Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4712/2008 AI generated

Military disciplinary nullity: Investigator incompatibility, recusal prerequisites, and non reformatio in pejus in promotion deferment

Case Number Decizia nr. 4712/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that rejected the military officer’s challenge to the disciplinary acts. The dispute concerned the annulment of a Council of Honor resolution and subsequent appeal decision that found the officer guilty of disciplinary violations and proposed a one-year deferment of promotion, with the appellant arguing nullity due to the alleged incompatibility of the investigating officer and defects in reasoning. The Court held that the investigating officer was not formally designated to conduct the preliminary investigation, making his participation in expressing an opinion permissible without constituting incompatibility, and that the appellant’s failure to file a recusal during the administrative proceedings precluded raising this ground in judicial litigation; furthermore, the alleged contradiction in the administrative decision was rejected because the appellate body could not aggravate the proposed sanction under the *non reformatio in pejus* principle, confirming that the right to defense was respected and the lower court’s dismissal was legally sound.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ; Military disciplinary nullity: Investigator incompatibility, recusal prerequisites, and non reformatio in pejus in promotion deferment: The dispute concerned the annulment of a Council of Honor resolution and subsequent appeal decision that found the officer guilty of disciplinary violations and proposed a one-year deferment of promotion, with the appellant arguing nullity due to the alleged incompatibility of the investigating officer and defects in reasoning. The Court held that the investigating officer was not formally designated to conduct the preliminary investigation, making his participation in expressing an opinion permissible without constituting incompatibility, and that the appellant’s failure to file a recusal during the administrative proceedings precluded raising this ground in judicial litigation; furthermore, the alleged contradiction in the administrative decision was rejected because the appellate body could not aggravate the proposed sanction under the *non reformatio in pejus* principle, confirming that the right to defense was respected and the lower court’s dismissal was legally sound.

Keywords

AI generated
military disciplinary proceedings disciplinary dismissal grounds of defense proposed judgment annulment proceedings preliminary proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.M. a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de Onoare al UM 02216 Cluj-Napoca din 7 februarie 2008 și a Deciziei Consiliului de Onoare din 20 februarie 2008.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 460/2008 din 29 mai 2008 a respins cererea reclamantului.

Instanța de fond a reținut faptul că prin Hotărârea din 7 februarie 2008 s-a stabilit vinovăția reclamantului pentru săvârșirea mai multor fapte și s-a hotărât adoptarea propunerii amânării în gradul următor pe timp de un an, iar apelul formulat a fost respins prin Decizia Consiliului de Onoare din 21 februarie 2008.

S-a considerat că nu poate fi reținută critica reclamantului privind incompatibilitatea maiorului N.L. pentru că nu a fost desemnat ca ofițer cu cercetarea penală, iar reclamantul avea posibilitatea să-l recuze, dar nu a făcut acest lucru.

Analizând și critica privind componența consiliului de onoare instanța de fond a reținut că numai consiliul format pentru stabilirea vinovăției este ales, pe când cel constituit pentru soluționarea apelului este numit.

Referitor la excepția de inadmisibilitate instanța de fond a reținut că prin hotărârea din 7 februarie 2008 consiliul de onoare a propus și nu a stabilit sancționarea amânării înaintării în grad pe timp de un an, iar analiza legalității acestei măsuri (de propunere și nu de aplicare a sancțiunii propriu-zise) este subsecventă rezultatului analizei legalității măsurii de stabilire a vinovăției.

Referitor la cererea de anulare a măsurii propriu-zise de amânare a înaintării în grad instanța de fond a considerat-o ca fiind prematură întrucât această măsură nu a fost încă luată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G.M.V. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

În motivele de recurs este criticată soluția instanței de fond pe motiv că cele două hotărâri atacate sunt nule datorită incompatibilităților invocate, chiar dacă nu au fost formulate cereri de recuzare din partea reclamantului, iar înființarea consiliilor de onoare are ca scop prevenirea abuzurilor.

Se invocă contradicția dinte considerentele de la pct. 2 și dispozitivul de la pct. 3 din Hotărârea Consiliului de Onoare din 20 februarie 2008, iar instanța de fond a ignorat faptul că hotărârea nu este motivată iar sancțiunea nu poate fi decât nulitatea ei.

Ministerul Apărării a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru că nu s-a făcut o încadrare în fapt și în drept a motivelor de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat anularea celor două acte administrative prin care a fost propusă sancțiunea avansării în gradul următor pe timp de un an, iar apelul declarat a fost respins.

Instanța de fond a analizat motivele de nulitate a celor două acte și a apreciat că ele sunt neîntemeiate.

Referitor la primul motiv de recurs invocat privind greșita soluționare a motivului ce viza incompatibilitatea participării la efectuarea actelor de cercetare penală și respectiv judecată a celor doi ofițeri, A.M. și N.L., Înalta Curte constată că este nefondat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, cercetarea a fost făcută de către cpt. A.M. pentru că potrivit art. 14 alin. (2) și art. 15 alin. (1) și (2) din Regulament cercetarea prealabilă a abaterii se realizează de un singur ofițer. Chiar dacă mr. N.L. a exprimat o opinie în legătură cu faptele reclamantului el nu a fost ofițerul desemnat de comandantul unității militare să efectueze cercetarea prealabilă și nu era incompatibil.

Dacă reclamantul aprecia că existau temeiuri legate de o incompatibilitate a mr. N.L. putea să uzeze de calea recuzării care este reglementată de art. 23 din Regulament.

În motivele de recurs, recurentul invocă faptul că nu are studii juridice, dar, din perspectiva principiului că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult necunoașterea unui regulament militar de către un militar, aceste susțineri vor fi înlăturate.

Ar trebuie precizat că nici în calea de atac a apelului, recurentul nu a invocat această incompatibilitate.

În condițiile în care dispozițiile legale nu au fost încălcate, recurentul avea numai posibilitatea, dacă aprecia că mr. N.L. și-a spus părerea, să ceară recuzarea acestuia, dar acest motiv nu poate fi invocat direct în fața instanței de judecată.

Nici susținerile din recurs ce ar viza o nerespectare a dreptului la apărare nu pot fi reținute pentru că, din actele aflate la dosar, rezultă că au fost respectate prevederile legale privind cercetarea prealabilă, propunerea sancțiunii.

Și argumentele aduse referitoare la contradicția dintre considerentele de la pct. 2 și dispozitivul de la pct. 3 din Hotărârea Consiliului de Onoare din 20 februarie 2008 vor fi respinse.

Mai întâi, se observă că recurentul face o confuzie. Hotărârea Consiliului de Onoare nu este din 20 februarie 2008 ci este emisă la 7 februarie 2008, la data de 20 februarie a fost emisă Decizia Consiliului de Onoare. Dar considerând că recurentul face referire la Hotărârea Consiliului de Onoare din 7 februarie 2008 se constată că nu există contradicția invocată deoarece sancțiunea propusă nu a fost modificată pentru că apelul fiind declarat de recurent, chiar dacă s-a apreciat că a fost săvârșită și abaterea prevăzută de art. 44 alin. (1) pct. a alin. (4) din R.G. nu i se pute agrava situația în propria cale de atac, ca o expresie a principiului de drept non reformatio in pejus.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.M.V. împotriva sentinței civile nr. 460 din 29 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.