Challenge to repealed government application norms: admissibility based on continuing legal effects for damages incurred during the period of validity.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2005 reclamanta SC I.N.A. SRL Botoșani a solicitat anularea pct. 9.2 alin. (2) și teza a doua din prima normă a pct. 9.9 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, norme adoptate prin H.G. nr. 401/2000, considerând că sunt nelegale și că o prejudiciază grav.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa obiectului și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, solicitând ca acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 346 din 5 octombrie 2005 a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că O.U.G. nr. 17/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 345/2002, iar Normele de aplicare a acesteia și-au încetat activitatea.

Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1548 din 2 mai 2006, în sensul că s-a casat sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare, reținându-se că nu s-a pus în discuția părților, la termenul de soluționare a cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii, că s-a reținut eronat că operează automat o identitate de tratament juridic între excepția de nelegalitate și cea de neconstituționalitate, fără ca să se solicite reclamantei dovezile necesare pentru a demonstra în ce măsură actul administrativ contestat i-a creat vătămări în perioada în care a fost în vigoare și a produs efecte.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30 din 26 februarie 2007 a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția lipsei de interes, excepții invocate de pârât, dar a admis excepția lipsei obiectului, respingând acțiunea pentru lipsa obiectului și admițând cererea de intervenție accesorie.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al reclamantei nu este întemeiată, deoarece aceasta a dat mandat consilierului juridic să o reprezinte în cauză, iar excepția lipsei de interes este neîntemeiată pentru că interesul reclamantei rezultă din aceea că a pierdut însemnate sume de bani prin aplicarea normelor a căror anulare a solicitat.

Dar, consideră că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa obiectului, deoarece H.G. nr. 401/2000 nu mai era în ființă la data promovării acțiunii de față, efectele acesteia fiind abrogate chiar și înainte de formularea reclamației administrative.

Și împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamantă, care susține că a fost dată prin încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Consideră că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința nr. 754 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă și prin decizia nr. 1548 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neținând cont că prin sentința nr. 754/2005 a Curții de Apel București s-a respins excepția inadmisibilității unei acțiuni în anularea acelorași dispoziții ale Hotărârii Guvernului nr. 401/2000, iar prin decizia nr. 1548/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat prima sentință pronunțată în prezenta cauză, s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că se impune a se administra probe pentru ca reclamanta să dovedească în ce măsură actul în discuție i-a creat vătămări în perioada în care a fost în vigoare.

Menționează că a solicitat proba cu expertiză contabilă, care nu a fost pusă în discuția părților de către instanța de fond și că actul normativ continuă să existe și după ce a fost abrogat, aplicându-se actelor și faptelor juridice petrecute pe timpul cât a fost în vigoare.

Recursul este fondat.

Respingerea acțiunii de către instanța de fond pentru lipsa interesului reclamantei, cu motivarea că H.G. nr. 401/2000 nu mai era în ființă la data promovării acțiunii și că efectele acesteia au fost abrogate anterior formulării acțiunii, astfel că orice critică de nelegalitate raportată la această hotărâre apare ca inadmisibilă, este neîntemeiată.

Prima instanță n-a ținut cont nici cel puțin de îndrumările date de către instanța de recurs, care erau obligatorii în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., îndrumări care priveau necesitatea prezentării de către reclamantă a unor dovezi cu care să poată demonstra în ce măsură actul în discuție, pe perioada în care a fost în vigoare și a produs efecte juridice, i-a cauzat vătămări.

De aceea, se impune ca sentința recurată să fie casată, iar cauza să se trimită aceleiași instanțe spre rejudecare, urmând ca aceasta să procedeze la administrarea tuturor probelor pe care le va aprecia că ajută la soluționarea pricinii, pentru ca în final să poată stabili cu certitudine dacă prevederile invocate din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, adoptate prin H.G. nr. 401/2000, s-au emis cu încălcarea actului normativ în baza căruia au fost adoptate și – în caz afirmativ – dacă au produs vătămări recurentei-reclamante și care este întinderea acestora.

Instanța de fond va solicita recurentei-reclamante să prezinte dovezi în sensul celor menționate mai sus, dar va putea dispune și din oficiu, bineînțeles după punerea în discuție, administrarea și a altor probe pe care le va considera necesare pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Totodată, va analiza dacă celelalte susțineri ale recurentei din cererea de recurs au vreo relevanță în soluționarea pricinii.

Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5), art. 313 și art. 315 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., să se admită recursul, să fie casată sentința atacată și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC I.N.A. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 30 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.