Ethnic persecution and forced labor benefits upheld; pension authority's appeal dismissed as unfounded
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the pension fund's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance court's decision to annul the administrative act denying benefits and ordering the payment of entitlements under Law No. 189/2000 in favor of the claimant. The dispute centered on whether the claimant, who was subjected to forced labor and ethnic persecution between 1941 and 1944, was eligible for compensation under the referenced legislation, with the administrative body arguing that notarial declarations were not valid evidence at the time the original administrative decision was issued in 2001. The court determined that the application of the law should be assessed based on norms in force at the time of the judicial decision, not the administrative act, and found the claimant's eligibility established through a combination of a military unit certificate attesting to periods of forced labor and corroborating notarial witness statements regarding the remaining periods of persecution.
Legislator headnote
AI generatedart.1 lit. d) din Legea nr. 189/2000, art. 304/1 C. proc. civ; Ethnic persecution and forced labor benefits upheld; pension authority's appeal dismissed as unfounded: 189/2000 in favor of the claimant. The dispute centered on whether the claimant, who was subjected to forced labor and ethnic persecution between 1941 and 1944, was eligible for compensation under the referenced legislation, with the administrative body arguing that notarial declarations were not valid evidence at the time the original administrative decision was issued in 2001. The court determined that the application of the law should be assessed based on norms in force at the time of the judicial decision, not the administrative act, and found the claimant's eligibility established through a combination of a military unit certificate attesting to periods of forced labor and corroborating notarial witness statements regarding the remaining periods of persecution.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule governing the examination of the appeal in cassation.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 6 august 2001, reclamantul R.F. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială București, în prezent Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea deciziei nr. 523 din 26 iunie 2001 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor Legii nr.189/2000.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că în perioada 22 iunie 1941 - 1 iunie 1944 a suferit persecuții din motive etnice, prestând neîntrerupt muncă obligatorie pentru serviciile Primăriei Iași.
Prin sentința civilă nr.751 din 28 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de art.1 lit. d) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că solicitarea reclamantului este întemeiată, prestarea muncii obligatorii fiind dovedită cu actul emis de Ministerul Apărării Naționale – UM 02405 Pitești, nr.1607 din 16 iulie 2001, declarația martorului S.W. și hotărârea prin care s-a atestat acestui martor de către pârâtă calitatea de beneficiar al dispozițiilor art.1 lit. d) din Legea nr.189/2000.
Impotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că, reclamantul i s-a adresat invocând prevederile Decretului-Lege nr.118/1990 cu modificările și completările dispuse prin O.G. nr.105/1999, menționând că a fost persecutat politic pe motive etnice și rasiale.
La data formulării cererii și deci și a emiterii deciziei inr. 523 din 26 iunie 2001, declarațiile notariale nu puteau fi acceptate ca dovezi referitoare la perioada persecuției, acest mijloc de probă fiind prevăzut de-abia în H.G. nr.127/2002.
Pârâta a arătat astfel, că instanța era ținută să se pronunțe în funcție de norma legală în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat și la data depunerii acțiunii.
Casa de pensii a mai criticat sentința și sub aspectul duratei perioadei persecuției etnice, neexistând acte oficiale privind intervalul în care reclamantul a prestat muncă obligatorie.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 189/2000, astfel cum a fost ea modificată și completată în anii 2001 și 2002, apreciindu-se incidența cazului de persecuție etnică în raport de normele aplicabile la data pronunțării sentinței.
De asemenea, se constată că bine a interpretat instanța probele administrate în cauză din care rezultă că reclamantul a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, regăsindu-se cazul prevăzut de art.1 lit. d) din Legea nr.189/2000.
Astfel, se află la dosar adeverința eliberată de U.M. 02405 Pitești care atestă că reclamantul a prestat muncă obligatorie în perioadele 22 iunie 1941 – 8 august 1941, 31 octombrie 1941 – 22 decembrie 1941, 31 ianuarie 1942 – 14 mai 1942. Pentru celelalte perioade în care reclamantul a fost persecutat etnic, adeverința nr.117 din 17 ianuarie 2001 emisă de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România se coroborează cu decizia nr. 3463/8366 din 18 noiembrie 1999 emisă de pârâtă și cu declarațiile autentificate ale martorilor R.H. și S.W.
In raport de cele expuse, mai sus, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 751 din 28 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.