Public official vacation bonus: suspension of exercise vs. extinction of right under Art. 34(2) Law 188/1999 and Art. 53 Constitution

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24 ianuarie 2007, reclamanții B.D.N., C.L.M., T.A., C.O.G., V.A. și C.S.C. au solicitat obligarea pârâtei Inspecția Muncii la plata sumelor cuvenite cu titlul de primă de vacanță pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, pentru fiecare dintre reclamanți.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici și potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au dreptul ca, pe lângă indemnizația de concediu, să primească și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, ce se impozitează separat. Reclamanții au învederat că exercițiul dreptului solicitat a fost succesiv suspendat prin legile bugetare anuale până la 1 ianuarie 2007, dar suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului,cum eronat a considerat pârâta, refuzând să le plătească sumele de bani cuvenite pentru perioada 2001 - 2006.

La data de 14 februarie 2007, au formulat cereri de intervenție în interes propriu I.N.Ș., M.E.A., V.N. și R.D., solicitând admiterea acțiunii și a cererii lor, în sensul obligării pârâtei să le plătească prima de vacanță începând cu anul nașterii raporturilor lor de serviciu – 2001, iar pentru R.D. cu începere din anul 2004, cu actualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 515 din 19 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, obligând pârâta să plătească reclamanților și intervenienților sumele cuvenite cu titlul de primă de vacanță pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective pentru fiecare funcționar public, respectiv B.D.N. – 8.957 lei, pentru C.L.M. – 9.866 lei, pentru V.N. – 10.009 lei, pentru T.A. – 7.602 lei, pentru C.O.G. – 3.912 lei, pentru V.A. – 2.607 lei, pentru C.S.C. – 29.63 lei, M.E.A. - 2.552 lei, pentru R.D.M. - 573 lei și pentru I.N.Ș. – 3.895 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că actele normative de suspendare a acordării primei de vacanță contravin prevederilor art. 53 din Constituția României revizuită, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de fond a considerat suspendarea exercițiului dreptului la acordarea primei de vacanță nu echivalează cu stingerea dreptului dat fiind că O.U.G. nr. 33/2001 și legile bugetare anuale din perioada 2001-2006 nu au prevăzut abrogarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta și a solicitat casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 4 C. proc. civ., motivând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești cu privire la cenzurarea legalității suspendării dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Recurenta a susținut că instanța de fond nu era competentă să se pronunțe asupra încălcării sau respectării unor norme constituționale prin legile de suspendare a acordării primei de vacanță și controlul de constituționalitate putea fi exercitat numai de Curtea Constituțională, atât preventiv, înainte de promulgarea legii adoptate de Parlament, cât și posterior, după intrarea în vigoare a legii, pe calea excepției de neconstituționalitate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond s-a pronunțat în cadrul competenței generale a autorității judecătorești, deoarece a analizat compatibilitatea unor norme legale abrogate la data cererii de chemare în judecată cu prevederile constituționale.

Normele legale de suspendare a acordării primei de vacanță nu mai erau în vigoare la data formulării acțiunii în justiție, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea Curții Constituționale.

Pe de altă parte, se constată că instanța de fond nu a exercitat un control de constituționalitate, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs. În limitele atribuțiilor sale legale, instanța de fond a constatat judicios că suspendarea dreptului la prima de vacanță în perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu inexistența acestui drept în perioada respectivă, pentru că s-ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituția României revizuită și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, s-a considerat că este contrar prevederilor constituționale refuzul acordării primei de vacanță cuvenit intimaților reclamanți și intervenienți pentru perioada în care numai exercițiul dreptului a fost suspendat, fără a fi înlăturată însăși existența acestuia. În mod corect s-a avut în vedere că un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat prin acte normative, întrucât s-ar ajunge la situația inadmisibilă ca un drept recunoscut de lege să fie lipsit de conținut, prin imposibilitatea exercitării lui.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 515 din 19 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2007.