Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3759/2008 AI generated

Challenge to public sector competition process for administrative posts dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 3759/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

**Final operative outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s civil action. **Dispute and material facts:** The plaintiff challenged the legality of administrative decisions authorizing public sector competition exams for specific managerial positions (Head of Services and Head of Regional Office), arguing that the institution failed to prioritize internal promotion and transfer of existing civil servants before opening external recruitment, and that the examination and appeal commissions were illegally constituted, lacked requisite expertise, and violated procedural rules by conducting concurrent contests. **Decisive legal basis:** The court held that the enumeration of hiring methods in Article 51(1) of Law No. 188/1999 was non-imperative regarding the sequence of internal vs. external recruitment, and that the process strictly complied with Government Emergency Ordinance No. 1209/2003 and its annexes regarding commission composition and procedure; notably, because the plaintiff accepted entry into the competition but subsequently withdrew, the court found that no subjective right was violated and the challenged acts did not infringe upon legitimate interests.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 din Legea nr. 188/1999, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Challenge to public sector competition process for administrative posts dismissed as unfounded: **Dispute and material facts:** The plaintiff challenged the legality of administrative decisions authorizing public sector competition exams for specific managerial positions (Head of Services and Head of Regional Office), arguing that the institution failed to prioritize internal promotion and transfer of existing civil servants before opening external recruitment, and that the examination and appeal commissions were illegally constituted, lacked requisite expertise, and violated procedural rules by conducting concurrent contests. **Decisive legal basis:** The court held that the enumeration of hiring methods in Article 51(1) of Law No. 188/1999 was non-imperative regarding the sequence of internal vs. external recruitment, and that the process strictly complied with Government Emergency Ordinance No. 1209/2003 and its annexes regarding commission composition and procedure; notably, because the plaintiff accepted entry into the competition but subsequently withdrew, the court found that no subjective right was violated and the challenged acts did not infringe upon legitimate interests.

Keywords

AI generated
administrative competition public employment law challenge of administrative decisions rules on competition civil dispute decisions on promotion
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's sentence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.N.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Dezvoltare a Zonelor Miniere, A.N.D.Z.M., anularea deciziei nr. 12 din 3 iulie 2006 emisă de pârâtă, precum și suspendarea acestui act administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este nelegal întrucât concursul a fost organizat pentru recrutarea unor funcționari publici din afara instituției, în condițiile în care, anterior, nu s-au efectuat promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici existenți în cadrul pârâtei și colectivelor regionale.

Membrii Comisiei de concurs nu au avut calitatea de funcționari publici și drept urmare nu au dispus de cunoștințele necesare evaluării probelor de concurs.

Comisia de soluționare a contestațiilor nu a fost constituită legal, în componența sa neexistând niciun funcționar public care să dețină o funcție publică echivalentă cu cele de șef serviciu programe și șef birou regional, iar membrii săi nu au dispus de cunoștințele necesare evaluării probelor de concurs.

Reclamantul a mai susținut că respectivele concursuri pentru funcțiile de șef serviciu programe și șef birou regional au fost organizate concomitent, încălcându-se astfel dreptul de a participa la ambele concursuri și, de asemenea, că au fost admise la concurs persoane ale căror dosare nu corespundeau prevederilor legale.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din 23 august 2006 instanța de fond a respins cererea de suspendare a deciziei nr. 121 din 3 iulie 2006 formulată de reclamant iar prin Decizia civilă nr. 1150 din 22 februarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva acestei hotărâri.

Prin sentința civilă nr. 371 din 6 februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor alin. (1) ale art. 51 din Legea nr. 188/1999, ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire și concurs, însă, aceste dispoziții legale nu au caracter imperativ în ceea ce privește ordinea în care se enumera modalitățile de ocupare a funcțiilor publice vacante.

Prin deciziile nr. 121 din 3 iulie 2006 și 122 din 3 iulie 2006, cu modificările ulterioare, au fost numite comisiile de examinare și de soluționare a contestațiilor.

Concursul s-a desfășurat cu respectarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor, aprobat prin H.G. nr. 1209/2003.

Candidații declarați admiși la concurs au fost numiți în funcțiile publice pentru care au concurat prin acte administrative ale conducătorului instituției, la data de 18 august 2006.

Instanța de fond nu a primit susținerile potrivit cărora au fost încălcate prevederile dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (4) din H.G. nr. 1209 din 14 octombrie 2003 întrucât atât Comisia de concurs cât și Comisia de soluționare a contestațiilor au fost numite prin deciziile nr. 121 din 3 iulie 2006 și 122 din 3 iulie 2006, conform procedurii de concurs stabilită prin H.G. nr. 1209/2003, anexa nr. 1, componența acestor comisii fiind legală.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantul deși s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante, acesta a înțeles să se retragă din concurs, astfel că față de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea 554/2004, interesele și drepturile legitime ale acestuia nu au fost vătămate de vreme ce nu a mai participat la concurs.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul O.N.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că Agenția de Dezvoltare a Zonelor Miniere, ANDZM, a luat în mod nelegal decizia nr. 121 din 3 iulie 2006, pentru următoarele:

- concursul a fost organizat pentru recrutarea unor funcționari publici, din afara instituției, în condițiile în care anterior acestui concurs nu s-au efectuat : promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici existenți în cadrul A.N.D.Z.M. și colectivelor regionale;

- Comisia de concurs nu a inclus nici un funcționar public care să dețină o funcție publică echivalentă cu cele de șef serviciu programe și șef birou regional.

- membrii Comisiei de concurs nu au dispus de cunoștințele necesare evaluării probelor de concurs;

- Secretariatul Comisiei de concurs nu a fost asigurat de către un funcționar public din Compartimentul resurse Umane, sau de către un alt funcționar public cu atribuții în acest domeniu, prevăzute în fișa postului său [art. 24 alin. (5) din H.G. nr. 1209 din 14 octombrie 2003], ci de către secretara Directorului General.

- Comisia de soluționare a contestațiilor nu a fost constituită legal, neavând în componența sa niciun funcționar public care să dețină o funcție publică echivalentă cu cele de șef serviciu programe și șef birou regional, iar membrii săi nu au dispus de cunoștințele necesare evaluării probelor de concurs;

- concursurile pentru funcțiile de șef serviciu programe și șef birou regional au fost organizate concomitent încălcându-mi-se astfel dreptul de a participa la amândouă;

-au fost admise la concurs persoane ale căror dosare nu corespundeau prevederilor legale.

De asemenea, se arată că motivarea instanței de fond nu se susține, deoarece enumerarea modalităților de ocupare a funcțiilor publice a fost făcută de către legiuitor într-o ordine logică, în conformitate cu principiile dezvoltării carierei funcționarilor publici.

Este elementar că mai întâi trebuie făcută operațiunea de promovare din rândul funcționarilor existenți și apoi se face recrutarea din afara unei instituției publice, altfel s-ar încălca unul dintre principiile de bază, respectiv dreptul funcționarului public la promovare.

De altfel, în art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1209/2003 se prevede în mod clar că: „(...) concursul se organizează după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici, în condițiile legii".

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele considerentele se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, condițiile de participare și procedura de organizare a recursului vor fi stabilite în condițiile prezentei legi, iar concursul va fi organizat și gestionat de către autorități și instituții publice din administrația publică centrală și locală, pentru ocuparea funcției publice de șef birou și șef serviciu precum și pentru ocuparea funcției publice de execuție și, respectiv, funcțiile publice specifice vacante, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, au fost respectate dispozițiile H.G. nr. 1209/2003, privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, reținând legalitatea organizării concursului.

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul nu face vreo referire directă la dispozițiile care au fost încălcate de comisie.

Prin urmare, rezultă, fără putință de tăgadă, că au fost respectate și parcurse toate etapele referitoare la organizarea concursului, iar sentința atacată a fost dată fără încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța analizând temeinic probatoriile administrate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a examinat actele deduse judecății, constatând că au fost emise cu respectarea prevederilor legale invocate, reținându-se totodată că prin prevederile lor nu a fost vătămat dreptul subiectiv al reclamantului de a se prezenta la concurs, mai ales că dosarul a fost acceptat, acesta ulterior renunțând a se mai prezenta la concurs.

Deci, recurentul - reclamant nu justifică de fapt un drept subiectiv încălcat, pentru că nu a fost împiedicat să participe la concurs și nu i s-a încălcat dreptul de a accede la o funcție publică de conducere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.N.V. împotriva sentinței civile nr. 371 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.