Diesel fuel payment claim fails: compensation via promissory note and payment orders extinguished debt; appeal dismissed as unfounded.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the claimant's appeal and affirmed the lower courts' decisions, leaving intact the Court of Appeal's ruling that rejected the claim for payment of ROL 773,147,003 for 415,500 kg of gelled diesel fuel against the defendant railway company. The dispute arose from a commercial sale contract, with the claimant seeking payment after the defendant allegedly failed to settle the debt; the trial court and appellate court both held that the obligation had been extinguished through a compensation agreement, a promissory note, and global-value payment orders. The High Court reasoned that the lower courts properly applied Articles 50–51 of the Commercial Code and Articles 6 and 16 of Accounting Law No. 82/1991 in assessing the evidentiary value of accounting documents from both parties, that the appellate decision was sufficiently reasoned and answered the appellant's criticisms (so no violation of procedural rules on grounds under Article 304 point 7), and that with the abrogation of Article 304 point 11, the court of cassation could not re-evaluate the facts or expert accounting evidence; thus, under Article 312 of the Civil Procedure Code, the appeal failed.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 82/1991, art. 304 pct. 2 C. proc. civ; Diesel fuel payment claim fails: compensation via promissory note and payment orders extinguished debt; appeal dismissed as unfounded: Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC R.D. SA, prin lichidator judiciar SC P.T. SRL ONEȘTI, a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F.R. SA București și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 8.184.872.641 lei reprezentând cantitatea de 415.500 Kg motorină congelată - 15, pretenție restrânsă, prin cererea precizatoare din 3 august 2005 la suma de 773.147.003 lei.
Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 364 din 5 octombrie 2005 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentința comercială nr. 247 din 25 ianuarie 2006, tribunalul astfel învestit, a respins ca nefondată cererea.
Instanța de fond a reținut în esență, că prin convenția de compensare din 15 octombrie 2003 și biletul la ordin din 8 februarie 2003, a fost stinsă obligația de plată.
Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 51 din 29 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei considerând, față de suplimentul la expertiza contabilă, că intimata pârâtă a lichidat obligațiile de plată prin metoda global valorică, prin acte de compensare propuse de reclamantă și ordine de plată.
Instanța de apel mai reține, față de raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul de faliment, lipsa evidenței contabile clare cu privire la sumele datorate de pârâtă.
Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că instanțele au încălcat prevederile art. 50-51 C. com. și ale legii contabilității nr. 82/1991 înlăturând din materialul probator registrele societății comerciale și pronunțând astfel o hotărâre ce nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Mai susține recurenta că fișa furnizorului depusă de intimata pârâtă este un act emis de aceasta, care face dovada împotriva ei. In aceeași măsură expertiza contabilă arată că fișa depusă de intimată nu poartă semnătura și ștampila furnizorului, intimatei pârâte revenindu-i obligația dovedirii achitării debitului.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Aplicând prevederile art. 50-51 C. com., instanțele de fond au apreciat valoarea probatorie a actelor furnizorului extrase din contabilitatea beneficiarului; în egală măsură au aplicat prevederile art. 6 și art. 16 din Legea nr. 82/1991 acordând aceeași valoare probatorie documentelor contabile întocmite de părți.
Instanța de apel a stabilit în mod judicios motivele pe care se sprijină hotărârea pronunțată, răspunzând criticilor adresate de apelantă sentinței nr. 247/2006 a instanței de fond, apreciind probatoriile administrate și modul corect de aplicare a reglementărilor. Faptul că instanța de apel nu a reluat expunerea prevederilor legale pe care tribunalul și-a întemeiat hotărârea, dar a apreciat legalitatea și temeinicia acesteia nu poate echivala cu nemotivarea deciziei pentru a fi incidente prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
În privința aprecierii valorii probatorii a înscrisurilor și interpretării expertizei contabile, instanței de recurs i-au fost limitate prerogativele de casare sau modificare a hotărârii atacate odată cu abrogarea prevederilor pct. 11 al art. 304.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 51 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.D. SA prin lichidator I.P.T. Onești împotriva deciziei comerciale nr. 51 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.