Recognition of pension rights for labor service under the General Directorate of Labor: evidentiary sufficiency of military records and archival certificates
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the state pension agency, thereby upholding the lower court’s order that required the agency to issue a new administrative decision recognizing the claimant’s period of service. The dispute concerned whether a specific period in 1953, during which the claimant served in labor detachments under the General Directorate of Labor, qualified for pension rights recognition, with the appellant arguing that a new certificate from National Archives submitted only at the trial stage was not considered in the initial rejection. The court held that the military service certificate and the new archival evidence sufficiently proved the claimant's status under Law No. 309/2002, which grants pension rights to citizens who served in labor detachments of the General Directorate of Labor between 1950 and 1961, making the initial rejection of the application unjustified.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Recognition of pension rights for labor service under the General Directorate of Labor: evidentiary sufficiency of military records and archival certificates: The dispute concerned whether a specific period in 1953, during which the claimant served in labor detachments under the General Directorate of Labor, qualified for pension rights recognition, with the appellant arguing that a new certificate from National Archives submitted only at the trial stage was not considered in the initial rejection. The court held that the military service certificate and the new archival evidence sufficiently proved the claimant's status under Law No. 309/2002, which grants pension rights to citizens who served in labor detachments of the General Directorate of Labor between 1950 and 1961, making the initial rejection of the application unjustified.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
N.D. în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea Hotărârii nr. 674/612/7 decembrie 2002 emisă de pârâtă și obligarea ei la emiterea unei noi hotărâri prin care să se constate că perioada 10 ianuarie 1953 – 31 decembrie 1953 se încadrează în dispozițile art. 1 din Legea 309/2002.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod greșit i s-a respins cererea întrucât a satisfăcut stagiul militar în unitate de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 970 din 19 iunie 2003, a admis acțiunea, reținând din actele depuse că perioada solicitată se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea 309/2002.
Considerând sentința netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs, susținând că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea comisiei de respingere se justifică întrucât aici nu fusese depus certificatul emis de Arhivele Naționale – act nou prezentat la instanță.
Recursul este nefondat.
Prin Legea 309/ 2002, s-a recunoscut și acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.
Conform art.1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Livretul militar seria D.I. nr. 023069 dovedește că, reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente ale serviciului muncii „mână de lucru” „soldat neinstruit”, situație confirmată și de certificatul nr. 53989/aprilie 2003 a Arhivelor Naționale pentru perioada 10 ianuarie 1953 – 31 decembrie 1953.
Față de probele administrate, în mod justificat instanța a admis acțiunea, astfel, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 970 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.