Bucharest Court of Appeal's exclusive jurisdiction over ANRC legality challenge upheld.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 24 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2530/62/2007, s-a dispus trimiterea spre repartizare în sistem aleatoriu la un complet de fond din cadrul aceleiași instanțe a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) și d) din decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004: „a actelor de desemnare/comunicare” a deciziei menționate pentru 2004 și 2005, precum și a tuturor textelor din decizie, prin care se stabilește că facilitățile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005, excepție invocată de reclamanta C.F., în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA București, SC R. SA, D.T. Brașov, și A.N.R.C.T.I. (în prezent, A.N.C.).

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108/F din 3 septembrie 2008, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâta A.N.R.C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența prevederilor art. 4 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 134/2006.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.F., invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta susține că prima instanță a interpretat excesiv de formalist dispozițiile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 134/2006. Considerând că au fost ignorate prevederile art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta solicită casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov, în raza căreia își are domiciliul.

Prin întâmpinările formulate, intimatele SC R. SA și A.N.C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prima instanță a stabilit corect instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată.

Competența specială exclusivă a Curții de Apel București în materia examinată este de ordine publică, astfel încât, susțin intimatele, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitoare la competența teritorială alternativă nu sunt aplicabile.

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs expus, ce poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a întâmpinărilor, precum și, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) și d) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor electronice, publicată în M.Of., Partea I, nr. 750 din 18 august 2005, precum și a „actelor de desemnare/comunicare pentru 14 septembrie 2004 și 16 septembrie 2005 ale aceleiași decizii” a fost invocată de recurenta-reclamantă într-o cauză aflată în recurs pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

„Legalitatea unui act administrativ….poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza”.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind sesizată în primă instanță cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate a stabilit în mod legal că instanța de contencios administrativ competentă este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această concluzie rezultă cu claritate din prevederile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 134/2006 privind înființarea ANRCTI, în vigoare la data soluționării excepției de necompetență, dispoziții preluate de actualul art. 8 alin. (7) din O.U.G. nr. 106/2008 privind înființarea A.N.C., potrivit cu care legalitatea deciziilor președintelui A.N.C. emise în exercitarea atribuțiilor sale de organ al administrației publice de specialitate în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale, inclusiv cele adoptate în conformitate cu art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 34/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt supuse controlului de legalitate al Curții de Apel București.

Dispoziția legală indicată conține o normă de competență teritorială exclusivă care, fiind cuprinsă într-un act normativ special în raport cu Legea nr. 554/2004, ce reglementează cadrul general al contenciosului administrativ, se aplică cu prioritate.

Așa fiind, teza recurentei privind rezolvarea excepției de necompetență teritorială în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este lipsită de suport, contravenind principiului potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală.

Pentru acest considerent, în temeiul art. 158 alin. (3) și art. 312 alin. (1), ambele C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva sentinței civile nr. 108/F din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.