Recognition of professional grade for prosecutors appointed to specialized structure within highest public prosecution

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de A.M.I. privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.M.I., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a arătat că începând cu data de 1 decembrie 2004, prin Ordinul nr. 210/2004 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost numit pe o perioadă nedeterminată în funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial Timișoara din cadrul D.I.I.C.O.T.

Recurentul a mai arătat că numirea sa în funcție are semnificația unei promovări de drept în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare constatării de către Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/ 2004 în vigoare la acea dată, precum și a actelor normative ulterioare care au modificat și completat această lege, respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală ireproșabilă, pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, vechime în funcția de procuror de minim 6 ani, criterii care sunt statuate și în cuprinsul Recomandării (94)12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994 și care excede concursul, ca modalitate de promovare a judecătorilor, interpretare subiectivă și izolată dată acestui act comunitar, în mod tendențios de către Plenul C.S.M.

S-a susținut faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 și art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii D.I.I.C.O.T. au competență materială generală, iar în cursul anchetei pot lua aceleași măsuri procesuale, indiferent de unitatea din cadrul D.I.I.C.O.T., Structura Centrală sau structurile teritoriale în care își desfășoară activitatea. În ipoteza însușită de Plenul C.S.M., conform căreia procurorii D.I.I.C.O.T. nu ar avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor de urmărire penală întocmite de către aceștia.

Totodată, recurentul a arătat că D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de politică a justiției, de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, în vederea realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană, și a invocat în sprijinul susținerilor sale jurisprudența C.E.D.O.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, susținând că, potrivit art. 43 din Legea nr. 304/2004 promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete.

S-a mai susținut că, a considera că procurorii de la D.I.I.C.O.T. dobândesc în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înseamnă, în mod evident, eludarea dispozițiilor legale privitoare la promovarea în funcții de execuție imediat superioare.

De asemenea, intimatul a arătat că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă acestora de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: În esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului A.M.I., care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile art. 8 din Legea nr. 508/2004 și art. 75 din Legea nr. 304/2004, în vigoare la acea dată.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

De asemenea, este necontestat faptul că numirea recurentului la D.I.I.C.O.T. s-a făcut potrivit art. 8 din Legea nr. 508/2004 și art. 75 din Legea nr. 304/2004, în vigoare la acea dată, dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul A.M.I. a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 210/2004 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut și avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M.

Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., în condițiile speciale derogatorii de la dreptul comun și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, se are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu servicii și birouri teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei se află în cadrul aceleiași structuri și anume D.I.I.C.O.T.

Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri nu se poate reține o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se confundă cu „numirea” în funcție).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul A.M.I., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.M.I. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurent și obligă intimatul C.S.M. să recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2008.