Suspension of public sector vacation and loyalty bonuses; procedural lack of obligational bond in ministerial budgetary guarantee claims

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 iulie 2007 reclamantul G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și D.G.P.M.B. obligarea la plata primelor de vacanță pentru perioada 2005 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că obligația de plată a primei de vacanță se întemeiază pe art. 37 din O.G. nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat succesiv nu are relevanță în cauză întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, dreptul la spor de fidelitate se întemeiază pe dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul la primele de vacanță și la sporul de fidelitate a fost suspendat.

De asemenea, M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3116 din 4 decembrie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., D.G.P.M.B. și cererea de chemare în garanție a M.E.F. formulată de M.I.R.A. A obligat pârâții să plătească reclamantului primele de vacanță pentru perioada 2005 - 2006 actualizate cu rata inflației și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației. A obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar potrivit art. 37 din același act normativ la plecarea în concediu aceștia au dreptul la o primă de vacanță egală cu salariul de bază.

Aceste drepturi au ost suspendate, dreptul la sporul de fidelitate prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004 iar prima de vacanță prin legile bugetului de stat.

Chiar suspendate fiind aceste drepturi subzistă întrucât suspendarea unui drept nu echivalează cu anularea lui.

Așa fiind la încetarea perioadei de suspendare se impune plata retroactivă a drepturilor salariale menționate.

În ceea ce privește calitatea procesuală a M.E.F. s-a stabilit că acesta are calitate procesuală dar nu ca obligat principal și solidar cu instituția la care funcționează polițiștii ci în raport cu obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.E.F. criticând sentința în raport cu lipsa calității sale procesuale, având în vedere împrejurarea că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea pe de altă parte și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a acestei autorități.

Curtea, analizând motivele de recurs în raport cu dispozițiile legale aplicabile și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat:

Prima instanță în mod greșit a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".

În consecință recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 3116 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F. și înlătură obligarea acestuia la plata sumelor solicitate și la alocarea fondurilor necesare plăților acestor drepturi.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.