Unjustified refusal to resolve petition: Senate competence regarding enforcement of war veteran rights and liability for moral damages

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 13 octombrie 2008, reclamantul R.M. a chemat în judecată Senatul României, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la petiția nr. 11988 din 3 septembrie 2008 și să-i plătească suma de 50.000 lei daune morale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 144 din 20 ianuarie 2009 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu se poate constata existența unui refuz nejustificat, întrucât pârâtul nu era competent să dispună măsuri cu privire la activitatea prefectului capitalei ori a primului - ministru.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că Senatul României, prin președintele său, nu și-a îndeplinit obligația de a interveni, conform Legii nr. 44/1994 republicate, în vederea luării măsurilor necesare pentru acordarea drepturilor veteranilor de război.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul a răspuns cu întârziere petiției ce i-a fost adresată, redirecționând cererea pentru a fi soluționată de o altă autoritate publică și neindicând temeiul legal al măsurii dispuse.

De asemenea, reclamantul a criticat soluția instanței și sub aspectul neobligării pârâtului la plata daunelor morale.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea, actului recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Instanța de fond a reținut în mod corect că nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din același act normativ, pentru că un asemenea refuz presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

Or, în speță, rezultă că pârâtul a răspuns cererii ce i-a fost adresată, comunicând reclamantului că, având în vedere competențele sale stabilite prin lege, nu are obligația legală de a lua măsuri în vederea punerii în executare a prevederilor Legii nr. 44/1994, petiția fiind trimisă organului competent.

Împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit de răspunsul primit nu atrage îndeplinirea condițiilor existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Întrucât acțiunea a fost corect respinsă, nici cererea de daune morale nu putea fi primită, neexistând o conduită culpabilă din partea pârâtului.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 144 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.