Validity of railway platform entry fee as abusive contractual clause versus administrative act of public service provider

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 17 martie 2008, CNCF C.F.R. SA, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 774 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Recurenta consideră că CNCF C.F.R. SA nu este o autoritate publică și nici nu poate fi asimilată autorităților publice în sensul Legii nr. 554/2004.

Cât privește dispoziția prin care s-a stabilit taxa de peron, act a cărui anulare s-a cerut, nu este un act administrativ de autoritate publică și oricum este un act intern emis, în exercitarea dreptului său de exploatare comercială a patrimoniului feroviar.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 774 din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea formulată de D.A. împotriva pârâtei CNCF C.F.R. SA și s-a dispus anularea pct.14 din anexa 5 la dispoziția art. 13 din 14 mai 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA, privind taxa de intrare în Gara de Nord București.

S-a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 0,5 lei reprezentând taxă intrare peron achitată.

S-au respins pretențiile reclamantei, privind plata de daune morale. Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că dispoziția din 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA prin care s-a instituit taxa de peron, nu cuprinde niciun element din care să reiasă natura acestei taxe și rațiunea instituirii ei, existând doar prevederea, în art. 5 că „aprobă tarifele și taxele pentru serviciile aferente Sucursalei Patrimoniu”.

Instanța de fond considerând că măsura de instituire a taxei de peron are o insuficientă fundamentare, a analizat această taxă din punct de vedere al contraprestației celui care a instituit-o.

Sub acest aspect instanța de fond a reținut că „taxa nu se bazează pe o contraprestație efectivă a prestatorului de servicii de transport feroviar, ci constituie în fapt prin ea însăși doar o modalitate implicită de descurajare a accesului pe peronul Gării de Nord a persoanelor care nu posedă legitimație de călătorie”.

Din poziția procesuală a pârâtei, instanța a reținut că ar fi un contract de adeziune, în temeiul căruia recurenta percepe tariful de acces pe peron. Ori, un astfel de contract, prin impunerea acestui tarif, instituie o clauză contractuală abuzivă (a reținut instanța de fond) în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

A mai reținut instanța că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, crează în detrimentul consumatorului și contrară cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

A considerat instanța că prin instituirea acestui tarif, nu se creează nu numai un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ci pur și simplu nu există obligații în sarcina pârâtei, corelative dreptului de a percepe tariful neexistând o contraprestație care să o justifice, astfel că atare prelevare apare cu atât mai abuzivă și lipsită de orice fundament.

Așa fiind, s-a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anularea pct. 14 din anexa 5 la dispoziția nr. 13 din 14 mai 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA privind taxa de intrare în Gara de Nord. Cât privește acordarea de daune morale, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a indicat în ce a constat prejudiciul moral suferit, și nici nu a dovedit aceste prejudiciu.

Recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins.

În mod corect instanța de fond s-a considerat competență în soluționarea cauzei față de persoana juridică emitentă a actului atacat.

Pe de altă parte, acest act este un act administrativ prin asimilare conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât în mod corect cauza s-a soluționat în contencios administrativ, recurenta prestând un serviciu public.

Cât privește aplicarea art. 1 din Legea nr. 554/2004 în mod legal reținând vătămarea reclamantei - intimate, instanța de fond a admis acțiunea, aceasta fiind vătămată prin actul administrativ contestat.

De observat că hotărârea instanței de fond este motivată în condițiile art. 261 C. proc. civ. astfel încât nici sub acest aspect recursul nu este întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de CNCF C.F.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 774 din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 1.000 Ron cheltuieli de judecată către intimată D.A., reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.