele D.R.V. Timișoara și A.N.V. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția de autoritate a lucrului judecat având în vedere că o cerere anterioară, formulată de aceeași societate reclamantă, de suspendare a executării deciziei de regularizare ce formează obiectul dosarului de față, a fost respinsă (dosar 664/59/2007 înregistrat la Curtea de Apel Timișoara).

Recurenta a mai arătat că argumentele invocate de intimata-reclamantă în susținerea cererii de suspendare, întemeiată pe prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt de natură să justifice suspendarea de către instanță a executării silite, nefiind demonstrat prin nici un mijloc de probă faptul că executarea silită a sumei stabilite prin actul de impunere ar avea consecințe grave, în sensul producerii unei pagube greu de reparat ulterior.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ, solicitată instanței competente a se pronunța și asupra anulării în tot sau în parte a actului respectiv, se cer a fi întrunite cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care, astfel poate fi prevenită.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului în raport de aceste prevederi legale, incidente, cât și prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și potrivit art. 3041 C. proc. civ., reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt întrunite cele două cerințe legale.

Astfel, după cum în mod just s-a constatat, iminența prejudiciului în cazul societății intimate este evidentă dat fiind faptul că s-a dovedit începerea executării silite a sumei ce formează obiectul deciziei de impunere contestată, respectiv 297.860 lei. În plus, nu suma de bani ca atare, ce formează obiectul executării silite ci consecințele evidente decurgând din posibila plată, respectiv, perturbarea însemnată a activității societății reclamante, demonstrează o dată în plus îndeplinirea aceste condiții.

Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei și în ceea ce privește modalitatea în care instanța de fond a analizat în cauză cerința cazului bine justificat, întrucât în mod argumentat chiar dacă sumar, au fost prezentate motivele de aparentă nelegalitate ale actului de impunere, respectiv lipsa motivării legale a deciziei de regularizare ca și încălcarea principiilor securității juridice și a protecției așteptărilor legitime, consacrate și în jurisprudența comunitară.

Nici în fața instanței de fond și de altfel nici prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă nu a combătut aceste motive.

În fine, se reține că și critica recurentei vizând modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat este neîntemeiată și ca atare nu poate fi primită, pe de o parte, pentru că așa cum corect s-a reținut prin hotărârea anterioară invocată, cererea de suspendare formulată de aceeași reclamantă-intimată a fost respinsă exclusiv pentru neplata cauțiuni legal datorată, iar pe de alta, reținând natura juridică a acestor hotărâri judecătorești, ce vizează măsuri vremelnice , nu soluționează fondul cauzei și care pot fi modificate în măsura în care se schimbă condițiile avute în vedere la pronunțarea primei hotărâri nefiind așadar supuse puterii de lucru judecat propriu-zise.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.R.V. pentru A.N.V. București împotriva sentinței civile nr. 140 din 16 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.