Professional grade recognition for prosecutors assigned to specialized DIICOT structures under derogative legislation versus general promotion-by-competition rules

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, D.T. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 304/2004, art. 3 din Legea nr. 303/2004, art. 1 și art. 4 din Legea nr. 508/2004, republicată, împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărâre prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurenta a solicitat ca instanța să constate că a dobândit acest grad prin numirea sa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Suceava, în urma apariției Legii nr. 508/2004.

În motivarea recursului, s-a arătat în esență: că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a C.S.M., secția pentru procurori, s-a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror Biroul Teritorial Suceava din cadrul D.I.I.C.O.T., că prin Ordinul nr. 2260/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numită procuror la D.I.I.C.O.T., birou teritorial Suceava, începând cu data de 1 noiembrie 2005, iar în baza Hotărârii C.S.M. nr. 262/2007 a fost numită procuror șef în aceeași structură că, prin numirea sa la D.I.I.C.O..T, conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului arătând: că recurenta, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost numit prin Ordinul nr. 2260/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.OT., biroul teritorial Suceava; că, deși D.I.I.C.O.T. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca o structură specializată, are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare, salarizare stabilite prin lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, republicată], are structură de organizare și stat de funcții și de personal distincte de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că promovarea procurorilor se face numai prin concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu îndeplinirea condiției de vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, derogatorii; că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt salarizați conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet; că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecății, nefiind vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o situație discriminatorie, dezavantajoasă față de ceilalți procurori care, pentru a promova la parchete superioare, susțin mai multe concursuri.

Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurenta T.D. fiind menționată la poziția nr. 28 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele: procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Problema de drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului T.D., care a fost numită la D.I.I.C.O.T. în condițiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.

Din verificarea probelor administrate în cauză, se reține că recurenta a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava iar prin Hotărârea C.S.M. nr. 97 din 1 noiembrie 2005, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., urmare a reorganizării S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, recurentei a fost detașată în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Suceava.

Prin Hotărârea nr. 262 din 11 octombrie 2007 a C.S.M., secția pentru procurori, recurenta a fost numită procuror șef la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Suceava (unde funcționează și în prezent), având în vedere unele modificări aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G. nr. 7/2005, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 190/2005, O.U.G. nr. 27/2006, Legea nr. 356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, O.U.G. nr. 131/2006.

Legea nr. 508/2004 reglementează înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. Această Direcție face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004. Textul a menționat înființarea D.I.I.C.O.T. ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea S.C.C.O.A. și a structurilor sale teritoriale.

Ulterior, ca urmare a modificărilor legislative, C.S.M., prin Hotărârea nr. 97/2005, a dispus transferarea recurentei la structura nou înființată (D.I.I.C.O.T.), care a luat locul celei vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

În speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei - credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.”.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicții supreme, este acela de a crea o practică judiciară unitară, de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (P. împotriva României; B. împotriva României).

Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea referitoare la recurentă și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.D. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce o privește pe recurenta T.D.

Obligă intimatul C.S.M. să recunoască reclamantei gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.