Eligibility for ethnic persecution reparations: sufficiency of witness testimony to prove forced displacement under Law No. 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Council of Cluj, leaving the appellate judgment in favor of the claimant in force and irrevocable. The dispute centered on the claimant’s eligibility for reparation benefits under Law No. 189/2000 for ethnic persecution and refuge during the period of 15 November 1940 to 6 March 1945, specifically challenging the validity of the administrative decision that had previously denied this status. Relying on Article 1(c) of Law No. 189/2000 and Article 4 of Government Ordinance No. 5,127/2002, the court determined that the statutory proof requirements were met by consistent witness testimonies confirming the ethnic motivation and locations of the forced displacement, thereby validating the lower court's finding that the claimant qualified for monetary compensation starting from 1 June 2006.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ; Eligibility for ethnic persecution reparations: sufficiency of witness testimony to prove forced displacement under Law No. 189/2000: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , prin sentința civilă nr. 462 din 30 mai 2008, a admis acțiunea formulată de G.F., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea nr. 20689 din 13 octombrie 2006, emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1940 – 6 martie 1945, obligând pârâta să-i acorde drepturile bănești cuvenite începând cu data de 1 iunie 2006.
Instanța a reținut că, din declarațiile martorilor L.I. și P.P. rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost obligat să se refugieze, urmare a persecuției etnice suferite, din satul Văleni, județul Cluj, în diverse localități ale județelor Cluj și Sălaj.
În raport de aceste probe instanța de fond a apreciat că, în speță sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta.
Aceasta a susținut că, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 posibilitatea administrării probei cu declarații de martori, acestea trebuie să se susțină reciproc și să indice împreună aceleași date, spre a fi coroborate în favoarea reclamantului.
În acest context recurenta a apreciat că declarațiile notariale aflate la dosar reprezintă dovezi precare a căror veridicitate poate fi pusă la îndoială, nefiind relevantă împrejurarea că aceștia sunt, ei înșiși, beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr 5.127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.
În speță sunt îndeplinite aceste cerințe ale legii întrucât cei doi martori, ale căror declarații se află la dosarul cauzei, au fost unanimi în susținerile lor privind motivația etnică a refugiului, precum și localitățile în care intimatul-reclamant s-a refugiat.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat, în mod judicios, ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele Legii nr. 189/2000.
Față de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 462 din 30 mai 2008 a Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.