Validity of self-incriminating statements and scene reconstruction obtained without informing defendant of right to remain silent

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 343/F/2004 din 21 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în baza art. 345 alin. (3), art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.F. de sub învinuirea comiterii infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174, raportat la art. 176 lit. b) (două fapte) și omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174, raportat la art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 21 octombrie 1999 - 16 noiembrie 2000.

S-a respins acțiunea civilă exercitată de R.l.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud din 26 august 2002, inculpatul T.F. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 174 lit. b) C. pen. (două fapte) și art. 174 raportat la art. 176 lit. c). C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., ce s-au reținut a fi fost săvârșite în următoarele împrejurări:

Inculpatul T.F. Acesta a fost angajat mai mulți ani la oile cetățenilor din satul Sălcuța aparținând de comuna Sînmihaiul de Câmpie. Urmare a acestui fapt inculpatul a cunoscut pe majoritatea cetățenilor din satul Sălcuța.

Așa cum a declarat, la data de 10 decembrie 1999, în prezența apărătorului, inculpatul a avut raporturi intime cu mai multe femei din satul Sălcuța, printre care și victimele M.D., R.A. și C.E.

1. În dimineața zilei de 25 martie 1992, în curtea victimei M.D. din satul Sălcuța s-a găsit cadavrul acesteia, iar în apropiere, în stare de comă, se afla numitul F.l., care a decedat în drum spre spital.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 694/111/1992 al S.M.L. Bistrița-Năsăud rezultă că moartea lui M.D. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare, că leziunile escoriative de la nivelul obrazului s-au putut produce prin grataj, atât din partea agresorului, cât și a victimei, în scopul de a degaja căile respiratorii superioare obturate, că între leziunile constatate (fractură tiroidiană) și deces există legătură de cauzalitate, că decesul a putut surveni în prima parte a nopții de 24 martie 1992 și că poziția victimă agresor a fost mai probabil față în față.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 694/111/1992 al S.M.L. Bistrița-Năsăud rezultă că moartea lui F.l. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale traumatice. S-au constatat plăgi, escoriații la nivelul feței, cu dubla fractură a mandibulei, leziuni traumatice la nivelul părților moi din regiunea latero-cervicală dreaptă, că majoritatea leziunilor s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect dur contondent, fiind posibilă producerea unor leziuni de pe fața posterioară a corpului și prin cădere, că între leziunile constatate (hematom intraparenchimos la cerebelul drept) și deces există legătură de cauzalitate și că poziția victimă-agresor a fost predominant față în față.

Din declarațiile inculpatului, date în fața procurorului, asistat fiind de un apărător, rezultă că acesta, anterior datei de 24 martie 1992, a avut de mai multe ori raporturi sexuale cu victima M.D. Inculpatul a declarat că, pe la sfârșitul lunii martie 1992 s-a deplasat de la domiciliu pe jos în satul Sălcuța (circa 5-6 km), a consumat băuturi alcoolice și după ce s-a întunecat, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuința victimei M.D. A declarat (cu ocazia reconstituirii) că a deșurubat becul situat la colțul casei, urcându-se pe un scaun. Probabil s-a urcat pe o masă ce era situată pe sol chiar la baza becului, și nu și-a mai amintit, cu ocazia reconstituirii, pe ce obiect s-a urcat pentru a deșuruba becul. Imediat după aceea, în curte a apărut victima M.D., căreia inculpatul i-a solicitat să întrețină cu el raport sexual. Victima acceptând (așa cum a afirmat el), a întreținut cu acesta, în curte, pe trotuar, raport sexual. În acest timp victima i-a reproșat inculpatului că este brutal și I-a înjurat de mamă. Inculpatul a declarat că s-a enervat și a ștrangulat-o cu mâinile (corespunde exact cu concluziile din actul medico-legal).

Constatând că M.D. a decedat, s-a ridicat în poziție verticală, moment în care a sesizat că a pătruns în curte un bărbat (viitoarea victimă F.l.), având într-o mână un felinar. Realizând că acesta a văzut-o pe victima M.D. căzută la pământ și pentru a nu fi identificat a luat rapid rezoluția infracțională de a-l omorî. În acest sens a luat de jos o piatră pentru a o folosi la lovirea bărbatului respectiv. Acesta I-a lovit pe inculpat cu felinarul în regiunea capului, iar inculpatul, la rândul său, I-a lovit pe F.l. tot în regiunea capului-fără a putea preciza poziția în care se găseau unul față de celălalt urmare a cărui fapt victima F.l. a căzut la pământ.

2. În declarațiile sale, inculpatul T.F. a arătat că în luna februarie 1994, noaptea, fiind în stare de ebrietate, a trecut pe lângă Căminul cultural din satul Sălcuța. Acolo, în curtea din spate, a văzut-o pe victima R.A., cu care anterior a avut de mai multe ori raporturi sexuale. A întrebat-o ce face și aceasta-declară inculpatul, i-ar fi răspuns că își caută o scroafă. Prin violență, la o distanță de circa 20 m de WC-ul din curte, a întreținut cu ea raport sexual. Pentru a nu fi denunțat de victimă că a violat-o, a ștrangulat-o cu năframa acesteia. Imediat după aceea a sesizat că din stradă spre curtea interioară a căminului cultural se deplasa C.E., având asupra sa o sticlă de plastic și o traistă. Pentru a nu fi identificat ulterior de poliție și-a propus să o ucidă și pe aceasta, cu baticul de pe cap și șnurul de la șorț și cu mâna i-a obturat căile superioare respiratorii, până când a constatat că aceasta nu mai respiră. Inculpatul T.F., știind că în apropiere, la circa 30 - 35 m de curte a căminului cultural, se află o fântână seacă, a transportat pe rând ambele cadavre și Ie-a aruncat în fântână, după care a aruncat peste acestea tulei și jupi din apropiere și câteva dale cu scopul de a nu fi găsite.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 875/111/50/1994 al S.M.L. Bistrița-Năsăud rezultă că moartea lui R.A. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare cu lațul, confecționat din material moale, că poziția victimă-agresor a fost spate-victimă și față-agresor și că între leziunile constatate și deces există legătură de cauzalitate.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 874/11/49/1994 al S.M.L. Bistrița-Năsăud rezultă că moartea lui C.E. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin ocluzia căilor respiratorii superioare (sufocare) prin mecanism dublu, ocluzia orificiului bucal prin corp moale (căluș) și ocluzia orificiilor nazale și cavității bucale prin comprimare cu mâna (palma), și că între leziunile constatate și deces există legătură directă de cauzalitate.

Ambele rapoarte de constatare medico-legală confirmă afirmațiile inculpatului cu ocazia interogatoriului și a reconstituirii.

3. Din declarația dată în fața procurorului, asistat fiind de un apărător, inculpatul a arătat că în ziua de 17 octombrie 1999, fiind în stare de ebrietate, și-a propus să se deplaseze de la domiciliul său (unde era singur) în satul Vermeș, comuna Lechința, la domiciliul fostei sale cumnate T.V., pentru a-i reitera acesteia cererea în căsătorie (el fiind văduv) și pentru a avea cu aceasta raport sexual.

A plecat de la domiciliu, după cum afirmă el, pe jos până în satul Zoreni, de unde a luat o mașină de ocazie până în satul Vermeș, în apropierea locuinței viitoarei victime T.V. A bătut la ușa cumnatei sale și după identificare a fost lăsat să pătrundă în casă, în prima cameră. Inculpatul a declarat că a fost servit de victimă cu o ciorbă. La un moment dat victima stătea în poziție șezut pe pat, iar inculpatul i-a propus să întrețină raport sexual. Aceasta a refuzat motivând că a fost operată „jos”, moment în care inculpatul i-a aplicat pumni în regiunea feței, a dat-o jos din pat, i-a așezat două perne sub „fund” și prin violență a întreținut cu ea raport sexual complet. De frică să nu fie denunțat, văzând un ciorap de damă pe jos, l-a luat și i l-a înfășurat în jurul gâtului, obturându-i în același timp cavitatea bucală cu mâinile. După circa 5 minute a constatat că victima a decedat.

Inculpatul a declarat că în timp ce se „lupta” cu victima, el sau aceasta au atins soba de tuci care s-a mișcat de la locul ei, fapt confirmat cu ocazia cercetării la fața locului, împrejurare pe care nu avea de unde să o știe dacă nu ar fi perceput direct acest fapt. Inculpatul a declarat că după comiterea violului și a omorului s-a deplasat pe jos peste dealuri la domiciliu, împrejurare contrazisă de declarația martorului S.D., care în dimineața zilei de 18 octombrie 1999 l-a văzut în tren pe inculpat, în stația C.F.R. Sângeorzu-Nou și apoi coborând în stația Sânmihaiul de Câmpie. Deci, inculpatul s-a înapoiat la domiciliu, o parte din drum cu trenul și nu pe jos peste dealuri cum a declarat el.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 266/1999 al S.M.L. Bistrița-Năsăud rezultă că moartea lui T.V. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea căilor respiratorii superioare prin intermediul unui corp moale, textil, că leziunile descrise s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și prin comprimare cu mâna și că prezența spermatozoizilor la nivelul genital atestă un raport sexual recent.

Și acest raport de constatare medico-legală confirmă cu referire la cauza morții, modul de acțiune al inculpatului asupra victimei, cât și faptul că a avut cu aceasta raport sexual complet.

Faptele comise de inculpatul T.F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav-trei infracțiuni (omorul deosebit de grav asupra victimelor M.D. și F.l., prevăzute de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen.; omorul deosebit de grav asupra victimelor R.A. și C.E., prevăzut de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen. și omorul deosebit de grav asupra victimei T.V., prevăzut de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) C. pen., precum și infracțiunea de viol (trei fapte) prevăzut de art. 197 alin (1) C. pen., față de care s-a dispus încetarea urmăririi penale, în lipsa plângerilor.

Faptele comise de inculpatul T.F. sunt dovedite, în opinia procurorului, prin următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare la fața locului, însoțite de fotografii judiciare; rapoartele de constatare medico-legală; procesul verbal de reconstituire, însoțit de fotografii judiciare, reconstituire la care a participat și apărătorul inculpatului; declarațiile martorilor; recunoașterea inculpatului, prin declarațiile date în fața procurorului, când a fost asistat de apărător și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

În urma analizării ansamblului probator, administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, instanța de fond a reținut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a fundamentat în principal pe declarațiile de recunoaștere ale inculpatului declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, despre care se spune că sunt de natură a convinge, fără putință de tăgadă, că este autorul faptelor, deoarece a descris împrejurări de fapt pe care, nu avea de unde să le cunoască, dacă nu ar fi fost el autorul, semnificativ fiind și modul în care, cu ocazia reconstituirii la fața locului, făcută în prezența apărătorului său ales, a arătat inculpatul cum a acționat asupra fiecărei victime, ce obiect a folosit pentru a le suprima viața.

Prin declarația dată în fața instanței, inculpatul a retractat recunoașterile din declarațiile luate de procuror, susținând că mențiunile din declarațiile consemnate în scris de către procuror, nu corespund celor relatate de el deoarece, deși el a spus procurorului că nu este autorul faptelor, cu toate acestea procurorul a consemnat în declarații că a recunoscut faptele.

La o examinare superficială și făcută fără a lua în considerare datele rezultate din cercetarea judecătorească, s-ar putea reține ca verosimile declarațiile de recunoaștere luate de procuror, deoarece ele se coroborează cu procesul verbal de reconstituire la fața locului, în acest act procedural se menționează într-adevăr, cum inculpatul a imitat perfect modul de săvârșire al faptelor.

Prin declarația dată în fața instanței, inculpatul a contestat însă, modul de efectuare a reconstituirilor la fata locului, susținând că el a fost condus de către procuror, iar nu invers, la locurile în care s-au făcut reconstituirile și că procurorul a fost acela care i-a indicat ce și cum să facă.

În legătură cu faptele de omor asupra victimelor M.D. și F.l., în declarația consemnată în scris la data de 10 decembrie 1999 se menționează că, intrând în curte a locuinței victimei M.D., aceasta tocmai ieșise din casă pentru ca să arunce ceva dintr-un vas și inculpatul i-a propus, iar victima a acceptat, să întrețină raport sexual, astfel că imediat a pus-o, pe spate, pe trotuar, victima s-a dezbrăcat și neavând chiloți, a întreținut cu ea raport sexual și întrucât în timpul actului sexual victima l-a înjurat de mamă, deoarece devenise mai violent, cum este în mod obișnuit cu femeile în respectivele împrejurări, el s-a enervat și a strâns-o de gât cu mâinile.

În declarația înregistrată pe caseta video, la aceeași dată, 10 decembrie 1999, și transcrisă de instanță inculpatul spune că victima M.D. a ieșit afară pe trepte, cu un lighean sau castron în mână și l-a poftit în casă, însă el a prins-o de șorț, a tras-o de pe trepte, a pus-o jos pe trotuar, timp în care a venit cineva astfel că s-a ridicat de pe victimă. La aceste afirmații intervine procurorul și îi atrage atenția că nu a terminat cu ea, cerându-i să spună ce s-a întâmplat în continuare. La această intervenție a procurorului, inculpatul afirmă că victima l-a zgâriat și atunci, cum era jos, a apucat-o cu mâna dreaptă de gât. În continuare inculpatul a intenționat să relateze cum a fost cu altă victimă, R.A., însă, din nou procurorul intervine și îi cere să spună mai departe ce sa întâmplat după ce s-a ridicat în picioare. La această intervenție a procurorului, inculpatul spune că s-a ridicat în picioare și după aceea s-a ridicat și victima de jos ca să meargă în casă. Iarăși intervine procurorul și îl întreabă, cu titlu de reproș, cum de s-a mai ridicat victima de jos după ce a omorât-o, la care inculpatul revine spunând că nu s-a ridicat de jos. La întrebarea procurorului, dacă, după ce a omorât-o pe M.D., a venit cineva în curte, inculpatul răspunde că a venit o femeie, la care intervine procurorul și îl întreabă, cu titlu de reproș: „N-o venit un bărbat acolo, asta-i culmea ?” Inculpatul răspunde că prima dată a venit o femeie și după aceea a venit un bărbat care i s-a adresat cu cuvintele: „Ce-ai făcut Feri ?”, la care el i-a răspuns: „pe dracu am făcut amu”.

Procurorul, nemulțumit probabil de susținerile inculpatului, iarăși intervine cu remarca: „Ce bărbați o venit, ce femei, n-o venit nimeni. No intrat un singur bărbat acolo, care era cu lămpașu ?” și îl întreabă ce-a făcut cu bărbatul. La aceste intervenții ale procurorului inculpatul spune cum l-a lovit acel bărbat cu „lămpașu” în frunte, după care el l-a lovit cu o piatră „aici la ochiul ăsta orb”. Procurorul îi reproșează apoi cum de zice el că a venit o femeie acolo și l-a văzut, pentru că nu l-a văzut nimeni. Inculpatul răspunde că „nu poți face ceva fără ca să nu te vadă și să nu știe nimeni” și la întrebarea procurorului că cine l-a văzut acolo, răspunde că a venit o femeie necunoscută.

Spre finalul declarației, procurorul îl întreabă pe inculpat dacă a deșurubat becul de afară (fără a preciza care anume bec) și inculpatul răspunde că nu l-a deșurubat pentru că becul nu era aprins.

Se poate constata astfel că pe întreg parcursul interogatoriului, procurorul și-a exteriorizat diferite atitudini de dezaprobare față de unele afirmații ale inculpatului, ce pot fi socotite ca forme de sugerare sau de presiune asupra inculpatului.

Dincolo însă de această atitudine a procurorului, ce contravine regulilor tactice criminalistice de ascultare a inculpați lor, se poate remarca caracterul poticnit și fragmentat al relatărilor inculpatului, care nu are de loc o expunere liberă și coerentă.

Se constată, de asemenea, la examenul comparativ al acelor două declarații luate la aceeași dată: 10 decembrie 1999, faptul că între acestea există serioase contradicții și nepotriviri care sunt de natură a pune la îndoială sinceritatea recunoașterii de către inculpat, a uciderii celor două victime. Astfel în declarația consemnată în scris se menționează că, în timp ce era pe trotuar, fără alte discuții, inculpatul i-a propus și victima a acceptat întreținerea raportului sexual, după care victima s-a dezbrăcat, el a pus-o jos și a întreținut raport sexual și întrucât victima la înjurat de mamă, a sugrumat-o cu mâna, ori în declarația înregistrată video spune că, văzându-l, victima i-a poftit în casă, dar el a refuzat și imediat a tras-o de șorț de pe trepte, pe trotuar, unde a întreținut cu ea raport sexual, după care s-au ridicat amândoi de jos, iar victima a dat să meargă în casă, pentru ca, la intervenția procurorului, să revină asupra acestei din urmă afirmații și să spună cu după ce a omorât-o a lăsat-o jos.

În declarația înregistrată video spune despre apariția unei femei necunoscute, după sugrumarea victimei M.D. și despre deșurubarea unui bec, susțineri ce nu se regăsesc în declarația consemnată în scris de procuror.

Există, de asemenea, nepotriviri și între ambele aceste declarații și consemnările din procesul verbal de reconstituire la fața locului, potrivit cărora, în cadrul acestei activități procedurale, inculpatul ar fi spus că, după ce a trântit-o la pământ pe M.D., a lovit-o de mai multe ori, în regiunea feței și la cap, după care a sugrumat-o și după aceea a apărut F.l. care, văzând-o pe M.D. căzută la pământ, l-a lovit cu lampasul în cap, s-a luptat cu acesta și în final i-a aplicat sus-numitului o lovitură cu o piatră în cap, lovindu-l și cu pumnii în maxilarul inferior.

lată așadar cum, în susținerile consemnate în procesul verbal de reconstituire apar afirmații ce nu se regăsesc în nici una din declarațiile luate anterior de procuror. Este vorba de afirmațiile despre lovirea repetată, cu pumnii, în regiunea feței, a victimei M.D., precum și de afirmațiile despre lupta cu victima F.l., în cadrul căreia l-a lovit pe acesta cu pumnii în maxilarul inferior.

Mai apare în procesul verbal de reconstituire și consemnarea unei alte afirmații a inculpatului care nu se regăsește de loc în declarația consemnată în scris sau se regăsește altfel în declarația înregistrată video. Este vorba de afirmația că după ajungerea în curtea locuinței victimei M.D., s-a urcat pe un taburet și a deșurubat becul de la coltul de sus al famatului.

În declarația înregistrată video, inculpatul neagă a fi deșurubat vreun bec. La această negație a inculpatului, procurorul îi reamintește interogativ: „păi nu așa mi-ai spus mie, că ai deșurubat becul ?”, deși, așa cum s-a arătat, în prima declarație, consemnată în scris, nu apare nici o mențiune cu privire la situația cu acel bec.

Există alte două împrejurări de natură a pune la îndoială credibilitatea recunoașterilor inculpatului în legătură cu faptele de viol și omor asupra victimei M.D.

S-au consemnat în declarația de recunoaștere din 10 decembrie 1999 susținerile inculpatului potrivit cărora victima s-a dezbrăcat, el a pus-o pe spate, pe trotuar și neavând chiloți, a întreținut cu ea raport sexual, în procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit la 25 martie 1992 la pagina 3 a acestuia s-a consemnat că victima a fost găsită cu fața în sus, cu partea superioară a corpului în decubit dorsal (pe spate) și cu partea inferioară, în decubit lateral, iar ca îmbrăcăminte avea: „o rochie din doc de culoare albastră, poale albe, un șorț maro murdar, o pereche de pantaloni tricotați pe picior, de culoare maro, care sunt ușor suflecați, ciorapi albaștrii.”

Aspectele privind poziția și obiectele de îmbrăcăminte ale victimei sunt clar ilustrate și de fotografiile judiciare operative de la fila 10 a planșei foto.

Dacă acestea au fost obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, atunci cum a fost posibil ca inculpatul să întrețină raportul sexual, în condițiile consemnate în declarația luată de procuror. Evident că nu a fost posibil, ori dacă s-ar lua de bună susținerea inculpatului, atunci ar fi trebuit ca, după uciderea victimei, inculpatul să o fi îmbrăcat la loc, împrejurare ce nu este relevată în nici una din declarații. Nici poziția jumătății inferioare a corpului victimei nu este una care să sugereze o poziție rămasă după un raport sexual.

Cea de-a doua împrejurare ce pune la îndoială sinceritatea recunoașterii inculpatului este aceea că, potrivit raportului de expertiză biologică, întocmit de Institutul de criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției pe frotiurile vaginale recoltate de la victima M.D. nu s-au pus în evidență spermatozoizi, ori din declarația inculpatului rezultă că a avut un raport sexual complet.

Nepotriviri și neconcordanțe există și între declarațiile cu privire la uciderea victimelor R.A. și C.E. Astfel:

În declarația consemnată în scris la 10 decembrie 1999,se menționează recunoașterea inculpatului potrivit căreia a întreținut raport sexual cu R.A., cu voia acesteia, și după aceea, ca să nu îl spună, a strangulat-o cu năframa, în timp ce în declarația înregistrată video la aceeași dată inculpatul spune „că nu a avut raport sexual cu R.A., pentru că nu a apucat deoarece a venit bătrâna (adică C.E.) și că a strangulat-o cu mâna, deci nu cu năframa de pe cap, așa cum apare consemnat în prima declarație.

În declarația consemnată în scris se menționează că pe victima C.E. (căreia îi spune bătrâna) a strangulat-o cu baticul de pe cap și cordonul de la șorț, în timp ce în declarația înregistrată video, spune că a strangulat-o cu năframa ei și cu mâna goală.

Tot cu privire la această victimă, în procesul verbal de reconstituire la fața locului apare consemnată o afirmație de-a inculpatului, care nu se regăsește în nici una din declarații. Este vorba de pretinsa susținere a inculpatului că după ce a strangulat victima i-a introdus un capăt al baticului în gură și i-a înnodat căluș pentru a nu putea respira.

Văzând aceste nepotriviri și contradicții dintre declarațiile succesive ale inculpatului, întrebarea care se pune evident este aceea a cauzei acestora; pot fi ele justificate doar prin intervalele mari de timp dintre datele uciderii victimelor și datele luării declarațiilor sau cauza nepotriviri lor trebuie căutată în altă parte.

Fără îndoială că trecerea timpului este de natură a determina o estompare lentă sau rapidă, a detaliilor percepute la un moment dat, slăbind tot mai mult fixarea imaginii lucrurilor și a activităților desfășurate. Dacă acest proces de erodare a memoriei poate fi explicabil în cazul martorilor care percep întâmplător diferite evenimente, situații sau împrejurări, fără a fi implicați direct în acestea din punct de vedere emoțional, în cazul persoanelor care au comis fapte de natură penală grave, cum sunt cele împotriva vieții, activitățile desfășurate se fixează puternic în memorie, încât reproducerea lor se face cu exactitate și cu ușurință chiar și după trecerea unor intervale mari de timp. Prin urmare, în speță, cel care a comis faptele de omor a celor 4 victime, în scopul ascunderii unor fapte de viol, trebuie să fie în măsură să relateze coerent și uniform condițiile și împrejurările în care a comis faptele, indiferent de timpul scurs de la comiterea lor. Este greu de crezut că un asemenea făptuitor nu a ținut minte exact cum și cu ce obiecte a strangulat victimele, dacă a avut sau nu raporturi sexuale cu ele sau dacă, anterior uciderii, a exercitat și alte acte de agresiune împotriva lor. Ori, așa cum s-a arătat, declarațiile succesive ale inculpatului T.F., abundă în nepotriviri cu privire la împrejurări esențiale ale tabloului de ansamblu al faptelor. Aceste nepotriviri, existente atât între afirmațiile succesive ale inculpatului, cât și între unele afirmații și stări de fapt constatate ia fața locului, cum este cazul contradicției dintre afirmații inculpatului despre violarea victimei M.D. și poziția cadavrului victimei și obiectele de îmbrăcăminte ale acesteia, ilustrează, în opinia instanței, caracterul nesincer al recunoașterilor făcute.

Explicația acestor recunoașteri neconvingătoare ar putea consta în aceea că, fiindu-i aduse la cunoștință date din cercetarea la fața locului, expertize medico-legale ori biologice, posibil prezentate ca probe acuzatoare, datorită acestui fapt și a încordării pe care a trăit-o pe fondul stării de arest preventiv, în care se afla, inculpatul să se fi comportat, în fața procurorului ca adevăratul autor al faptelor, recunoscându-le.

În lumina acestor considerații, tribunalul a apreciat că nu pot fi socotite ca verosimile nici recunoașterile făcute de inculpat, în iarna anului 1999, la conferința de presă cu ziariștii organizată la sediul I.J.P. și la care se referă martora B.M.

Dar, chiar dacă s-ar aprecia ca verosimile declarațiile de recunoaștere, acestea nu pot fi apreciate drept probe de vinovăție întrucât ele nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate, căci, potrivit art. 69 C. proc. pen., aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Tribunalul se referă, în acest sens, în primul rând la procesul verbal de reconstituire la fața locului, întocmit de procuror la 13 decembrie 1999. Obiectivul acestei reconstituire a fost verificarea explicațiilor date de inculpat despre uciderea victimelor M.D., F.l., R.A. și C.E.

Rezultatul reconstituirii a fost fixat prin procesul verbal de reconstituire, fotografii judiciare și înregistrate pe casetă video și audio.

O primă constatare ce se poate face în legătură cu reconstituirea este că aceasta nu s-a desfășurat în prezența unor martori asistenți, ori, potrivit prevederilor art. 130 alin. (2), raportat la art. 129 alin. (2) C. proc. pen., este obligatoriu ca organul de urmărire penală să efectueze reconstituirea în prezența martorilor asistenți, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Martorii asistenți, în număr de minim doi, au dreptul de a asista la desfășurarea întregii reconstituiri, semnând procesul verbal, cu eventuale observații. Participarea obligatorie a martorilor asistenți la reconstituire se constituie într-o garanție că aceasta s-a desfășurat în mod corect, în cadrul ei inculpatul reproducând liber împrejurările în care a săvârșit fapta.

Participarea la reconstituire a apărătorului din oficiu al inculpatului și a unor ofițeri de poliție, nu poate suplini martorii asistenți, cei de mai sus putând fi considerați drept alte persoane care au luat parte la reconstituire.

O altă constatare ce ține de condițiile de formă ale procesului verbal de fixare a rezultatelor reconstituirii, este aceea că, în partea finală a procesului verbal nu s-a menționat faptul că acesta s-a citit participanților, adică inculpatului și apărătorului din oficiu al acestuia și că a fost confirmat de acești a prin semnătură sau în alt mod. Nu s-a menționat de asemenea, nici faptul că a fost înregistrată pe casetă video-audio, deși acest lucru s-a făcut.

În privința modului de desfășurare a reconstituirii, din lectura procesului verbal și vizionarea fotografiilor făcute cu acea ocazie se poate, într-adevăr, trage concluzia, din rechizitoriu, că inculpatul a relatat și arătat liber împrejurările în care a ucis victimele, furnizând chiar mai multe informații decât cele din declarațiile date.

Această concluzie este însă infirmată de înregistrarea audio - video a reconstituirii, căci vizionarea acestei casete, în ședința camerei de consiliu din 10 decembrie 2004, a scos în evidență faptul că inculpatul nu a indicat liber, din proprie inițiativă, împrejurările în care a ucis victimele, procurorul fiind acela care i-a indicat, pas cu pas, activitățile pe care să le realizeze. Ba mai mult, atunci când inculpatul a dat să indice niște acțiuni, contrare datelor din declarații ori constatări la fața locului, procurorul a intervenit de fiecare dată și l-a corectat, spunându-i cum și ce trebuie să arate.

Pe întreaga desfășurare a reconstituirii, vocea inculpatului nu se aude decât de două ori, o dată când procurorul îi cere să arate unde a pus-o pe victima M.D. și el răspunde scurt „aici în față” și altă dată când, la intervenția procurorului că s-a urcat și cu picioarele pe corpul unei victime, răspunde „Da, îi drept”, în rest nu se aud decât intervențiile procurorului care îl dirijează pas cu pas, spunându-i ce să facă și ce să arate și îl corectează când arată ceva ce contravine datelor rezultate din cercetarea la fața locului ori din concluziile medico-legale.

Că așa s-a desfășurat reconstituirea rezultă, în mod evident, și din declarația martorului C.A., care a interpretat rolul victimei F.l. și care a relatat că procurorul a fost acela care i-a spus inculpatului ce și cum să facă, iar inculpatul a executat tot ceea ce i-a cerut procurorul, fără să comenteze în nici un fel dacă așa a procedat și atunci când a comis faptele.

Având în vedere aceste constatări referitoare la felul în care s-a derulat reproducerea de către inculpat a împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, nu pot fi apreciate ca exprimând adevărul declarațiile celor două femei polițiste: T.D. și L.V., care au interpretat rolul victimelor de sex feminin, întrucât susținerile acestora sunt categoric infirmate de înregistrarea audio-video și declarația unui martor neutru și neinteresat în cauză.

Despre modul în care s-au desfășurat reconstituirile, au mai fost ascultați și martorii M.l. și T.A., care au asistat, din curiozitate, la această activitate, însă aceștia nu au fost în măsură să precizeze dacă inculpatul a reprodus din proprie inițiativă tot ceea ce au văzut ei că a reprodus.

Pentru aceste motive tribunalul a apreciat că procesul verbal de reconstituire nu poate constitui mijloc de probă valabil, deoarece, din punct de vedere formal, reconstituirea s-a desfășurat fără participarea unor martori asistenți, iar din punct de vedere al fondului s-a dovedit că reproducerea artificială de către inculpat a împrejurărilor în care au fost comise faptele nu a fost liberă.

Cu ocazia cercetării la fața locului în cazul victimelor M.D. și F.l. s-au ridicat și trimis pentru expertiză biologică, mai multe obiecte de îmbrăcăminte aparținând celor două victime. Expertiza biologică efectuată de Institutul de criminalistică al I.G.P. a formulat următoarele concluzii:

Petele de culoare brun-roșcat, de pe umărul drept și de pe partea superioară a buzunarului stâng al vestei din piele aparținând victimei M.D., sunt de sânge uman care aparține grupei sanguine 01, deci identică cu a victimei.

Urmele de culoare brun-roșcat de pe jacheta de culoare kaki, sunt de sânge uman care aparține grupei 01 (unele) și grupei A II (altele), identică cu acea a inculpatului cât și cu acea a victimei F.l.

Urmele de culoare brun-roșcat de pe sacoul din stofă, aparținând victimei F.l., sunt de sânge uman care aparține grupei sanguine a acestuia, adică AII.

Urmele de pe bluza de doc, sunt de sânge uman care aparține grupei A II, identică deci cu cea a inculpatului și cea a victimei F.l.

Urmele de culoare brun-roșcat de pe interiorul puloverului din fire P.N.A., sunt de sânge uman care aparține grupei sanguine A II identică cu a inculpatului și a victimei F.l.

Au fost recoltate și expertizate și fire de păr găsite în mâna victimei M.D., stabilindu-se că provin din regiune a păroasă a capului acesteia, precum și un fir de păr de pe felinarul găsit la fața locului, stabilindu-se că este fir de păr uman din regiunea păroasă a capului și diferă de firele de păr recoltate de la victima F.l.

În privința concluziilor referitoare la urmele de sânge, acestea nu pot constitui probe concludente împotriva inculpatului deoarece, grupele sanguine corespunzătoare lor sunt atât din cele identice cu grupa inculpatului, cât și din cele identice cu grupele celor două victime. Concluzia că firul de păr de pe felinar este diferit de firele de păr recoltate de la victima F.l., nu este de natură a determina o altă concluzie și anume aceea că ar fi provenit de la inculpat, întrucât nu s-a făcut o analiză comparativă a acelui fir de păr cu fire de păr recoltate de la inculpat și care să stabilească elemente de identitate ori asemănare.

Și în cazul faptei de omor a victimei T.V., au fost expertizate fire de păr ridicate de pe cele două perne găsite sub victimă, comparativ cu modele de comparație recoltate din zona pubiană a victimei și zona pubiană a inculpatului, stabilindu-se următoarele, prin raportul de expertiză biologică:

Firele de păr ridicate cu ocazia cercetării la fața locului (din zona pubiană a victimei și de pe două perne găsite sub victimă), sunt de natură umană, provin din regiunea pubiană și au fost detașate prin smulgere.

Firele de păr în litigiu prezintă caracteristici de diferențiere față de modelele de comparație recoltate din regiunea pubiană a victimei.

3. Firele de păr în litigiu prezintă atât elemente de asemănare, cât și de diferențiere față de firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului T.F.

4. Sexul, vârsta și grupa sanguină a persoanei de la care provin, nu s-au putut determina.

Tribunalul a apreciat că nici concluziile acestei expertize nu pot constitui probe în susținerea versiunii că inculpatul a fost autorul faptei, deoarece respectivele concluzii au un caracter relativ, expertiza nestabilind nici măcar sexul și grupa sanguină a persoanei de la care au provenit firele de păr găsite la fața locului, în aceste condiții, simpla existență a unor caracteristici de diferențiere între firele de păr găsite la fața locului și modelele de comparație recoltate de la victimă, precum și existența unor elemente de asemănare cu firele de păr recoltate de la inculpat, alături de elemente de diferențiere, nu poate constitui dovadă certă că respectivele fire de păr provin de la inculpat.

Probe testimoniale care să dovedească măcar prezența inculpatului în Sălcuta, la datele când au fost ucise victimele M.D., F.l., R.A. și C.E., nu există. Simpla împrejurare, recunoscută chiar de inculpat, că a cunoscut victimele, nu este suficientă pentru a se trage concluzia că Ie-a ucis.

În legătură cu fapta de omor asupra victimei T.V., nu s-a făcut reconstituire, însă din declarațiile luate de procuror rezultă că inculpatul a recunoscut că el a ucis-o prin strangulare cu un ciorap, pentru a ascunde fapta de viol.

Și între declarațiile de recunoaștere a uciderii victimei T.V. există nepotriviri care sunt de natură a pune la îndoială sinceritatea lor. Astfel, în declarația consemnată în scris la 21 octombrie 1999 se menționează că după ce a intrat în locuința victimei, la rugămințile lui, victima l-a servit cu ciorbă de fasole. Apoi, i-a propus să întrețină raport sexual, victima a refuzat și cum stătea în șezut pe pat i-a dat doi pumni peste față, a tras-o jos din pat, a așezat-o cu fundul pe două perne și apoi a întreținut cu ea raport sexual complet, iar la urmă, ca să nu-l spună la alți oameni că a violat-o, a sugrumat-o cu un ciorap înfășurat în jurul gâtului.

La aceeași dată, după miezul nopții, inculpatului i s-a mai luat o declarație care a fost înregistrată pe casetă video. Susținerile inculpatului din această declarație diferă în multe puncte de cele din prima declarație. Inculpatul începe această declarație prin a-l întreba pe procuror dacă nu i se poate citi prima declarație spunând că ar fi mai bine dacă s-ar proceda așa că poate se încurcă „și iară-i bai”. Această atitudinea inculpatului demonstrează că el nu a fost sigur pe afirmațiile pe care trebuie să le facă, în cadrul declarației de recunoaștere. Spune inculpatul că după ce a intrat în casă, victima l-a întrebat dacă este flămând, el a făcut din umeri și apoi victima i-a dat să mănânce ciorbă de fasole sau de cartofi, în timp ce în prima declarație apare consemnat că el i-a cerut de mâncare.

Mai departe inculpatul spune că după ce a mâncat ciorba, la propunerea victimei, s-a așezat în pat, lângă ea ca să se odihnească puțin, după care victima și-a pus mâna peste el și i-a cerut să se întoarcă. El i-a spus să-l lase în pace, dar în continuare spune că i-a tras ciorapii jos, s-a dezbrăcat și el de la brâu în jos și i-a propus să întrețină raport sexual și cum victima a refuzat spunând că este bătrână și tăiată, a lovit-o peste frunte de două ori și a întreținut raport sexual cu ea, timp în care victima a dat să-l lovească peste ochi și atunci a strangulat-o cu un ciorap pe care i I-a înfășurat de două ori în jurul gâtului și la întrebarea procurorului spune că a avut și raport sexual, însă nu precizează dacă în pat sau jos, pe dușumea.

S-a constatat, prin urmare, că sunt nepotriviri între cele două declarații, referitor la comportamentul său și al victimei, înainte și în timpul pretinsului viol: în prima declarație spune că victima stătea în șezut pe pat și de acolo a tras-o jos pe dușumea, după ce, în fața refuzului ei de a întreține raport sexual, i-a dat doi pumni, în timp ce în declarația înregistrată video, spune că la invitația victimei s-a așezat în pat lângă ea, unde s-a și dezbrăcat de la brâu în jos, în fața atitudinii provocatoare a victimei de a-l cuprinde cu mâna și de a-i cere să se întoarcă spre ea; în declarația înregistrată spune că în timpul raportului sexual victima a dat să-l lovească peste ochi, în timp ce în prima declarație nu apare consemnată o asemenea afirmație; în legătură cu motivul strangulării victimei, în prima declarație s-a consemnat că acesta a fost acela de a nu-l putea spune la alți oameni că a violat-o, în timp ce în declarația înregistrată spune că a strangulat-o din cauză că victima a dat să-l lovească peste ochi în timpul raportului sexual.

Aceste inadvertențe nu pot fi puse în nici un caz pe seama timpului îndelungat scurs de la uciderea victimei și până la ascultarea inculpatului, căci acest lucru s-a făcut la 3 zile de la evenimentul respectiv. Explicația lor constă mai degrabă în nesiguranța inculpatului în legătură cu afirmațiile despre împrejurările uciderii victimei, fapt ce îndreptățește concluzia că inculpatul nu cunoștea de fapt împrejurările concrete în care a fost ucisă victima, din cauză că nu el a făcut-o, pentru că dacă ar fi fost autorul faptei, cu siguranță ar fi relatat coerent și convingător felul în care a procedat. Declarația înregistrată video degajă, în întregul ei, o mare nesiguranță în relatări. Nu există practic o expunere liberă și neîntreruptă a inculpatului, ci una fragmentată și dirijată, de la început până la sfârșit, de intervențiile procurorului.

O altă împrejurare din care se poate trage concluzia că nu inculpatul este autorul faptei este cea referitoare la restul de țigară găsit afară, în apropierea treptelor de intrare în locuința victimei.

Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a găsit, în apropierea bord urii de beton de la intrarea în locuință, un muc de țigară provenind de la o țigaretă marca „Carpați” fără filtru, și despre care se reține, pe baza declarațiilor inculpatului, că a fost fumată de acesta, ce a fost ridicat și trimis pentru a fi expertizat la Institutul de criminalistică al I.G.P., împreună cu două resturi de țigări fumate de inculpat.

Expertiza biologică a acestor resturi de țigări a stabilit că restul de țigaretă „Carpați” fără filtru ridicat de la fața locului provine de la o persoană ce aparține grupei 01 secretor sau oricărei grupe sanguine nesecretoare, iar cele două resturi de țigarete „Carpați” fără filtru provin de la două țigări fumate de o persoană ce aparține grupei sanguine A II secretor, care este exact grupa sanguină a inculpatului, așa cum rezultă din actul său de identitate.

Prin urmare, dacă inculpatul ar fi fost acela care a fumat țigara al cărei rest a fost găsit la fața locului, atunci ar fi trebuit ca să fie identitate în privința grupei sanguine între mucul de țigară în litigiu și mucurile provenite de la țigările fumate experimental de inculpat, ori, așa cum s-a arătat, expertiza biologică a stabilit contrariul, ceea ce înseamnă că o altă persoană decât inculpatul a fumat țigara al cărei rest a fost găsit la fata locului, o persoană care are grupa sanguină 01 și nu inculpatul care are grupa sanguină A II.

Dacă este așa atunci evident că nu este verosimilă afirmația inculpatului referitoare la aruncarea, lângă trepte, a mucului de la o țigară fumată.

Nici în legătură cu fapta de omor a victimei T.V., nu există martori care să fi semnalat prezența inculpatului în satul Sălcuța, la data de 17 octombrie 1999. Se confirmă de către o martoră: R.D., prezența inculpatului la locuința victimei, la o dată anterioară celei la care a fost ucisă și anume: în august 1999, așa după cum a spus în declarația dată procurorului la 20 octombrie 1999, deci la un interval foarte scurt de timp de la data evenimentului sau cu o săptămână înainte de eveniment, așa cum a afirmat în declarația din fața instanței.

Este posibil să fi fost așa, însă acest lucru nu înseamnă că a fost la locuința victimei și a ucis-o în data de 17 octombrie 1999 și nu este nicidecum surprinzător, dat fiind că victima era fosta soție a fratelui său decedat. Mai mult, din declarația martorei B.M., rezultă că inculpatul ar fi trăit cu fosta sa cumnată.

Mai există un martor care are însă susțineri contradictorii. Este vorba de martorul S.D., care susține, în declarația dată procurorului la 5 decembrie 1999, că în dimineața zilei de 18 octombrie 1999 l-a văzut pe inculpatul T.F., zis F. și pe care îl cunoștea, în trenul cu plecare 4 din Stația C.F.R. Sângeorzul Nou, în primul vagon de după locomotivă și că a coborât în stația Sânmihaiul de Câmpie. Martorul a susținut că face aceste afirmații din postura de mecanic de locomotivă a trenului respectiv.

În declarația dată în fața instanței martorul a afirmat că, la o săptămână de la data când a fost ucisă T.V., l-a întrebat șeful de post din Lechința dacă în timp ce conducea locomotiva trenului a văzut vreun om în tren și i-a răspuns că în noaptea următoare celei în care a fost ucisă T.V. a întâlnit un bărbat necunoscut în tren și care a coborât în stația Sânmihaiul de Câmpie. Ulterior, la o săptămână de la discuția cu șeful de post, șeful său de echipă, P.O. i-a spus că cel care a omorât-o pe T.V. este omul pe care l-au văzut ei în tren. Sunt astfel afirmații contradictorii în cele două declarații, cu privire la data exactă a sesizării prezenței în acel tren a inculpatului dar mai ales în ceea ce privește faptul dacă acea persoană văzută de martor în tren a fost sau nu inculpatul. Dar, chiar dacă ar fi fost el, acest lucru nu poate constitui o dovadă certă că în noaptea respectivă ar fi fost și în satul Vermeș unde a ucis-o pe fosta sa cumnată.

Portretul psihologic făcut inculpatului de expertiza psihiatrică, este cel al unui bărbat cu potențial psihosexual și manifestări sadice, adică un bărbat al cărei structură psihică este caracterizată printr-un potențial sexual deosebit, cu tendință anormală spre cruzime la care recurge din plăcerea bolnăvicioasă de a provoca partenerului suferințe fizice.

Acest portret psihologic al inculpatului a fost făcut, evident, prin raportare la faptele de care era acuzat, comisia de expertiză gândind probabil că numai un psihopat sexual sadic putea comite asemenea fapte.

Această caracterizare a inculpatului vine în contradicție cu ceea ce spun despre el persoanele care l-au cunoscut și care au susținut, prin declarațiile date în fața instanței că este un om liniștit, respectuos fără porniri violente, în acest sens sau exprimat martorele P.M. și B.M.

O altă împrejurare care este de natură a infirma acel portret psihologic făcut inculpatului, rezultă din declarația martorei P.M. Această martoră a declarat că, într-o zi din perioada lunii august sau septembrie 1999 (când avea vârsta de 60 de ani), în timp ce se deplasa spre satul Sălcuța, venind pe jos, peste câmp, din Sânmihaiul de Câmpie, a fost ajunsă din urmă de inculpat, i-a spus acestuia că s-a speriat de el, la care inculpatul a întrebat-o de ce s-a temut, pentru că el nu a făcut nimănui nici un rău, după care au continuat împreună drumul, circa 1/2 km, până în dealul Sălcuței, unde s-au despărțit, întrucât inculpatul a rămas la locuința unei alte femei. Martora mai susține, că atâta timp cât a mers prin livadă împreună cu inculpatul, a povestit cu el în mod liniștit. A avut deci ocazia inculpatul, dacă ar fi fost așa cum l-au caracterizat medicii psihiatrii, să-și satisfacă pornirile sexuale anormale, deoarece s-a aflat cu respectiva femeie în niște locuri din afara localităților și puțin umblate, unde nu exista riscul de a fi văzut, dar nu a făcut-o.

Este acuzat în schimb că, la circa 2 săptămâni de la acea întâlnire cu martora P.M., inculpatul ar fi ucis-o, în scopul ascunderii unui viol, pe fosta cumnată (despre care martora B.M. spune că ar fi trăit cu inculpatul în locuința acesteia situată într-o localitate populată și la o oră nu prea înaintată din noapte, deci în niște împrejurări cu risc potențial de a fi văzut și recunoscut, așa cum s-a întâmplat cu puțin timp înainte, când a fost la locuința victimei.

În sinteză, Tribunalul a concluzionat că:

Recunoașterile din declarațiile succesive date în faza de urmărire penală sunt neverosimile și neconvingătoare.

Reconstituirea la fața locului s-a făcut fără participarea unor martori asistenți, iar cu ocazia desfășurării acesteia inculpatul nu a relatat și arătat liber împrejurările în care a comis faptele, astfel încât procesul verbal de reconstituire nu poate constitui un mijloc de probă valabil.

Expertizele urmelor biologice nu se constituie în mijloace de probă concludente împotriva inculpatului, deoarece concluziile lor fie că îl exclud pe inculpat ca autor al urmelor, cum este cazul expertizei mucului de țigară ridicat din curtea locuinței victimei T.V., fie că nu îl indică expres pe inculpat drept persoana de la care au provenit, cum este cazul expertizei urmelor de sânge și păr.

Nu există probe testimoniale care să dovedească prezența inculpatului în satul Sălcuța, la datele când au fost ucise victimele.

Având în vedere aceste concluzii, tribunalul a apreciat că inculpatul T.F. nu este autorul faptelor de omor pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva sentinței penale nr. 343 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița.

Apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 2220/2005 și a fost soluționată latura penală prin decizia penală nr. 223 din 26 octombrie 2005, inculpatul fiind condamnat la 22 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen., detențiune pe viață pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) și c) C. pen., și detențiune pe viață pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. h) C. pen., și art. 176 lit. c) C. pen., iar latura civilă a cauzei a fost disjunsă, dispunându-se rejudecarea acesteia de către Tribunalul Bistrița Năsăud, sens în care a fost sesizată această instanță.

Împotriva deciziei nr. 223/2005 a Curții de Apel Cluj inculpatul a declarat recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2012 din 29 martie 2004, prin admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pe considerentul că inculpatul nu a fost citat în apel și de la sediul biroului apărătorului său, așa cum ceruse acesta.

Ca urmare, prin sentința penală nr. 184 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Bistrița Năsăud a scos de pe rol dosarul privind latura civilă a cauzei și l-a trimis Curții de Apel Cluj.

În rejudecarea apelului asupra laturii penale și civile, prin decizia penală nr. 5 din 17 ianuarie 2007, Curtea de apel a condamnat pe inculpat, la:

- 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174 și 1761 lit. b) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen.

- 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 și 1761 lit. b) și c) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen.

- 25 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. h) și art. 176 lit. c) C. pen., și s-a menținut sentința atacată în privința laturii civile a cauzei.

Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs invocând faptul că nu i s-au încuviințat cererile în probațiune referitoare la comunicarea întregului dosar de urmărire penală; vizionarea casetelor video; audierea martorului P.A.; nerespectarea dreptului de a nu se autoincrimina cu ocazia declarațiilor date la parchet; încălcarea principiului in dubio pro reo culegerea din aceste declarații doar a unor elemente concordante ce conduceau la încriminarea inculpatului și la înlăturarea discordanțelor pe motiv că memoria inculpatului a fost afectată de trecerea timpului, aplicându-se astfel un standard dublu.

Prin decizia penală nr. 2359 din 02 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul inculpatului și cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel pe considerentul că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă, fiind sfătuit de către apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.

Fiind sesizată cu apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, Curtea de Apel a constatat că apelantul a criticat sentința de achitare a inculpatului pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că se impunea condamnarea inculpatului pentru următoarele motive:

În declarațiile date în fața procurorului în data de 21 octombrie 1999 inculpatul a recunoscut fără rezerve infracțiunea de omor comisă asupra victimei T.V., iar în declarațiile din 10 decembrie 1999 a recunoscut faptele de omor comise asupra celorlalte victime; faptul că nu a fost constrâns să recunoască rezultă din înregistrările video efectuate în momentul luării declarațiilor;

- inculpatul a participat, în data de 13 decembrie 1999, la reconstituirea faptelor comise ocazie cu care a indicat condițiile și modul în care Ie-a săvârșit;

- din declarația martorului asistent M.l. și a martorilor T.D., L.V. și C.A. care au participat la reconstituire reiese că inculpatul a indicat faptele fără a fi silit;

- în conferința de presă din iarna anului 1999 de la sediul I.P.J. Bistrița Năsăud inculpatul a relatat cu seninătate circumstanțele crimelor;

- în data de 14 iulie 2002, când inculpatul se afla în stare de libertate a declarat că își menține declarațiile anterioare, precum și în 14 aprilie 2003 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală;

- în aceste condiții declarația inculpatului din fața instanței prin care a recunoscut faptele este nesinceră, iar justificările sale pentru recunoașterea inițială sunt puerile;

- declarația din instanță este neverosimilă pentru că, fiind expertizat medicolegal, s-a constatat că acesta prezenta tulburări de personalitate cu manifestări sadice, ceea ce conduce la concluzia că din punct de vedere obiectiv putea fi potențialul autor al faptelor.

- faptul că inculpatul a urmărit să o ceară în căsătorie pe ultima victimă T.V. și că anterior cu o zi faptei fusese la locuința acesteia rezultă din declarația martorei R.D.;

- este irelevant faptul că mucul de țigară găsit în curtea victimei provine de la o persoană cu o grupă sanguină diferită de a inculpatului;

- martorul S.D. l-a văzut în dimineața zilei următoare morții victimei menționate în tren, în stația C.F.R. Sângeorzul Nou la 5 km de domiciliul său, fiind „neliniștit”;

S-a mai criticat sentința sub aspectul neaudierii martorilor propuși de către parchet, aspect ce a fost remediat însă prin audierea acestora cu ocazia judecării primului apel.

Sub aspectul laturii civile s-a învederat că prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii civile formulate de către partea civilă R.l., omițând să se pronunțe asupra acțiunilor civile promovate de părțile civile M.T., F.D., R.C. și N.L.

În fine, sub un ultim aspect, s-a menționat că în cauză se impunea completarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în luna februarie 1994 cu prevederile art. 176 lit. c) C. pen., întrucât acesta mai săvârșise anterior și tocmai în aceeași noapte un omor, iar cu privire la ultima faptă, se impunea completarea încadrării juridice cu prevederile art. 175 lit. h) C. pen., pentru că inculpatul a omorât victima T.V. cu intenția de a ascunde violul săvârșit asupra acesteia.

Prin decizia penală nr. nr. 6/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost admis apelul parchetului, desființată în parte sentința doar sub aspectul laturii civile și trimise spre rejudecare instanței de fond acțiunile civile formulate de părțile civile M.T., F.D. prin moștenitoarea sa F.D., R.C. prin moștenitorii săi R.l. și R.I. și N.L.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Examinând sentința atacată, din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Referitor la prima critică adusă sentinței atacate, respectiv achitarea inculpatului în pofida recunoașterii faptelor de către acesta, cu ocazia audierii sale de către procuror în 21 octombrie 1999 și în 10 decembrie 1999, se observă din conținutul declarațiilor că inculpatul a recunoscut faptele după ce i s-a adus la cunoștință „obiectul cauzei și i s-a explicat drepturile ale procesuale conform art. 222 alin. (3) C. proc. pen.” și după ce i s-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și învinuirea ce i se aduce. Printre aceste drepturi nu figurează însă și nu i sa adus la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenție că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa; este adevărat că dreptul la tăcere a fost introdus în C. proc. pen. a României în art. 70 alin. (2) ca urmare a Legii nr. 281 din 4 iunie 2003, însă în anul 2009 nu i se poate da vreo relevanță declarației inculpatului luată cu nerespectarea acestui drept, legislația din 1999 prevăzând obligația inculpatului de a declara ceea ce știe conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în vechea redactare.

Vechii reglementări nu i se poate acorda eficiență juridică din moment ce art. 6 paragraful 2 din C.A.D.O.L.F., ratificată prin Legea nr. 30/1994, deci anterior audierii inculpatului, dispune că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilit, iar prezumția de nevinovăție presupune dreptul la tăcere sub forma dreptului de a nu contribui la propria incriminare. Lipsa de eficiență juridică a declarațiilor inculpatului luate cu încălcarea dreptului la tăcere este prevăzută în art. 64 alin. (22) C. proc. pen., ce stabilește că mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Declarațiile ulterioare ale inculpatului, suplimentul din 14 iulie 2002 și cea din 29 iulie 2002 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală suferă de același viciu procedural, aspect constatat și prin decizia penală nr. 2359 din 02 mai 2007 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în recursul inculpatului declarat împotriva deciziei de condamnare, a apreciat că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă, fiind sfătuit de apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.

În declarațiile luate inculpatului în fața instanței de fond și a celei de apel acesta nu recunoaște comiterea faptelor arătând, în esență, că a fot constrâns de organele de urmărire penală să recunoască, cu toate că a precizat că nu el a ucis victimele.

Cu ocazia vizionării înregistrării video a declarației luate inculpatului de către procuror, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a exprimat în totalitate liber, detalii esențiale fiind asumate de acesta ca urmare a intervenției procurorului, astfel cum a reținut în concret prima instanță; în același timp, se observă că apărătorul din oficiu al inculpatului nu a exercitat în niciun mod apărarea, rolul său rezumându-se la prezența fizică.

Ca atare, declarațiile inculpatului nu pot întemeia condamnarea acestuia nici măcar cele relatate cu ocazia conferinței de presă din 1999 organizată la sediul I.J.P. Bistrița Năsăud.

Susținerea apelantului că ar fi absurd ca inculpatul să-și recunoscut vinovăția pentru aceste fapte cu consecințe juridice grave, este contrazisă de declarația martorului P.A., audiat în apel, acesta precizând că familia i-a spus apărătorului inculpatului să-i transmită să-și recunoască faptele pentru a nu fi rearestat, deoarece era semiparalizat, iar reîncarcerarea ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate și decesul acestuia.

Privitor la al doilea motiv de apel invocat de către parchet, existența reconstituirii faptelor, redată în înregistrarea video vizionată de către Curte, se observă că inculpatul nu a putut indica din proprie inițiativă aspectele esențiale legate de poziția victimă agresor, lovirea victimei F.D. cu un lămpaș, înfundarea gurii unei victime cu un batic, situarea spațială a fântânii părăsite în care s-au găsit alte două victime, el fiind considerat de către procuror și pus uneori să revină asupra activității reconstituite.

În consecință, nici procesul verbal de reconstituire nu constituie o probă convingătoare pentru condamnarea inculpatului, motivarea instanței de fond fiind însușită de către Curte cu toate considerentele prezentate.

Alt motiv de apel invocat în cauză îl constituie raportul de expertiză medicopsihiatrică efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici București în 15 iunie 2000 ce concluzionează că inculpatul a prezentat la data comiterii faptelor, 24 martie 1992, 27 februarie 1994 și 17 octombrie 1999 tulburare de personalitate mixtă (antisocial și psihosocial cu manifestări sadice), Curtea apreciază că structura personalității inculpatului nu răstoarnă prezumția de nevinovăție a acestuia în lipsa altor probe.

În cursul judecării apelului s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, examen A.D.N., de către I.N.M.L. Mina Minovici pentru stabilirea profilelor genetice ale celor 4 fire de păr recoltate din zona pubiană a victimei T.V. și a celor 3 fire găsite pe perna de la locul faptei, și compararea acestora cu profilele A.D.N. de referință aparținând victimei și inculpatului, dar analiza genetică a firelor de păr corp delict nu a pus în evidență nici un profil A.D.N., datorită absenței sau cantității insuficiente de material genetic; singura analiză genetică reușită a fost cea a probei de referință, respectiva firelor de păr pubian recoltate de la inculpat, fiind pus în evidență profilul genetic al acestuia.

Asupra altor urme biologice nu se poate efectua expertiza A.D.N. pentru că nu mai există asemenea urme.

Examenul serologic (ce a precedat expertiza A.D.N.) și care constată că firele de păr, recoltate din zona pubiană a victimei T.V. și cel recoltat de pe pernă, prezintă asemănări cu firele de păr pubiene de comparat recoltate de la inculpat, trebuie privit sub rezerva indicată chiar în cuprinsul buletinului de analiză, respectiv a frecvenței caracterelor morfologice asemănătoare în rândul populației, frecventă rămasă necunoscută, ca atare asemănarea firelor de păr nu are caracter de probă certă și decisivă.

Apelantul a mai criticat sentința atacată precizând că se impune completarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat în luna februarie 1994 cu prevederile art. 176 lit. c) C. pen., întrucât acesta mai săvârșise anterior și tocmai în aceeași noapte un omor, iar cu privire la ultima faptă se impunea completarea încadrării juridice cu prevederile art. 175 lit. h) C. pen., pentru că inculpatul a ucis victima T.V. cu intenția de a ascunde violul săvârșit asupra acesteia.

Într-adevăr, dacă inculpatul s-ar fi dovedit că este vinovat de comiterea tuturor faptelor reținute în sarcina sa, schimbarea încadrării juridice ar fi fost justificată pentru a doua faptă privind victimele C.E. și R.A. din luna februarie 1994 prin reținerea formei agravante prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., constând în omorul comis de către o persoană care a mai săvârșit un omor însă nu în raport cu uciderea primei victime din aceeași zi, R.A., ci în raport cu fapta de omor comisă în 24 martie 1992, deoarece comiterea omorului asupra a două persoane cu aceeași ocazie se încadrează în forma agravantă a omorului reținută în actul de sesizare constând în omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane; în același timp, cu rezerva menționată, ar fi întemeiată schimbarea încadrării juridice a faptei comise asupra victimei T.V. prin reținerea formei calificate a omorului prevăzută de art. 175 lit. h) C. pen., constând în omorul comis pentru a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, respectiv violul presupus a fi comis de către inculpat asupra victimei T.V.

Cum solicitarea de schimbare a încadrării juridice se bazează pe declarațiile inculpatului din care ar rezulta comiterea faptelor și motivația sa, declarații înlăturate ca fiind nelegal obținute, este evident că nu poate fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Singurul aspect sub care apelul declarat de către parchet este fondat îl constituie latura civilă. Astfel, în cursul urmăririi penale s-au constituit părți civile următoarele persoane:

M.T., fiul primei victime, M.D., cu sumele de 5.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare și 10.000 lei daune morale ca urmare a pierderii mamei sale, constituire formulată în cursul urmăririi penale și reiterată în apel.

F.D., fratele celei de a doua victime F.l., cu suma de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare; acesta însă a decedat în 28 iulie 2008 conform extrasului de deces comunicat de Primăria comunei Sângeorz, iar în locul său a fost introdusă în proces fiica sa F.D.

R.C., sora victimei C.E., cu suma de 2.000 lei cheltuieli de înmormântare, aceasta a decedat în 18 august 2008 conform extrasului de deces comunicat de Primăria Sânmihaiu de Câmpie fiind introduși în cauză copii săi R.l. și R.I., ultima comunicând în scris instanței că nu are pretenții civile fată de inculpat, pentru că nu el este autorul faptei.”

R.l., soțul celei de a patra victimă, R.A., cu suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenirile tradiționale, majorate în fata instanței de apel la suma de 15.000 lei.

N.L., fiica ultimei victime, T.V., cu suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Prin sentința atacată, prima instanță s-a pronunțat doar asupra acțiunii civile exercitată de către partea civilă R.l., omițând să se pronunțe asupra restului acțiunilor civile; omisiunea a fost determinată și de nelegala citare a persoanelor care s-au constituit părți civile ce au fost citate doar în calitate de părți vătămate, caz de desființare parțială a sentinței sub aspectul laturii civile și de trimitere spre rejudecare la aceeași instanță; o altă soluție de rezolvare a acțiunilor civile direct în calea de atac a apelului ar priva părțile civile de o cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și criticând soluția de achitare a inculpatului, întrucât analiza materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal demonstrează fără nici un dubiu că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Se susține, în esență, că inculpatul a recunoscut în fața procurorului și în prezența apărătorilor comiterea faptelor descriind împrejurări de fapt pe care, dacă nu ar fi autorul faptelor nu ar fi avut de unde să le cunoască. în aceste condiții, s-a apreciat că a fost nesincer în fața instanței de judecată când și-a retractat declarațiile date anterior.

În ce privește latura civilă, s-a susținut că părțile civile au fost legal citate și prezente la mai multe termene de judecată, astfel încât nu se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce privește grava eroare de fapt, aceasta constă în reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate (reproducerea inexactă a unui act, a unei declarații), fiind vorba despre o contradicție evidentă, esențială și necontroversată între ceea ce rezultă din piesele dosarului și starea de fapt reținută în hotărâre.

În același timp, invocând acest caz de casare, recurentul trebuie să indice în motivarea recursului care este piesa dosarului a cărei existență sau, dimpotrivă, inexistență, instanța o afirmă în mod eronat ori, după caz, al cărei conținut este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Dimpotrivă, aprecierile sau raționamentele logico-psihologice pe care instanța le face în condițiile în care probele administrate în cauză nu sunt denaturate, nu cad sub incidența cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Pe de altă parte în vederea aflării adevărului, instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe; acestea nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate.

Aceasta înseamnă că nu există o preferință legală, după cum o probă este administrată în faza de urmărire penală sau în cursul judecății, tot astfel cum nu există o ierarhie din punctul de vedere al valorii probatorii, între diferitele mijloace de probă enumerate în art. 64 C. proc. pen.

De aceea, nici declarațiile inculpatului nu au o valoare absolută, chiar dacă ele sunt în sensul recunoașterii faptei imputate, ci și acestea trebuie coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speță, examinând atât rechizitoriul, cât și întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, este evident că întreaga acuzare a inculpatului își găsește centrul de greutate în propriile sale declarații autoincriminatoare.

În privința celorlalte mijloace de probă, acestea fie derivă din declarațiile inculpatului (cum este cazul reconstituirilor), fie fixează anumite împrejurări obiective (cum se întâmplă în cazul cercetării la fața locului ori a actelor medico-legale), fie constau în depozițiile unor persoane (care însă nu au fost martori oculari sau nu relatează împrejurări relevante cu privire la vinovăția inculpatului).

Pe parcursul judecății, inculpatul a revenit însă asupra declarațiilor inițiale și nu a mai recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Curtea reține că, de principiu, simpla revenire asupra unor declarații anterioare nu poate avea drept consecință înlăturarea automată a valorii probatorii a acestora; instanța este obligată să analizeze motivele care au stat la baza acestei retractări, pentru a stabili dacă acestea sunt logice și verosimile și, pe această bază, care dintre declarații exprimă adevărul și urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Ceea ce este particular în speță și, în egală măsură, de mare ajutor în acest proces de analiză, este faptul că pe parcursul urmăririi penale au fost fixate pe bandă video atât declarațiile date de inculpat în fața procurorului, cât și reconstituirea unora dintre faptele presupus săvârșite de către acesta.

Aceste înregistrări vizionate nu doar de către instanțele de fond și apel, ci și de Curte în procesul deliberării, ridică un mare semn de întrebare cu privire la cele relatate de inculpat cu ocazia audierii de către procuror, respectiv arătate de el cu ocazia reconstituirilor.

Dincolo de deosebirile între cele consemnate în actele dosarului și cele fixate video, remarcate de către instanța de fond și însușite de către cea de apel, se constată cu ușurință pe de o parte caracterul fragmentat, pe alocuri lipsit de coerență al relatărilor făcute de inculpat cu ocazia audierilor, cu dese întreruperi, intervenții și chiar sugestii ale procurorului, purtând asupra unor amănunte esențiale și care depășesc granița unei tactici criminalistice defectuoase. Pe de altă parte, carențe se observă și în privința reconstituirilor cu observația că procurorul este în mod evident cel care are rolul principal în acest act, având o conduită mai degrabă regizorală, fiind preocupat de respectarea de către inculpat a scenariului posibil în care faptele ar fi fost comise și care rezultă din cercetarea la fața locului și concluziile actelor medico-legale.

La acestea se mai adaugă precaritatea modului în care s-a întocmit procesul verbal de reconstituire fără consemnarea participării unor martori asistenți și fără a fi semnat de către aceștia, ceea ce face ca și din punct de vedere formal acest act să fie criticabil.

Având în vedere aceste considerente dubiul care se desprinde din modul în care s-au desfășurat în cursul urmăririi penale atât audierea inculpatului, cât și reconstituirile la care acesta a participat justifică aprecierea că aceste mijloace de probă nu pot servi la aflarea adevărului, împrejurare pe care în mod corect au constatat-o și instanțele de fond și apel.

În privința probelor științifice, acestea nu conțin elemente care să conducă indubitabil la concluzia vinovăției inculpatului.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul a prezentat la data comiterii faptelor tulburare de personalitate mixtă (antisocial și psihosexual) cu manifestări sadice. însă menționează și susținerile inculpatului la examenul psihic (faptul că nu a comis faptele, „de frică am spus tot ce n-a fost”) situație în care profilul psihologic susmenționat este probabil stabilit plecând de la datele anchetei (modul în care procurorul a prezentat comiterea faptelor).

De asemenea, nici expertizele biologice nu au putut oferi date concludente, care prin coroborare cu alte elemente de fapt să poată conduce la identificarea inculpatului, ca fiind persoana care a comis faptele deduse judecății.

În aceste condiții, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză a fost corect perceput și temeinic analizat atât de către instanța de fond, cât și cea de apel, nefiind apt să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului, astfel încât singura soluție legală este cea care s-a și pronunțat în ca uză, respectiv achitarea cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, așa cum chiar parchetul a susținut în motivele scrise de apel, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra pretențiilor civile formulate de celelalte părți civile, care nici nu au fost citate în cauză în această calitate, situație în care soluția de trimitere spre rejudecare sub acest aspect este formal corectă.

În consecință, Curtea apreciază că recursul este nefondat și-l va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. poc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori .privind pe inculpatul T.F.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2009.