Petition for revision of contradictory Trade Registry decisions inadmissible as time-barred; appeal on legal costs dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the petitioners, thereby upholding the lower court’s rulings that rejected their request for revision as time-barred and confirming the obligation to pay 13,200 lei in legal costs to the respondents. The dispute concerned a civil commercial matter where two contradictory decisions issued by a delegated judge at the Trade Registry were challenged via a petition for revision under Article 322(7)(1) of the Code of Civil Procedure; the core factual issue was whether the one-month filing deadline began running from the publication of the final first-instance decision or from the date of the subsequent appellate ruling on that decision. The Court held that because the revision ground relied on Article 322(7)(1) rather than Article 322(7)(2), the deadline under Article 324(1) started from the publication of the last first-instance decision in the Official Gazette, not from the appellate decision which merely dismissed an appeal as late without evoking the merits; consequently, the petition filed more than a year after the relevant deadline was tardy, and the additional appeal against the cost allocation was also rejected due to the petitioners’ procedural fault in initially addressing an incompetent court.
Legislator headnote
AI generatedart. 274 alin. (3) C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Petition for revision of contradictory Trade Registry decisions inadmissible as time-barred; appeal on legal costs dismissed: De asemenea, arată recurenții, decizia nr. 595 din 24 august 2007 este nelegală, solicitând în temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. diminuarea onorariului avocațial, care este nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii și munca depusă de avocați ținând seama și de împrejurarea că unul dintre revizuienți este minor, cu atât mai mult cu cât litigiul nu a fost soluționat pe fond ci în baza unei excepții invocate din oficiu de instanță.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 417 din 8 iunie 2007 pronunțată în dosar nr. 430/44/2007 al Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, s-a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire formulată de revizuienții C.E.G. și B.P.G. prin reprezentant legal C.E.G. împotriva încheierii nr. 2213 din 11 martie 2005 și nr. 362 din 13 ianuarie 2005 ambele pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență că prin încheierea nr. 362 din 13 ianuarie 2005 a judecătorului delegat, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 76 din 24 februarie 2005 a Curții de Apel Galați s-a respins cererea formulată de SC A.H. SRL privind modificarea actului constitutiv al societății, iar prin încheierea nr. 2213 din 13 martie 2005 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Galați, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 568 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Galați prin respingerea recursului ca fiind tardiv declarat s-a admis cererea formulată de SC A.H. SRL și în consecință s-a dispus înregistrarea mențiunilor solicitate în Registrul Comerțului.
Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ. împotriva celor două încheieri pretins contradictorii a fost respinsă ca fiind tardivă în considerarea faptului că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ. începe să curgă de la data publicării ultimei încheieri în Monitorul Oficial al României, respectiv 18 aprilie 2005 și se sfârșește la 18 mai 2005, astfel încât înregistrarea cererii la data de 13 iulie 2006 este ulterioară expirării termenului prevăzut de lege.
De asemenea, curtea de apel a arătat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., în sensul calculării termenului de o lună de la data soluționării recursului împotriva ultimei încheieri deoarece temeiul de drept invocat de revizuienți a fost art. 322 pct. 7 alin. (1), respectiv existența unor hotărâri definitive potrivnice date de o instanță de același grad în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate și nu alin. (2) referitoare la hotărâri potrivnice date de instanțe de recurs, motiv pentru care este irelevant sub acest aspect data pronunțării ultimei hotărâri de către instanța de recurs. Acesta fiind și motivul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3675 din 17 noiembrie 2006 a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii, inițial înregistrată la această instanță, în favoarea Curții de Apel Galați, reținând că hotărârile potrivnice sunt încheierile judecătorului delegat.
Din aceste considerente argumentele revizuienților bazate pe jurisprudența CEDO în sensul că pentru ipoteza atacării unei hotărâri care nu este supusă comunicării termenul curge de la data la care aceasta a fost pusă la dispoziția părților au fost respinse ca fiind străine cauzei.
Hotărârea astfel pronunțată a fost completată prin decizia comercială nr. 595 din 24 august 2007 în sensul obligării revizuienților și la plata cheltuielilor de judecată către intimați în sumă de 13.200 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva ambelor decizii au formulat recurs revizuienții C.E.G. și B.P.G. prin reprezentant legal C.E.G.
În privința deciziei nr. 417 din 8 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, recurenții invocă, după reluarea stării de fapt și a argumentelor privind contrarietatea celor două încheieri pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, faptul că în mod greșit instanța a calculat termenul de o lună pentru formularea cererii începând cu data publicării omițând împrejurarea că revizuientul minor nu citește Monitorul Oficial, iar Autoritatea Tutelară nu și-a îndeplinit funcțiile de apărător al minorului.
În aceste condiții, susțin revizuienții, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de o lună prevăzut de lege deoarece aceasta a vizat și ultima hotărâre pronunțată în recurs la data de 28 iunie 2006, ceea ce înseamnă că prin introducerea cererii la data de 13 iulie 2006 a fost respectat termenul legal.
De asemenea, arată recurenții, decizia nr. 595 din 24 august 2007 este nelegală, solicitând în temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. diminuarea onorariului avocațial, care este nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii și munca depusă de avocați ținând seama și de împrejurarea că unul dintre revizuienți este minor, cu atât mai mult cu cât litigiul nu a fost soluționat pe fond ci în baza unei excepții invocate din oficiu de instanță.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 324 pct. 1 teza I, art. 274 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, raportat la temeiul de drept invocat de revizuienți, respectiv art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., constând în existența a două „hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”, în mod corect curtea de apel a calculat termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 teza I de la data publicării în Monitorul Oficial al României a ultimei încheieri pronunțate de judecătorul delegat la ORC Galați.
Prin urmare, reținând că hotărârile pretins contradictorii sunt cele două încheieri precizate de recurenți, justificat nu a fost luată în considerare data pronunțării deciziei nr. 568 din 28 iunie 2006 prin care s-a soluționat recursul împotriva încheierii din 13 martie 2005. Data soluționării recursului era relevantă doar în ipoteza în care instanța de recurs ar fi evocat fondul, după cum rezultă din dispozițiile art. 324 pct. 1 teza II C. proc. civ., or, în speță prin decizia amintită recursul a fost respins ca fiind tardiv formulat. Pe de altă parte, în mod evident, pentru ca această dată să aibă semnificație în calculul termenului înăuntrul căruia se poate formula cerere de revizuire era necesară exercitarea acestei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs. În speță însă, obiectul revizuirii îl formează cele două încheieri anterior menționate, situație în care în mod corect instanța s-a raportat la data publicării ultimei încheieri în Monitorul Oficial al României.
Din această perspectivă, nici invocarea jurisprudenței CEDO referitoare la modalitatea de calcul a termenului pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor care nu sunt supuse comunicării, în sensul că acest termen curge de la data la care hotărârea a fost pusă la dispoziția părții, nu este favorabil recurenților care au cunoscut existența încheierii nr. 2213 din 13 martie 2005 cel mai târziu la 30 mai 2005, data înregistrării recursului împotriva acestei încheieri. Prin urmare, raportat și la acest moment, înregistrarea cererii de revizuire la data de 13 iulie 2006 este evident tardivă, motiv pentru care excepția invocată din oficiu a fost corect soluționată, iar recursul este nefondat.
De asemenea, este nefondat și recursul declarat împotriva deciziei nr. 595 din 24 august 2007, criticile formulate în privința cheltuielilor de judecată constând în disproporția evidentă dintre cuantumul onorariului de avocat, munca depusă și valoarea litigiului sunt neîntemeiate, susținerile recurenților și sub acest aspect nefiind confirmate. În plus, recurenții s-au adresat inițial unei instanțe care nu era competentă material în soluționarea cererii, împrejurare de natură a evidenția culpa lor procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de revizuienții C.E.G. și B.P.G. împotriva deciziilor nr. 417 din 8 iunie 2007 și 595 din 24 august 2007 ale Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondate.
Obligă recurenții la câte 2.500 lei cheltuieli de judecată către fiecare intimat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.