Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3489/2008 AI generated

Appeal dismissed; National Institute of Legal Medicine ordered to disclose DNA test data to applicant

Case Number Decizia nr. 3489/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Institute of Legal Medicine, confirming the lower court’s order that compelled the institute to provide the applicant with the electrophenograms and underlying data used in a 2007 DNA expertise report. The dispute arose in administrative litigation when the institute refused an individual’s request to access specific medical-legal documents, arguing that such materials constituted specialized medico-legal acts immune from disclosure to private parties and that access should be sought through the judicial body handling the associated paternity suit. The court rejected the institute’s argument, holding that the refusal to respond to a request regarding an individual’s personal data constituted an actionable administrative omission under the Administrative Litigation Law, and that the specialized nature of the documents or the parallel civil proceedings did not deprive the individual of the right to direct access to their own medical records.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004; Appeal dismissed; National Institute of Legal Medicine ordered to disclose DNA test data to applicant: Instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată prin refuzul de soluționare a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ care poate dispune, conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea autorității la comunicarea unui înscris.

Keywords

AI generated
right of data access medical report personal data administrative dismissal forensic DNA evidence judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
actele solicitate, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (legea contenciosului administrativ) nu este opozabilă I.N.M.L.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
1 coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată prin refuzul de soluționare a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ care poate dispune, conform art.
art. 312 C. proc. civ
Sentința instanței de fond este legală astfel încât recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 intră în sfera contenciosului administrativ nu numai actele administrative ci și nesoluționarea în termen a unei cereri.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 27 martie 2008, Institutul Național de Medicină Legală M.M., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 83 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului, constatarea inadmisibilității acțiunii, întrucât se conturează o ingerință în activitatea medico-legală așa cum este reglementată de art. 3 din O.G. nr. 1/2000, modificată și completată de Legea nr. 271/2004. Prin această reglementare legală se interzice clar orice ingerință în activitatea medico-legală.

Dezvoltând acest punct de vedere, recurentul a precizat că reclamantul S.R. a solicitat I.N.M.L., comunicarea electrofenogramelor care au stat la baza întocmiri raportului ADN din 2007, ori acest raport a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 6 care a și judecat fondul pricinii.

Recurentul a mai susținut că expertiza medico-legală și actele care au stat la baza acesteia, nu sunt acte administrative ci acte de specialitate medico-legale, drept care aprecierea instanței că ar fi obligat să pună la dispoziție lui S.R. actele solicitate, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (legea contenciosului administrativ) nu este opozabilă I.N.M.L.

Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că prin sentința civilă nr. 83 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.R. în contradictoriu cu pârâtul I.N.M.L. și a obligat pârâtul la comunicarea actelor solicitate de reclamant.

Instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a, la 8 august 2007, reclamantul S.R. a chemat în judecată pe I.N.M.L. solicitând obligarea acestuia să-i pună la dispoziție electrofenogramele care au stat la baza întocmirii raportului de expertiză ADN din 2007.

Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, având în vedere că pârâtul este o instituție centrală. Curtea de Apel București a constatat că la 3 iulie 2007, reclamantul, intimat în cauză, a solicitat de la I.N.M.L., actele care au stat la baza raportului de expertiză ADN din 2007.

Prin adresa din 3 iulie 2007, pârâtul a transmis refuzul de comunicare a actelor solicitate care au stat la baza raportului de expertiză ADN din 2007, cu precizarea că fotocopiile actelor pot fi comunicate numai la solicitarea scrisă a organelor judiciare.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată prin refuzul de soluționare a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ care poate dispune, conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea autorității la comunicarea unui înscris.

S-a constatat de instanță că petentul este vătămat prin necomunicarea de către pârâtă a actelor medicale în condițiile în care acestea se referă la persoana reclamantului. Împrejurarea că partea adversă a solicitat contravaloarea expertizei nu poate constitui un element care să interzică reclamantului accesul la actul medical respectiv, mai ales în condițiile în care soarta cheltuielilor de judecată se decide la sfârșitul procesului.

S-a mai apreciat de instanță că „faptul că interpretarea datelor necesită cunoștințe de specialitate” de asemenea nu are legătură cu dreptul reclamantului de a avea acces la aceste date. De asemenea nici împrejurarea că reclamantul putea cere datele prin intermediul instanței civile care judecă procesul referitor la paternitate (prin expertiza în cauză a fost exclusă paternitatea intimatului - reclamant) nu poate fi opus reclamantului, acesta având dreptul de a se adresa direct instanței publice pentru obținerea drepturilor și satisfacerea intereselor legitime.

Sentința instanței de fond este legală astfel încât recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Este evident potrivit actelor cauzei că recurentul - pârât a refuzat soluționarea cererii reclamantului de a i se comunica actele solicitate, acte care îl priveau personal, fiind vătămat de recurentul - pârât prin abuzul său de necomunicare interesul reclamantului fiind legitim privat, fiind îndeplinite astfel prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că expertiza medico-legală și actele ce au stat la baza ei sunt acte de specialitate medico-legale iar nu acte administrative, situație necontestată în cauză este nerelevantă cauzei. Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 intră în sfera contenciosului administrativ nu numai actele administrative ci și nesoluționarea în termen a unei cereri.

De observat că actele priveau pe intimatul - reclamant în mod direct fiind legate de un proces de stabilirea paternității unui copil iar cererea sa de a-i fi comunicată este întemeiată și legală, refuzul recurentului - intimat fiind neîntemeiat.

Urmează deci a se constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 1 din Legea nr. 554/2004 și întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Național de Medicină Legală M.M. București împotriva sentinței civile nr. 83 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.