Refugee status under Law No. 189/2000: sufficiency of witness declarations to prove ethnic persecution and forced displacement in the absence of official documents
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal declared by the County Council, upholding the appellate court's final and irrevocable decision in favor of the claimant to recognize his status as a beneficiary of Law No. 189/2000 for the period between November 15, 1940, and March 6, 1945, with effect from December 1, 2007. The dispute centered on the validity of the County Council's administrative decision to deny refugee status, with the appellant arguing that the witness statements lacked veracity and verification, while the claimant alleged ethnic persecution and forced displacement from Cluj to Timișoara following the cession of Northern Transylvania. The Court held that under Ordinance No. 105/1999 approved by Law No. 189/2000 and Government Decision No. 124/2000, refugee status could be legally proved by official documents or, in their absence, by witness declarations without additional validity conditions, deeming the authenticated statements of two witnesses—themselves recognized refugees providing consistent and direct accounts—sufficient and conclusive evidence to sustain the claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Refugee status under Law No. 189/2000: sufficiency of witness declarations to prove ethnic persecution and forced displacement in the absence of official documents: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 – până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 444 din 22 mai 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea nr. 22787 din 21 februarie 2008 emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1940-6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor L.A. și F.G., confirmă calitatea de refugiat a reclamantului și a familiei acestuia, în perioada noiembrie 1940-martie 1945, din localitatea Cluj, în localitatea Timișoara, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice declanșate în urma cedării Ardealului de Nord.
S-a apreciat că proba testimonială administrată în cauză este pertinentă și concludentă în cauză, martorii relatând detalii ale refugiului pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal, ei înșiși fiind beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, invocând insuficiența și contradictorialitatea probelor administrate în cauză, precum și precaritatea acestora, motivat de împrejurarea că cele relatate în declarațiile autentificate nu intră în puterea de verificare a notarului care le-a autentificat, sub aspectul veridicității faptelor relatate.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 – până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 124/2000, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori, dispoziția legală neimpunând nici un fel de alte condiții cu privire la validitatea acestui mijloc de probă.
În speță, s-a făcut dovada indubitabilă a susținerilor reclamantului, astfel cum rezultă din declarațiile autentificate ale martorilor L.A. și F.G., care au indicat același împrejurări și aceeași perioadă a refugiului, aspecte constatate nemijlocit în condițiile în care ei însuși au calitate de refugiat, recunoscută prin hotărâri emise de intimata-pârâtă.
Pe cale de consecință, criticile formulate de recurentă împotriva hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate.
Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 444 din 22 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.