Unlawful registration of legal assistance as commercial activity; binding force of Supreme Court decisions in the interest of the law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2615/C, pronunțată la data de 27 iunie 2006, secția comercială și de contencios administrativ, a Tribunalului Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul Baroul Brașov, în contradictoriu cu pârâta SC D&C P. SRL, a constatat nulitatea societății pârâte, a desemnat în calitate de lichidator al acesteia pe numita G.A. și a respins cererea de chemare în garanție a Guvernul României și a Ministerului Justiției formulată de pârâtă.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în principal, în soluționarea cererii principale, ca fiind nelegală, includerea asistenței juridice în obiectul de activitate al societății comerciale pârâte, apreciind că prin aceasta s-au eludat dispozițiile legale privind acordarea de asistență juridică, prevăzute de Legea nr. 51/1995 și de Legea nr. 514/2003 și a făcut aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, evocând, în justificarea acestei soluții, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare și Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a aceleiași instanțe, potrivit căreia cererile de autorizare, constituire și înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile, iar, în ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în cauză, a apreciat că nu există nici o corespondență între obiectul cererii principale și această cerere.

Secția comercială a Curții de Apel Brașov a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, prin decizia nr. 199/Ap, pronunțată la data de 13 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, examinând criticile apelantei referitoare la modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a apreciat că acestea au fost corect respinse de instanța fondului, întrucât, conform art. 63 din Statutul profesiei de avocat, baroul este persoană juridică de interes public, deci, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Baroul Brașov are legitimitate procesuală civilă, iar interesul acestuia rezidă din obligația legală prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, dispoziție ce obligă și autorizează consiliile și decanii barourilor să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor art. 82 alin. (1) și alin. (2) din lege, măsuri ce includ și cererile de promovare a acțiunii în constatarea nulității unei societăți.

Relativ la fondul cauzei, instanța de control judiciar a considerat că, chiar dacă prin Statutul de consilier juridic s-a creat posibilitatea exercitării activității de consilier juridic în cadrul unei societăți comerciale, acesta nu are valoarea unui act normativ, fiind adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici care nu este abilitat să emită acte cu caracter normativ, iar, publicarea acestui statut, cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 202/1998, nu-i conferă valoarea de act normativ; că susținerile apelantei legate de caracterul licit al obiectului de activitate în condițiile în care activitatea cod CAEN 7411 este licită, fiind cuprinsă în Ordinul 601/2002, nu constituie un argument juridic pentru menținerea formei juridice a societății comerciale, dat fiind că această codificare se aplică, nu doar societăților comerciale, ci și altor forme profesionale de asociere, în acest sens textul art. 31 din Statutul profesiei de consilier juridic fiind contradictoriu, întrucât permite posibilitatea înființării de persoane juridice, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, considerate societăți profesionale, ori această lege reglementează doar constituirea și funcționarea societăților comerciale, în timp ce societatea profesională este o societate civilă și că, în mod corect, a reținut instanța de fond dispozițiile, Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXII/12 iunie 2006 incidente la data pronunțării hotărârii apelate, față de art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Cu referire la cererea pârâtei de chemare în garanție a Guvernului României și a Ministerului Justiției s-a apreciat ca fiind corectă soluția respingerii acesteia, pe de o parte, întrucât domeniul său de aplicare se limitează la acțiunile în revendicare, litigiile privitoare la sistarea stării de indiviziune, în litigiile locative, ori în cele având ca obiect realizarea unei obligații în despăgubire, iar, pe de altă parte, întrucât obligația de garanție presupune transmisiunea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia pronunțată este dată cu greșita apreciere a legii, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a art. 329 alin. (3) C. proc. civ., reținând că dezlegarea dată problemelor de drept prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 se aplică prezentei cauze, față de art. 1 C. civ., și nu a ținut seama de cele două înscrisuri depuse la dosar în probațiune, respectiv de Referatul nr. 861/S/2004 și de Hotărârea nr. 273 din 6 iunie 2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nesocotind, astfel, prevederile legale privind administrarea dovezilor pentru pronunțarea hotărârii în conformitate cu actele probatorii, recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse sentinței tribunalului, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimatul Ministerul Justiției a solicitat, prin întâmpinare, menținerea deciziei instanței de apel în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză.

Recursul este nefondat.

Astfel, simpla afirmație că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii nu poate fi primită, în lipsa indicării dispozițiilor pretins a fi fost greșit aplicate și arătării argumentelor unei astfel de susțineri, conform cerințelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Având în vedere că art. 329 alin. (3) C. proc. civ. consacră caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, se constată că instanța de apel, confirmând, în considerarea precizatului articol, evocarea de către instanța de fond a celor statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 12 iunie 2006, anterioară sentinței tribunalului, a făcut o corectă interpretare a acestui text legal și nu a încălcat principiul statornicit de art. 1 C. civ., așa încât nu se poate reține incidența motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de observat că față de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ. la data pronunțării deciziei atacate, critica recurentei referitoare la modul în care instanța de apel a administrat dovezile în raport cu dispozițiile art. 167-171 C. proc. civ., dispoziții, de altfel, neprecizate prin critica formulată generic, și critica nepronunțării acestei instanțe asupra înscrisurilor evocate, depuse la dosar în probațiune, nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC D&C P. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 199/Ap din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.