Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2181/2008 AI generated

Invalidity of disciplinary sanction for omitted subordinate investigation lacking statutory basis and violation of pre-trial administrative procedure requirements

Case Number Decizia nr. 2181/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the Ministry of Education, thereby upholding the lower court’s decision that annulled a disciplinary administrative order imposing a "written observation" sanction on the plaintiff. The dispute concerned the legality of a disciplinary sanction imposed on a school inspector for allegedly failing to initiate a disciplinary investigation against a subordinate following an incident at a national exam, a matter subject to administrative litigation under Romanian law. The court held that the sanction was unlawful because the specific omission cited in the order (failure to order verification or investigation) did not constitute a disciplinary offense under the relevant teacher's statute, and the plaintiff had not been formally investigated for this specific infraction before being penalized. Furthermore, the court rejected the inadmissibility defenses, determining that the plaintiff validly bypassed the special administrative-jurisdictional procedure by filing a direct lawsuit, in accordance with the constitutional right to access justice and provisions of Law No. 554/2004, and that the preliminary objection procedure was satisfied since the administrative authority failed to respond to the plaintiff's complaint.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 din Legea nr. 554/2004, art. 2 din Constituție, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 122 din Legea nr. 128/1997, art. 125 din Legea nr. 128/1997, art. 124 din Legea nr. 128/1997; Invalidity of disciplinary sanction for omitted subordinate investigation lacking statutory basis and violation of pre-trial administrative procedure requirements: The dispute concerned the legality of a disciplinary sanction imposed on a school inspector for allegedly failing to initiate a disciplinary investigation against a subordinate following an incident at a national exam, a matter subject to administrative litigation under Romanian law. The court held that the sanction was unlawful because the specific omission cited in the order (failure to order verification or investigation) did not constitute a disciplinary offense under the relevant teacher's statute, and the plaintiff had not been formally investigated for this specific infraction before being penalized. Furthermore, the court rejected the inadmissibility defenses, determining that the plaintiff validly bypassed the special administrative-jurisdictional procedure by filing a direct lawsuit, in accordance with the constitutional right to access justice and provisions of Law No. 554/2004, and that the preliminary objection procedure was satisfied since the administrative authority failed to respond to the plaintiff's complaint.

Keywords

AI generated
disciplinary authority formal investigation procedure administrative sanction administrative complaint constitutional invalidity jurisdictional matters

Cited Legislation

AI generated
art. 6 din Legea nr. 554/2004
În considerentele sentinței s-a arătat că excepția inadmisibilității acțiunii în raport de art. 6 din Legea nr.
art. 2 din Constituție
554/2004, este neîntemeiată pentru că existența jurisdicțiilor speciale administrative nu exceptează actele susceptibile de a fi supuse lor de controlul de legalitate al instanțelor judecătorești, aceasta constituind esența liberului acces la instanță și este garantată de art. 2 din Constituție și art.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Excepția inadmisibilității față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca neîntemeiată pentru că prin adresa nr.
art. 122 din Legea nr. 128/1997
128/1997, statutul cadrelor didactice, în art. 122 alin.
art. 125 din Legea nr. 128/1997
115 – art. 125 din Legea nr.
art. 124 din Legea nr. 128/1997
115 – art. 124 din Legea nr. 128/1997.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art.
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Primul motiv de recurs ce vizează greșita soluționare a excepției inadmisibilității în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, reclamanta R.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 2466 din 23 octombrie 2007 emis de M.E.C. prin care a fost sancționată cu „observație scrisă”.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123/F/C din 18 decembrie 2007, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea reclamantei, a anulat ordinul atacat și a dispus suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În considerentele sentinței s-a arătat că excepția inadmisibilității acțiunii în raport de art. 6 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată pentru că existența jurisdicțiilor speciale administrative nu exceptează actele susceptibile de a fi supuse lor de controlul de legalitate al instanțelor judecătorești, aceasta constituind esența liberului acces la instanță și este garantată de art. 2 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Excepția inadmisibilității față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca neîntemeiată pentru că prin adresa nr. 1896 din 7 noiembrie 2005 s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile iar susținerile pârâtului au fost respinse, susțineri care vizau faptul că această contestație ar fi fost adresată Colegiului Central de Disciplină și nu organului emitent pentru că reclamanta a respectat prevederile art. 122 din Legea nr. 128/1997.

Cererea de suspendare a fost admisă considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 – art. 15 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Pe fondul cererii, actul atacat a fost anulat pentru următoarele motive:

Prin Ordinul nr. 2466 din 23 octombrie 2007 emis de M.E.C. reclamanta a fost sancționată cu „observație scrisă”, iar prevederile legale invocate ca fiind încălcate au fost art. 115 – art. 125 din Legea nr. 128/1997, în sensul că ar fi încălcat sarcinile de serviciu prin omisiunea de a dispune verificarea și eventuala cercetare disciplinară a dlui P.E., însă aceste prevederi lege nu conțin vreo sancțiune pentru omisiunea de a dispune verificarea și cercetarea disciplinară a unei persoane din comisie.

A mai fost reținut și faptul că M.E.C. a avut un delegat pentru monitorizarea concursului național din 16 iulie 2007 iar în această situație, dacă M.E.C. considera că pentru incident trebuia luată o măsură disciplinară avea posibilitatea să-i ceară reclamantei să aplice o sancțiune sau chiar să aplice direct sancțiunea administrativă celui în culpă, iar nu să sancționeze direct pe superiorul său pentru o astfel de omisiune.

Mai mult, s-a considerat că, față de cuprinsul notei de constatare nr. 13777 din 24 august 2007 și a proceselor verbale din 8 octombrie 2007 și 21 octombrie 2007 încheiate de Comisia de disciplină, nu rezultă că reclamanta ar fi fost cercetată disciplinar pentru această abatere constând în omisiunea de a dispune verificarea și eventuala cercetare disciplinară a dlui P.E., fiind sancționată disciplinar pentru o abatere pentru care nu a fost cercetată disciplinar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.E.C.T.

Un prim motiv de recurs vizează greșita soluționare a excepției inadmisibilității plecând de la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 pentru că reclamanta a depus o contestație la Colegiul Central de Disciplină din cadrul M.E.C.T., organ administrativ - jurisdicțional, contestația înregistrată sub nr. 18969 din 5 noiembrie 2007, iar în acest caz reclamanta se putea adresa instanței numai după soluționarea procedurii administrativ - jurisdicționale.

Este apreciată greșită soluția instanței de fond și pentru modul în care a fost soluționată excepția lipsei procedurii prealabile pentru că reclamanta nu a depus plângere prealabilă obligatorie ci a inițiat procedura administrativ - jurisdicțională în temeiul Legii nr. 128/1997.

Pe fondul cauzei, este criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut că reclamanta ar fi fost sancționată disciplinar pentru o abatere pentru care nu a fost cercetată disciplinar. Se arată că reclamanta a fost numită președinte al Comisiei de mobilitate și președinte al Comisiei de concurs, iar potrivit art. 13 din Metodologia privind mișcarea personalului didactic aprobată prin Ordinul M.E.C. nr. 5602/2006, inspectorul școlar general și președintele comisiei de mobilitate răspund de corectitudinea organizării activităților de mișcare a personalului didactic și calitatea lucrărilor derulate în cadrul comisiei de mobilitate.

Se invocă faptul că reclamanta nu a informat în scris M.E.C.T. despre situația apărută, dar nici nu a sesizat Consiliul de Administrație al I.S.J. Argeș care să fi numit o comisie de cercetare pentru eventuala aplicare a unei sancțiuni disciplinare.

Se consideră că reclamanta nu a dovedit nici existența unui caz bine justificat și nici nu dovedește paguba iminentă cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 124 din Legea nr. 128/1997, dacă cel sancționat nu a săvârșit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancțiunii, autoritatea poate dispune ridicarea și radierea sancțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 6 și art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 115 – art. 124 din Legea nr. 128/1997.

Intimata - reclamantă R.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Primul motiv de recurs ce vizează greșita soluționare a excepției inadmisibilității în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondat.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele administrative susceptibile potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ - jurisdicțională.

În Legea nr. 128/1997, statutul cadrelor didactice, în art. 122 alin. (2), se prevede că în învățământul preuniversitar, persoanele sancționate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia de sancționare la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, pentru sancțiunile prevăzute de art. 116 lit. a) – c) și la colegiul central de disciplină pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. d) - f).

În ordinul de sancționare se precizează că el poate fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța competentă.

Cu toate acestea, reclamanta a ales să renunțe la procedura instituită de prevederile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997. Acesta este dovedit de faptul că, dacă dorea să apeleze la această procedură, pentru că a fost sancționată cu observație scrisă, sancțiune prevăzută de art. 116 lit. a) din Legea nr. 128/1997, trebuia să se adreseze colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, ori reclamanta a formulat plângerea prealabilă la Colegiul central de disciplină.

De altfel, chiar art. 122 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 prevede că dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat. În condițiile în care reclamanta a ales să nu utilizeze procedura administrativ - jurisdicțională, soluția instanței de fond este legală.

Și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile a fost corect soluționată de instanța de fond, iar criticile vizând acest aspect sunt nefondate.

Reclamanta a formulat contestație împotriva sancțiunii aplicate și anularea ordinului, contestație înregistrată sub nr. 18969 din 5 noiembrie 2007, la care reclamanta nu a primit răspuns. Chiar dacă a fost adresată Colegiului Central de Disciplină, contestația a fost înregistrată la M.E.C.T. și viza anularea ordinului emis pentru sancționarea reclamantei, astfel că procedura prealabilă a fost îndeplinită.

Și pe fondul cauzei criticile aduse soluției pronunțate de instanța de fond sunt neîntemeiate.

Reclamanta a fost sancționată pentru că nu ar fi respectat Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul M.E.C. nr. 5602/2006 și prevederile art. 115 – art. 125 din Legea nr. 128/1997, iar în actul de sancționare s-a precizat că au fost reținute de comisie apărările reclamantei, a constatat că nu se face vinovată de încălcarea metodologiei dar și-a încălcat sarcinile de serviciu prin omisiunea de a dispune verificarea și eventuala cercetare disciplinară a domnului P.E.

Așa cum și instanța de fond a reținut, în dispozițiile legale citate în ordin nu este prevăzută sancțiunea pentru omisiunea de a dispune verificarea și eventuala cercetare disciplinară a dlui P.E.

În Nota de constatare încheiată la 6 septembrie 2007 de Departamentul de control al ministrului s-a făcut observația că reprezentantul M.E.C.T., dl. C.N., ar fi făcut precizări în raportul către minister după evenimentele petrecute și a solicitat să se ia măsuri de către I.S.J. Argeș conform procedurilor legale, dar la dosar nu există nicio dovadă în acest sens.

Cu toate acestea, pentru incidentul petrecut dlui P.E. nu i-a fost prelungită delegația pe funcția de îndrumare și control deținută în cadrul I.S.J. Argeș iar președintele și secretarul comisiei respective s-a stabilit, în cadrul Comisiei Județene pentru mobilitatea personalului didactic, că nu vor mai primi atribuții în desfășurarea examenelor naționale în următorul an școlar.

Față de soluția adoptată în privința actului contestat, instanța de fond a admis, în mod temeinic și legal, cererea de suspendare a acestuia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 – art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinței civile nr. l23/F-C din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.