Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4294/2003 AI generated

Eligibility for military service benefits: whether absence from National Archives lists defeats proof of work detachments under Law No. 309/2002

Case Number Decizia nr. 4294/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the appellate court's judgment that admitted the claimant's action and ordered the payment of pension rights. The dispute concerned the claimant's entitlement to social security benefits under Law No. 309/2002 for military service rendered between March 31 and October 29, 1953, which the lower administrative body had initially rejected, arguing that the claimant served in a Ministry of National Defense unit rather than a unit under the General Directorate of Labor Services. The court held the appeal unfounded, determining that the absence of the specific unit from the National Archives' table was irrelevant because neither the law nor its methodological norms explicitly limited eligibility to a specific list of units; instead, relying on Art. 6(2) of Law No. 309/2002 and clarifications from the National Pension House, the court ruled that military service documents indicating "work detachments" without specific unit identification are sufficient to presume service under the General Directorate of Labor Services, preventing a procedural omission from prejudicing the claimant's financial rights.

Legislator headnote

AI generated

Art. 1 din Legea nr. 309/2000, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002; Eligibility for military service benefits: whether absence from National Archives lists defeats proof of work detachments under Law No. 309/2002: Art. 1 din Legea nr. 309/2000 prevede că: „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentul de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961”.

Keywords

AI generated
military service pension rights social security benefits military art military march order procedural rights
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003, reclamantul P.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Vâlcea, solicitând anularea hotărârii nr. 1400 din 3 martie 2002, stabilirea drepturilor ce i se cuvin potrivit Legii nr. 309/2002, pentru perioada 31 martie 1953 – 29 octombrie 1953

În motivarea cererii, reclamantul arată că, deși a dovedit satisfacerea stagiului militar în cadrul detașamentelor de muncă cu specific militar, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002 i-a respins cererea .

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 133/F-C din 9 iunie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea, susținând, în esență, că drepturile se acordă numai persoanelor care au satisfăcut stagiul militar în cadrul unităților Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu și celor care au aparținut Ministerului Apărării Naționale.

Recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Art. 1 din Legea nr. 309/2000 prevede că: „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentul de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961”.

În vederea aplicării Legii nr. 309/2002, a fost emisă H.G. nr. 1114/2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea legii.

Cu toate acestea, nici în cuprinsul legii și nici în normele metodologice de aplicare, nu sunt menționate detașamentele sau unitățile militare care se încadrează în Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, stabilirea drepturilor prevăzute de lege, se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de UM nr. 02405 Pitești.

Cu livretul militar, recurentul a dovedit că în perioada 31 martie 1953 - 29 octombrie 1953 a efectuat stagiul militar la UM nr. 03220 București, cu specific în șantier de construcții.

Faptul că aceste detașamente nu figurează în tabelul trimis de Arhivele Naționale, este lipsit de relevanță, pe de o parte pentru că această instituție nu are nici o prerogativă legală în aplicarea și interpretarea prevederii Legii nr. 309/2002, iar pe de altă parte, pentru că prin adresă, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a precizat că „ atunci” când în livretul militar, în „fișa de evidență eliberată de UM nr. 02405 Pitești sau în adeverința eliberată de Centrul militar județean este înserată pentru detașament muncă, diferite detașamente de muncă, fără specificarea detașamentului de muncă, se poate considera că solicitantul a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii”.

Altfel, ar însemna că o simplă omisiune în tabelul Arhivelor Statului să-l prejudicieze pe solicitant, de încasarea drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Așa fiind, se va respinge recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 133/F-C din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.