Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4280/2003 AI generated

Appeal dismissed in challenge to agricultural land property attestation certificate

Case Number Decizia nr. 4280/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s judgment that rejected the plaintiffs' claim to annul a property attestation certificate, thereby leaving the defendant company's title intact and ordering the appellants to pay 10,000,000 lei in litigation costs. The dispute involved a commune and its local land commission challenging an administrative certificate issued by the Ministry of Agriculture for 3.96 hectares of land, arguing that the parcel was subject to post-communist restitution laws (Law No. 18/1991 and Law No. 1/2000) and belonged to former shareholders of a farm cooperative rather than the defendant agricultural society. The court found no violation of recognized legal rights because expert topographic evidence confirmed the land comprised the farm's headquarters, storage, and annexes built by the defendant under valid construction permits, which were excluded from restitution eligibility; the court also rejected procedural objections regarding judge incompatibility and the admissibility of an intervenor's claim based on failure to complete prior administrative procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 244 pct. 2 C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 64/1995, art. 5 din Legea nr. 29/1990, Art. 24 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal dismissed in challenge to agricultural land property attestation certificate: The dispute involved a commune and its local land commission challenging an administrative certificate issued by the Ministry of Agriculture for 3.96 hectares of land, arguing that the parcel was subject to post-communist restitution laws (Law No. 18/1991 and Law No. 1/2000) and belonged to former shareholders of a farm cooperative rather than the defendant agricultural society. The court found no violation of recognized legal rights because expert topographic evidence confirmed the land comprised the farm's headquarters, storage, and annexes built by the defendant under valid construction permits, which were excluded from restitution eligibility; the court also rejected procedural objections regarding judge incompatibility and the admissibility of an intervenor's claim based on failure to complete prior administrative procedures.

Keywords

AI generated
agricultural law restitution of property right to property rural land ownership procedural objections interpretation of laws

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Legal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

art. 274 C. proc. civ.

Legal basis cited for imposing litigation costs on the appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele, Comuna Posești și Comisia Locală a comunei Posești de aplicare a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, au chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Alimentației și SC P. Prahova SA Lipănești, prin lichidator, SC E. SRL Ploiești, pentru a se dispune anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria N.07 nr. 0632 din 16 octombrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru terenul în suprafață de 3,96 ha, în favoarea societății comerciale pârâte.

Reclamantele au arătat că, la 24 octombrie 2000, au aflat de existența certificatului în discuție, pe care l-au contestat în termen, întrucât terenurile din incintă și căile de acces la anexele societății pârâte, cuprinse în act, fac obiectul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, fiind ale cetățenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la ferma Posești, având calitatea de acționari și locatori, astfel încât le sunt lezate drepturile recunoscute prin lege.

Prin întâmpinare, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ și a lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2001 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondate cele două excepții, reținând că, prin acțiune, se atacă un act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală și deci, ministerul pârât are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul actului, iar competența materială a instanței este prevăzută expres de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

La 26 martie 2001, prin încheiere, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., aceeași instanță, a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cercetărilor penale, sub aspectul infracțiunilor de fals și uz de fals.

În urma adresei nr. 1084316 din 24 iulie 2001 a Postului de poliție Posești, cauza a fost repusă pe rol.

La 17 septembrie 2001, C.D. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât acesta îi lezează dreptul său de proprietate, ca moștenitor al defuncților săi părinți și pentru care, în temeiul Legii nr. 18/1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren, în echivalent arabil la societatea pârâtă la care este acționar. Intervenientul a susținut că, în conformitate cu Legea nr. 1/2000, va trebui să i se restituie în natură suprafața de teren până la limita de 2,63 ha, de care părinții săi au fost deposedați fără titlu legal în anul 1949.

Prin încheierea din 11 octombrie 2001, instanța a dispus în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, suspendarea soluționării cauzei, întrucât s-a deschis procedura de reorganizare judiciară a societății pârâte.

Comuna Posești și Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Posești Prahova au declarat recurs, ce a fost admis prin decizia nr. 1702 din 30 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție și s-a casat încheierea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecății cauzei.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, astfel cum a fost republicată la 13 decembrie 1999, de la data deschiderii procedurii reorganizării și lichidării judiciare, se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În speță, nu se valorifică un drept de creanță, ci un drept real, astfel că textul invocat nu-și găsește aplicarea.

Pârâta SC P. Prahova SA Lipănești, prin lichidator SC E. SRL Ploiești, a invocat excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor și a intervenientului, excepția tardivității cererii de intervenție formulată de intervenientul C.D., excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, de către intervenient, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 98 din 23 mai 2003, a respins ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor și intervenientului și privind tardivitatea cererii de intervenție în interes propriu formulată de C.D.. Prin aceeași sentință, s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, de către intervenientul C.D. și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de acesta, iar pe fond s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante, cu obligarea reclamantelor și a intervenientului la plata a 5 milioane lei cheltuieli de judecată către pârâtă, prin lichidator.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că atât reclamantele au calitate procesuală activă și că intervenientului nu i s-a comunicat actul contestat, astfel că cererea sa de anulare este socotită ca făcută în termen.

Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Acțiunea reclamantelor a fost respinsă, avându-se în vedere probele cu acte și expertiză tehnică topo efectuată în cauză, reținându-se că nu s-a produs vreo vătămare unui drept recunoscut de lege prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, eliberat societății pârâte.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantele au declarat recurs, în baza art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și au solicitat admiterea lui și casarea sentinței, iar în fond admiterea acțiunii.

Se susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, s-a arătat că din expertiza completatoare efectuată de expert B.L., rezultă că sunt suprafețe disponibile în totalul de 9029 mp, că se încalcă drepturile unor cetățeni, precum și căile de acces la drumul public, respectiv 1656 mp la punctul Ferma Posești – depozit.

În recurs s-a mai susținut că instanța nu a avut în vedere nici împrejurarea că adeverința nr. 1154/2000 constituie un fals și că judecătorul care a judecat fondul era incompatibil, întrucât s-a pronunțat și în cererea de suspendare a judecății cauzei.

Recursul este nefondat.

Cu privire la actul fals, instanța de fond a avut în vedere adresa nr. 1084316 din 24 iulie 2001 a Postului de poliție Posești, conform căreia în urma expertizei grafologice s-a dovedit că adeverințele nr. 1154 din 17 martie 2000 (în număr de 4), nu sunt semnate de secretarul Primăriei Posești, dar la darea soluției, s-a reținut corect situația de fapt dovedită prin actele depuse și concluziile expertizei tehnice topo, efectuată de expert B.L., împreună cu consilierii experți B.T., pentru reclamante și S.A., pentru pârâtă.

Din cele 4 adeverințe (nr. 1154/2000) rezultă că terenurile de 6311 mp, 24.998 mp, 2567 mp și 3489 mp., ocupate de curți - construcții din incinta Fermei Posești – sediu, depozit, saivan și anexe, nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, nici a Legii nr. 1/2000.

Dar aceeași situație rezultă și din actul nr. 91 din 17 octombrie 2002 emis de A.D.S. Prahova.

În condițiile date, justificat instanța a reținut concluziile expertizei care a arătat că suprafața ce face obiectul actului contestat este de 3,96 ha teren situat în comuna Posești, din care 36.865 mp se află în incinta Fermei Posești, unde se află sediul, depozitul, saivanul și anexele fermei, aparținând societății pârâte.

Construcțiile de pe acest teren au fost edificate de societatea pârâtă în regie proprie, în cadrul unor obiective de investiții pe bază de documentații tehnice și autorizație de construire. Terenul ce cuprinde cele 4 incinte construite și care aparțin fermei, nu face obiectul Legii nr. 18/1991 sau al Legii nr. 1/2000 și deci, recurentelor nu le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege prin actul contestat.

Nici critica privind incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza nu poate fi primită.

Art. 24 C. proc. civ., arată că: „Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină”.

Pe fondul cauzei, judecătorul s-a pronunțat numai în hotărârea atacată, astfel că nu exista vreun motiv de incompatibilitate.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la 10 milioane lei cheltuieli de judecată către intimata SC P. Prahova SA, prin lichidator SC E. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comuna Posești, județul Prahova și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Posești, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 98 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenții la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC E. SRL Lipănești.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.