Distinction between fiscal liability imputation and discriminatory treatment under anti-discrimination law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 1 octombrie 2007, reclamantul P.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 252/2007.

Reclamantul a arătat că soluția adoptată de instituția pârâtă pentru punctele 1, 3 și 4 din petiția sa este nelegală. Astfel autoritatea pârâtă nu a ținut seama de faptul că la încetarea raporturilor sale de muncă i-a fost aplicat un regim diferit față de al unui coleg și s-au invocat niște ordine nepublicate în M. Of. Totodată, a mai arătat că, la încetarea raporturilor de muncă s-au stabilit niște cheltuieli de școlarizare disproporționat de mari față de cele efectiv făcute și dovedite.

A mai solicitat să nu se impute cheltuielile făcute cu întreținerea pe parcursul anului 1 de studiu, întrucât acest an reprezintă stagiul militar și nici cheltuielile generate de obligația de a purta uniforma, întrucât nu și-a asumat astfel de obligații, iar instituția care impune portul unei uniforme nu poate pretinde cumpărarea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 150 din 22 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D.A., ca neîntemeiată.

S-a reținut că acțiunea este neîntemeiată, decizia autorității pârâte ajungând la concluzia legală că reclamantul nu a suferit o discriminare, întrucât situația acestuia nu este comparabilă cu a celorlalte categorii sociale și profesionale față de care se consideră discriminat. Astfel, comparația pe care o face reclamantul cu alte instituții de învățământ sau cu statutul funcționarilor publici nu are relevanță, câtă vreme acestea beneficiază de un regim juridic diferit, determinat de reglementări speciale, diferențele de tratament astfel instituite neputând avea valoarea unei discriminări.

Instanța fondului a mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada că acel coleg, față de care se consideră discriminat, s-a aflat într-o situație identică cu cea a reclamantului. S-a considerat că aplicarea unor acte normative republicate în M. Of. sau imputarea unor cheltuieli de școlarizare disproporționat de mari față de cele efectiv făcute, poate constitui un motiv de nelegalitate a actului prin care s-au stabilit respective obligații, dar nu are semnificația unei discriminări cenzurabile de autoritatea pârâtă.

Nu a fost primită susținerea reclamatului, potrivit căreia acesta nu ar avea obligația de a achita cheltuielile efectuate pe parcursul anului I de studiu, întrucât acest an reprezintă stagiul militar, precum și a celor legate de obligația de a purta uniforma. S-a considerat că, deși au existat unei obligații specifice stagiului militar, anul I la Academia de Poliție nu poate fi redus la un simplu stagiu militar, iar reclamantului nu i se poate aplica regimul juridic al unei persoane care a efectuat stagiul militar.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul P.D.A. care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit a reținut Curtea de apel că nu ar exista o situație comparabilă sau identică, între situația sa și alte categorii profesionale sau a colegului de grupă în raport cu care s-a produs discriminarea;

- în mod greșit a reținut instanța de fond că aspectele invocate nu au semnificația unei discriminări, ci pot constitui eventual, motive de nelegalitate a actului prin care au fost stabilite obligațiile de restituire ale cheltuielilor de școlarizare;

- în mod greșit a reținut instanța de fond că prin obligarea la restituirea parțială a cheltuielilor de școlarizare, nu s-ar fi produs nici o discriminare în raport cu calitatea de militar pe care a avut-o și cu situația celorlalți militari pe timpul satisfacerii stagiului militar.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, așa după cum s-a prezentat în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Hotărârea nr. 252 din 16 iulie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea formulată de recurentul-reclamant, reținând că, în ceea ce privește punctele 1, 3 și 4 ale cererii, nu sunt fapte de discriminare în sensul prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată, precum și că, în ceea ce privește punctul 2 al cererii, în ceea ce privește modul de interpretare și aplicare a legii în cadrul unui litigiu, competența aparține exclusiv instanței de judecată.

Curtea de apel, respingând acțiunea și menținând actul administrativ atacat, a reținut, în esență, că actul invocat de reclamant – Decizia de imputare nr. 185743 din 25 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. București, nu este un fapt de discriminare, ci un act administrativ prin care a fost stabilită obligația de restituire a sumei de 28.845,78 lei cu titlu de cheltuieli de școlarizare și indemnizație de instalare, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu M.A.I. prin demisie.

În recursul de față, recurentul - reclamant a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar a susținut, în esență, criticile prezentate mai sus.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că, prin actul de imputare, a fost discriminat în raport cu colegul său M.I., acestuia fiindu-i imputate cheltuieli cu circa 2.500 lei mai puțin.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Instanța de fond a reținut în mod corect că situația recurentului - reclamant nu este compatibilă cu a celorlalte categorii sociale și profesionale la care se raportează și nici identică cu situația colegului la care s-a raportat.

De altfel, recurentul - reclamant nici nu a indicat vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată și nici un alt criteriu care ar fi stat la baza deosebirii invocate ca discriminare.

Astfel fiind, în mod legal a reținut instanța de fond că aspectele invocate nu au semnificația unor fapte de discriminare, ci pot constitui apărări în cadrul unui litigiu care ar fi putut avea ca obiect contestarea deciziei de imputare.

Aceeași este soluția și în privința susținerii că anul I de studii la Academia de Poliție A.I.C. este echivalat cu stagiul militar, astfel că pentru această perioadă, cheltuielile de școlarizare nu trebuiau incluse în obligația de restituire, acestea fiind susțineri în sprijinul unei contestații împotriva deciziei de imputare.

În concluzie, instanța de recurs reține că soluția Curții de Apel este legală și temeinică, urmând ca recursul de față să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.D.A. împotriva sentinței civile nr. 150 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2009.