Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3139/2008 AI generated

Timeliness of plea of cassation against unenforceable final judgment under 15-day rule

Case Number Decizia nr. 3139/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s 2007 decision that dismissed the plaintiff's plea of cassation (contestație în anulare) for tardiness. The dispute concerned the timeliness of a legal challenge against an unenforceable final judgment; the plaintiff argued the appeal period had not started because the 2006 Cassation decision did not explicitly state the lower judgment was final, while the lower court found the plaintiff was aware of the judgment's finality. The decisive legal basis was Article 319(2) of the Code of Civil Procedure, which establishes a 15-day filing deadline for pleas of cassation against unenforceable final judgments, running from the date the party became aware of the finality, which the plaintiff failed to meet by filing in January 2007 against a judgment that became final in May 2006.

Legislator headnote

AI generated

art. 319 alin. (2) C. proc. civ, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, art. 23 alin. (11) din Constituția, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/1992, art. 245 pct. 1 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ; Timeliness of plea of cassation against unenforceable final judgment under 15-day rule: The dispute concerned the timeliness of a legal challenge against an unenforceable final judgment; the plaintiff argued the appeal period had not started because the 2006 Cassation decision did not explicitly state the lower judgment was final, while the lower court found the plaintiff was aware of the judgment's finality. The decisive legal basis was Article 319(2) of the Code of Civil Procedure, which establishes a 15-day filing deadline for pleas of cassation against unenforceable final judgments, running from the date the party became aware of the finality, which the plaintiff failed to meet by filing in January 2007 against a judgment that became final in May 2006.

Keywords

AI generated
timeliness of filing article of civil procedure reasonable duration of the proceedings rules of procedure default of statutory deadline late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 319 alin. (2) C. proc. civ
Pentru a hotărî astfel, a reținut, că potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile, care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, precum este și sentința nr.
art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995
La termenul de judecată de la 11 ianuarie 2008, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 în raport cu dispozițiile art.
art. 23 alin. (11) din Constituția
80/1995 în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituția României, care consacră prezumția de nevinovăție.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/1992
Prin încheierea de la aceeași dată Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că excepția invocată este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/1992, întrucât dispoziția atacată nu are legătură cu soluționarea pricinii.
art. 245 pct. 1 C. proc. civ
12/45/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ.
art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 71 din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității introducerii contestației în anulare formulată de reclamantul A.N. și a respins contestația în anulare introdusă de reclamantul A.N. împotriva sentinței nr. 169/CA din 7 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, că potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile, care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, precum este și sentința nr. 169 din 7 noiembrie 2004, contestația putea fi introdusă doar în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, rămasă irevocabilă.

Ori, reclamantul A.N. a luat cunoștință de sentința civilă nr. 169/CA din 7 noiembrie 2004 la data de 5 decembrie 2005, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 105 din dosarul nr. 4774/2005, și că această hotărâre a rămas irevocabilă la data de 9 mai 2006, prin Decizia nr. 1641 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1338/2006.

Ca atare, termenul limită în care A.N. putea ataca cu contestație în anulare sentința civilă nr. 169/CA din 7 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași era data de 25 mai 2006, dată la care se împlinea termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agafiței Neculai criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit Curtea de Apel Iași i-a respins contestația în anulare ca tardivă, arătând că a formulat-o în termenul prevăzut de art. 319 Cod procedură civilă, întrucât decizia nr. 1641 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu precizează dacă sentința nr. 169/CA/2004 este sau nu irevocabilă.

La termenul de judecată de la 11 ianuarie 2008, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituția României, care consacră prezumția de nevinovăție.

Prin încheierea de la aceeași dată Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că excepția invocată este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/1992, întrucât dispoziția atacată nu are legătură cu soluționarea pricinii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A.N.

Prin Încheierea de ședință din 7 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea recursului împotriva sentinței nr. 71/2007 a Curții de Apel Iași până la soluționarea recursului împotriva Încheierii din 11 ianuarie 2008.

Prin Decizia nr. 346 din 19 mai 2008, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul declarat de A.N. împotriva Încheierii de ședință din 11 ianuarie 2008, dosar nr. 12/45/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

La 10 iunie 2008, recurentul A.N. a solicitat „redeschiderea judecății” cauzei ce face obiectul dosarului nr. 12/45/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2008, Înalta Curte constatând cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare, și, analizând motivele invocate de recurentul - reclamant A.N. împotriva sentinței nr. 71/2007 a Curții de Apel Iași, constată că recursul este nefondat.

În mod corect Curtea de Apel Iași a respins contestația în anulare formulată de A.N. împotriva sentinței nr. 169/CA din 7 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași, admițând excepția tardivității, întrucât recurentul nu a respectat dispozițiile prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că deși a luat cunoștință de sentința nr. 169/CA/7 noiembrie 2004, la data de 5 decembrie 2005, conform dovezii de la fila 105, dosar nr. 4774/2005, sentință care a rămas irevocabilă la data de 9 mai 2006 prin Decizia nr. 164, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1338/2006, a depus contestația în anulare la Curtea de Apel Iași la data de 12 ianuarie 2007, depășind termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și anume cel de 15 zile.

În temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N. împotriva sentinței nr. 71 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2008.