Recognition of refugee status and compensation for ethnic persecution during 1940–1945: admissibility of witness testimony as proof of displacement under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 10 septembrie 2007, reclamantul Z.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 22091 din 23 iulie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate potrivit actelor normative amintite, deoarece, împreună cu mama sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuției de natură etnică exercitată după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele horthyste.

Prin sentința civilă nr. 250 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Z.I., a anulat hotărârea nr. 22091 din 23 iulie 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28 ianuarie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada refugierii împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, Ghiolți, județul Cluj, în localitatea Geaca, urmare a persecuțiilor de natură etnică exercitate de autoritățile maghiare din acea perioadă. Instanța de fond a mai avut în vedere că, deși reclamantul nu a prezentat înscrisuri oficiale privind refugierea familiei sale, martorii audiați au relatat aspecte relevante privind acest refugiu.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că nu s-a manifestat maximă diligență și nu s-au administrat toate probele pentru aflarea adevărului. Apreciază că declarațiile de martori sunt lipsite de claritate, insuficiente și precare. În opinia recurentei, declarațiile ar trebui să cuprindă aceleași date care să evidențieze data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Potrivit prevederilor cuprinse în O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, dovada încadrării în situațiile la care se referă această ordonanță se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, se observă că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza materialului probator administrat, că refugierea reclamantului împreună cu familia s-a datorat persecuției etnice la care au fost supuși.

Nu poate fi primită critica recurentei, potrivit căreia pentru a putea fi luate în considerare, declarațiile de martor trebuie să cuprindă aceleași elemente precise (localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu). În aprecierea acestor declarații de martor trebuie să se țină seama atât de complexitatea evenimentelor istorice la care se face referire, de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la acestea, cât și de vârsta înaintată a martorilor.

Nu există motive pentru a-l exclude pe reclamant de la beneficiul drepturilor acordate, potrivit legii, iar argumentele de ordin general invocate de recurentă nu sunt de natură să determine o altă concluzie decât cea la care a ajuns instanța de fond.

Rezultă că instanța fondului a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 250 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2008.