Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4350/2003 AI generated

Scope of reparation for ethnic persecution victims: coverage of children born during refugee period under O.G. 105/1999

Case Number Decizia nr. 4350/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that annulled the administrative decision denying the claimant's benefits and ordering the pension authority to recognize her status as a refugee and grant legal rights effective from April 2003. The dispute concerned a civil action for administrative annulment, where the claimant, born in 1941 while her parents were refugees in Northern Transylvania due to ethnic persecution, sought compensation under emergency decree; the administrative body had rejected her claim arguing the law applied only to those directly persecuted, not those born during the refugee period. Relying on a teleological interpretation of Emergency Decree No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), the Court held that the legislative intent to provide compensatory rights for damages from ethnic persecution extended to children born during the refugee period, as they indirectly suffered the consequences, and this interpretation was reinforced by the *a fortiori* argument that surviving spouses, who did not suffer direct persecution, were also entitled to benefits.

Legislator headnote

AI generated

Scope of reparation for ethnic persecution victims: coverage of children born during refugee period under O.G. 105/1999: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Keywords

AI generated
reparations for ethnic persecution refugee rights victim status right to compensatory damages children's rights parents' pension
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a județului Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 8979 din 20 martie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut după ce părinții săi s-au refugiat din teritoriul Ardealului de Nord, aflat sub ocupație străină între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 666 din 27 mai 2003, a admis contestația reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 8979 din 20 martie 2003, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat-o pe aceasta din urmă, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiat pentru perioada 12 iulie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile legale cuvenite, începând cu 1 aprilie 2003.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că nașterea în timpul refugiului a avut aceleași consecințe de ordin material și moral vătămătoare și asupra nou-născutului, ca și pentru ceilalți membri ai familiei.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență, că „acordarea unor măsuri reparatorii din motive de echitate” și pentru „copiii născuți în refugiu”, nu permite instanței de judecată să poată adăuga la această lege, acordarea unor drepturi reparatorii și pentru persoanele născute în refugiu, fiind un atribut exclusiv al puterii legislative.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că reclamanta s-a născut la data de 12 iulie 1941, în localitatea Timișoara, unde familia părinților săi fusese nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, Oradea, ca urmare a persecuțiilor exercitate din motive etnice în Ardealul de Nord, după data de 6 septembrie 1940.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția de admitere a acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 666 din 27 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.