Eligibility for post-1945 refugee compensation under Law 189/2000 based on forced intra-judicial displacement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20922 din 7 martie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în urma Diktatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinții din localitatea de domiciliu, respectiv Turda, județul Cluj, în localitatea Cluj, județul Cluj, din motive de persecuție etnică.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naționale, certificat de școlar emis de Școala Populară Cluj și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Turda, județul Cluj, în localitatea Cluj, județul Cluj, în perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945 deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul B.S.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 253 din 7 mai 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 20922 din 7 martie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 1 octombrie 1942-6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.

De asemenea se mai menționează că declarațiile martorilor sunt dovezi, numai în măsura în care concordă cu situația istorică.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, respectiv Turda, județul Cluj, în localitatea Cluj, județul Cluj, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 253 din 7 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.