Eligibility for ethnic persecution reparations: proof of 1940-1945 displacement via witness testimony
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant Pension House as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision that mandated the state pension institution to recognize the claimant as a beneficiary of reparations for ethnic persecution. The dispute involved a challenge to a 2007 administrative decision denying benefits under Law No. 189/2000, with the claimant alleging that she and her mother were forced to flee their home city to other localities between October 1940 and March 1945 due to ethnic persecutions by occupying forces. The court found that the claimant successfully proved the necessary elements of ethnic persecution and displacement through witness testimonies and civil registry acts, rejecting the defendant’s argument that the evidence was insufficient. The decisive legal basis comprised Article 1(c) of Government Ordinance No. 105/1999 and Government Decision No. 127/2002, which define the right to compensation for individuals who were ethno-persecuted and displaced from their domicile during the period between September 6, 1940, and March 6, 1945.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ; Eligibility for ethnic persecution reparations: proof of 1940-1945 displacement via witness testimony: Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 ianuarie 2008, reclamanta V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21936 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i se cuvin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, în perioada octombrie 1940 – martie 1945 s-a refugiat împreună cu mama sa, din localitatea Cluj, prin punctul de frontieră Bodrog, în localitățile Pața, Boju, Cătun, Turda, datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate la acea vreme în Ardealul de Nord.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susținut, în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declarațiile unor martori, în absența și a unor alte surse de informație, care să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martorul audiat în instanță nu a dat suficiente detalii privind împrejurările refugiului.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimata - reclamantă nu s-ar afla în această situație.
Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor C.L. și B.A. și declarația judiciară a martorei Ț.A., coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantei, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna octombrie 1940, intimata - reclamantă împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Cluj, în localitățile Pața, Boju, Cătun și ulterior în Turda, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupație.
În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 271 din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.