Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5140/2008 AI generated

Restitution claim remanded after appellate court exceeded devolution by raising unpleaded commission-report issue.

Case Number Decizia nr. 5140/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant municipality's appeal, quashed the appellate court's decision, and remanded the case to the same appellate court for a fresh review of the appeal, thereby reinstating the appellate proceedings and leaving the first-instance dismissal in question; the underlying dispute concerned a claimant's action for damages under Law No. 10/2001 for an immovable house that had been expropriated under Decree No. 83/1949 and later demolished, where the mayor's administrative decision had rejected restitution in kind and monetary compensation but proposed equivalent reparatory measures through the Central Commission for Compensation. The Court held that the appellate court erred in annulling the first-instance judgment under Article 297(1) of the Civil Procedure Code based on an issue—the alleged lack of a prior internal commission report—that was not raised in the appeal grounds, not argued by the parties, and concerned an administrative body outside the judicial system rather than a procedural defect by the lower court; this breach of limited appellate devolution caused procedural harm to the defendant and warranted cassation under Article 304(5), with remand under Article 312(5) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 297 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Restitution claim remanded after appellate court exceeded devolution by raising unpleaded commission-report issue: 10/2001 for an immovable house that had been expropriated under Decree No. 83/1949 and later demolished, where the mayor's administrative decision had rejected restitution in kind and monetary compensation but proposed equivalent reparatory measures through the Central Commission for Compensation. The Court held that the appellate court erred in annulling the first-instance judgment under Article 297(1) of the Civil Procedure Code based on an issue—the alleged lack of a prior internal commission report—that was not raised in the appeal grounds, not argued by the parties, and concerned an administrative body outside the judicial system rather than a procedural defect by the lower court; this breach of limited appellate devolution caused procedural harm to the defendant and warranted cassation under Article 304(5), with remand under Article 312(5) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property civil dispute judicial review action for annulment grounds for cassation reparatory measures

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Ground for annulling the appeal court decision due to violation of procedural rights.

art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Obiect

1.2. În fapt

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat imobilul „Casă de locuit" ce era situat în comuna Moldova Sulița, sat Benea, la locul numit „Cocoșul", a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 83/1949, ulterior fiind demolat.

Reclamanta a solicitat despăgubiri pentru acest imobil însă prin Dispoziția nr. 162 din 3 noiembrie 2006 Primăria comunei Moldova Sulița a respins cererea de restituire în natură a imobilului precum și acordarea despăgubirilor bănești. A propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, la valoarea acordată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

1.3. In drept

În drept, cererea a fost întemeiată pe „dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată și completată".

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 681 din 19 aprilie 2007 Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cazul în care imobilul a fost expropriat abuziv și demolat după expropriere, iar prin dispoziția primarul s-a respins cererea de restituire în natură și de acordare a despăgubirilor bănești, însă s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, procedura legală și imperativă căreia urmează să i se dea curs, este cea prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Și în cauza dedusă judecății dosarul cu toată documentația aferentă notificării nr. 73/200l/N a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 16-19 din Titlul VII nu dau posibilitatea persoanelor îndreptățite să opteze între a solicita direct despăgubiri în instanță sau a urma procedura la comisie. Doar deciziile adoptate la Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr. 554/2004.

3. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 291 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă iar sentința a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe.

In considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că de necontestat este faptul că procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură în cadrul căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are competența de a emite decizii conținând titlul de despăgubire este distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. În speță, în cuprinsul dispoziției ce face obiectul litigiului se face trimitere la referatul comisiei interne pentru analizarea notificărilor nr. 3457/2006 care însă nu au fost examinate.

4. Recursul

4.1. Motive

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria comunei Moldova Sulița critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că notificarea petentei C.M. nu a fost examinată de Comisia internă de analizare a notificărilor, deoarece Dispoziția primarului nr. 162 din 3 noiembrie 2006 a fost emisă avându-se în vedere referatul comisiei interne de analizare a notificărilor.

La data contestării în instanță a Dispoziției 162/2006 dosarul cu documentația aferentă notificării petentei fusese deja depus la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor după care, la solicitarea petentei, dosarul a fost restituit Primăriei doar pentru că dispoziția a fost contestată în instanță.

Imobilul nu a fost demolat de primărie și nici materialele rezultate în urma demolării nu au fost preluate și folosite de primărie, fapt pentru care aceasta nu poate fi obligată la acordarea despăgubirilor bănești.

4.2. Analiza instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., invocat de instanța de apel în susținerea soluției sale, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Într-o motivare sumară, redusă la o frază prolixă, instanța de apel a considerat că se impune desființarea sentinței întrucât notificarea nr. 3457/2006 nu a fost analizată de comisia internă pentru analizarea notificărilor, fără să arate și din ce dovezi administrate în cauză a ajuns la această concluzie.

Devoluțiunea în apel este limitată, totuși, la criticile formulate de apelant. Or, din verificarea motivelor de apel nu a rezultat că apelanta ar fi formulat critici în privința aspectului reținut de instanța superioară de fond.

Pe de altă parte, față de faptul că necercetarea fondului, la care se referă art. 297 alin. (1) C. proc. civ., privește pronunțarea sentinței în temeiul unei excepții procesuale ori neanalizarea unor cereri deduse judecății, împrejurarea că dispoziția ar fi fost emisă de primar în lipsa referatului comisiei interne, nu era de natură să justifice desființarea sentinței. Textul procedural are în vedere modul în care procedează „prima instanță" iar nu un organ din afara sistemului instanțelor judecătorești.

Procedând la desființarea sentinței în temeiul unui aspect cu privire la care intimata nu a avut posibilitatea să-și facă apărări, întrucât nu a fost invocat nici de apelantă nici din oficiu în cursul dezbaterilor, instanța de apel i-a provocat acesteia o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei.

Drept urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea va fi casată, cu trimitere spre rejudecarea fondului apelului, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei Moldova Sulița împotriva deciziei civile nr. 291 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, și în consecință:

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.