Recognition of anti-communist resistance status based on administrative forcible eviction under O.U.G. 214/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2006 la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.L.Z. a chemat în judecată Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea Deciziei nr. 464/2002 din 26 octombrie 2006 și obligarea autorității pârâte să-i acorde drepturile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este fiica defuncților P.C. și P.M. și prin căsătorie a dobândit numele de P.

A mai arătat că tatăl său a lucrat la regimentul 5 Vânători, Comisariatul Militar, cercul Premilitar, că în timpul războiului antihitlerist a luptat pe front fiind decorat pentru fapte deosebite însă în iulie 1952, în urma unui denunț mincinos, a fost declarat dușman al statului fiind obligat să se pensioneze, după care a fost și arestat.

Pentru aceste fapte atât tatălui cât și fratelui său P.A. li s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în baza O.U.G. nr. 214/1999, cerere care reclamantei i-a fost respinsă fără nici o motivare.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 24 din 6 februarie 2007 a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată, fiind irelevantă în soluționarea cauzei împrejurarea că tatăl și fratele acesteia au dobândit drepturi prevăzute de această ordonanță, întrucât temeiurile de drept în baza cărora pârâta a emis decizii pe seama celor doi sunt prevăzute de art. 3 lit. a) și f) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.L.Z. invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Astfel, susține reclamanta, din probele cauzei rezultă că, după arestarea tatălui său, familia sa, formată din mamă și doi fii, între care și reclamanta, a fost mutată din locuința proprie, într-o altă locuință, unde le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu, începând cu data de 18 octombrie 1952.

A mai susținut că tatăl său și fratele său au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și că instanța, în mod greșit, a apreciat că, în cazul ei nu ar fi îndeplinite cerințele art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recurentei și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că tatălui și fratelui recurentei-reclamante, Comisia de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999 le-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă prin deciziile nr. 1719 din 23 septembrie 2004 și, respectiv, nr. 4431 din 11 decembrie 2003.

De asemenea, rezultă că familia recurentei-reclamante a avut inițial domiciliul în municipiul Timișoara, iar în perioada 18 octombrie 1952-30 septembrie 1063 au avut domiciliul în str. T., schimbarea domiciliului producându-se la aproximativ o lună după ce fratele său a fost exmatriculat la 13 septembrie 1952, din Facultatea de chimie industrială pentru motivul că tatăl său fusese „arestat ca dușman al regimului” (fila 59 din dosarul de fond).

Din declarațiile martorilor A.E.L. și C.E.M.F. rezultă că, după arestarea tatălui recurentei-reclamante familia acestuia, din care făcea parte și recurenta-reclamantă, a fost evacuată din casa proprietate personală, stabilindu-li-se domiciliul într-o locuință insalubră și fără canalizare pe str. T. din municipiul Timișoara.

Având în vedere probele cauzei, precum și contextul istoric și politic în care s-au petrecut faptele, instanța reține că părăsirea propriei locuințe de către familia recurentei-reclamante și stabilirea domiciliului într-o locuință insalubră, inferioară din punct de vedere al confortului, s-au produs ca urmare a unei măsuri administrative din partea autorităților comuniste, astfel că cerințele art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999 sunt pe deplin îndeplinite în privința recurentei-reclamante.

Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, va fi admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.L.Z. împotriva sentinței civile nr. 24 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea.

Anulează decizia din 26 octombrie 2006 emisă de pârâtă.

Constată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantei și obligă pârâta să emită o decizie în acest sens.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.