Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2636/2009 AI generated

Mandatory continued preventive detention for police officer indicted for corruption and forgery: persistence of public order danger and reasonableness of detention duration under Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 2636/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to maintain preventive detention and ordering the defendant to pay 225 RON in judicial expenses. The dispute concerned the validity of preventive detention imposed on a police officer indicted for bribery, intellectual forgery, and instigation to lie under oath, with the defendant arguing that the grounds for detention had ceased to exist and the duration was unreasonable. The Court determined that the detention remained justified under Articles 143 and 148(f) of the Code of Criminal Procedure, as the gravity of the corruption offenses, the defendant's professional status, and the risk to public order constituted a concrete threat, while the duration of the measure was deemed reasonable given the case was still in the evidence-gathering phase of the trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Mandatory continued preventive detention for police officer indicted for corruption and forgery: persistence of public order danger and reasonableness of detention duration under Code of Criminal Procedure: În consecință, Curtea constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică iar solicitarea inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu are la acest moment suport în piesele dosarului, astfel încât recursul său este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
preventive detention police officer code of criminal procedure threat to public order grounds for cassation bribery

Cited Legislation

AI generated
art. 160b C. proc. pen
67/64/2009, în baza art. 160b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.M.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
În cauză, s-a apreciat că temeiul care a determinat arestarea preventivă respectiv cel prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu a dispărut și nici nu a suferit modificări, astfel că se impune privarea de libertate a inculpatului.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În consecință, Curtea constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică iar solicitarea inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu are la acest moment suport în piesele dosarului, astfel încât recursul său este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din 6 iulie 2009 a Curții de Apei Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 67/64/2009, în baza art. 160b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.M.

S-a reținut, în esență, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în calitate de ofițer de poliție, a infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și instigare la fals în declarații.

În cauză, s-a apreciat că temeiul care a determinat arestarea preventivă respectiv cel prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu a dispărut și nici nu a suferit modificări, astfel că se impune privarea de libertate a inculpatului.

Măsura arestării preventive a fost luată de Înalta Curte care a constatat că, în speță, este îndeplinită cerința art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., arătând că pericolul concret pentru ordinea publică este determinat de gravitatea faptei comise, de calitatea deținută de inculpat, lăsarea sa în libertate creând un sentiment de insecuritate publică și de neîncredere în capacitatea justiției de a acționa ferm în asemenea cazuri grave, ceea ce ar periclita concret ordinea publică.

Instanța de fond a apreciat că materialul probator administrat până în acest moment confirmă bănuiala săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar în ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă din circumstanțele reale în care au fost săvârșite infracțiunile, natura și gravitatea acestora, împrejurările în care s-a acționat, raportate la circumstanțele personale ale inculpatului și conduita adoptată ulterior comiterii faptei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, arătând că dosarul se află în faza de finalizare în fața primei instanțe, astfel că este exclusă posibilitatea influențării în vreun fel de către inculpat a desfășurării normale a procesului penal, că a fost depășită durata rezonabilă a măsurii arestării preventive și că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri față de inculpat.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul I.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție și de fals în înscrisuri constând în aceea că în calitate ofițer de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit diferite sume de bani pentru a soluționa favorabil un dosar penal aflat în instrumentarea sa, determinând o parte să ateste în declarația dată împrejurări necorespunzătoare adevărului și consemnând apoi la rândul său în referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale faptul neadevărat că partea vătămată și-ar fi găsit bunurile.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 29 decembrie 2008 și trimis în judecată prin rechizitoriul din 20 ianuarie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Analizând încheierea recurată, Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, în cauză există cel puțin presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, iar natura acestora (fapte de corupție), împrejurările în care au fost comise (în legătura cu instrumentarea unui dosar penal) .calitatea pe care inculpatul a avut-o (subcomisar de poliție) justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că fenomenul corupției a cuprins practic întreaga societate românească, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal, ținând seama și de conduita procesuală adoptată de către inculpat.

În privința duratei măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că aceasta nu a depășit o limită rezonabilă, având în vedere data la care a fost pusă efectiv în executare și stadiul în care cauza se află în prezent (administrarea probelor în faza cercetării judecătorești).

În consecință, Curtea constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică iar solicitarea inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu are la acest moment suport în piesele dosarului, astfel încât recursul său este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE. MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva încheierii din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 67/64/2009.

Obligă recurentul inculpai la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales. se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2009.