Refugee status recognition for 1944 ethnic persecution: sufficiency of witness testimony to prove forced displacement under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 mai 2007, reclamanta D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 20921 din 7 martie 2007, recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 360 din 28 iunie 2007, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 august 1944 – 15 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/ 2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2006.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că din probele administrate rezultă faptul că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea din care s-a mutat aceasta era liberă, motivul plecării nefiind persecuția etnică ci, cel mult, o simplă alegere nouă de domiciliu.

A mai susținut recurenta că în lipsa ocupației hortiste nu se poate susține că a existat persecuție etnică în localitatea respectivă.

S-a mai arătat că, declarațiile de martori sunt dovezi conform legii, însă, în opinia recurentei, numai în măsura în care concordă cu situația istorică.

Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999 se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor R.L. și N.N. (filele 2, 3, dosar fond), precum și din declarația dată în fața instanței de judecată de martora D.M., rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că în perioada august 1944 – 15 decembrie 1944, intimata-reclamată împreună cu familia sa au fost obligați să se refugieze din localitatea Cipăeni, județul Mureș, în localitățile Dobra, Papiu Ilarian, Leorința, Șeuila de Câmpie, Tușin și Sărmaș, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

De altfel, martorele N.N., R.L. și D.M. – sora reclamantei beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum rezultă din hotărârile emise de C.J.P. Mureș depuse la dosar (filele 5, 7 și 25).

În concluzie, dând o corectă dezlegare a cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 360 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2007.