Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2173/2008 AI generated

Municipality's challenge to state funding allocation for school rehabilitation dismissed for lack of merit

Case Number Decizia nr. 2173/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Municipality of Bârlad against the Iaș Appeal Court’s judgment, thereby upholding the lower court’s decision that dismissed the municipality's claim and confirmed that the Government and the Ministry of Education committed no unlawful refusal to allocate additional state funds. The dispute arose from the municipality's challenge to Government Order No. 300/2007, which allocated limited state budget transfers for the rehabilitation of pre-university educational units, arguing that the allocation criteria were arbitrary and politically motivated rather than based on objective needs or population size. The court held that the initial instance correctly determined the refusal was justified because the authorities applied objective, verifiable criteria—such as building degradation, lack of sanitary permits, and advanced structural deterioration—derived from joint proposals by school inspectorates and local authorities, and noted that the municipality had received substantial funding and infrastructure improvements in prior years, including a new school construction and major repairs in 2006, as well as additional allocations in June 2007, demonstrating a lack of disproportionate treatment. The legal basis for the decision rests on Law No. 554/2004 regarding administrative litigation, specifically Article 1 and Article 8, which grant jurisdiction to assess whether a refusal to resolve a request is justified, alongside Article 312 of the Civil Procedure Code for dismissing an unfounded appeal, with the court further finding that the appealed judgment was sufficiently motivated and did not contradict the nature of the challenged administrative act, rendering Articles 304(7)-(8) of the Civil Procedure Code inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 C. proc. civ; Municipality's challenge to state funding allocation for school rehabilitation dismissed for lack of merit: Legea nr. 554/2004, prin prevederile art. 1 și art. 8, a instituit posibilitatea pentru ca instanțele de contencios administrativ să stabilească dacă refuzul de soluționare a unei cereri este sau nu justificat.

Keywords

AI generated
administrative dismissal article of civil procedure local budget administrative units e-government educational needs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Iași, Municipiul Bârlad, prin primar a chemat în judecată Guvernul României și M.E.C.T., solicitând obligarea celor două autorități să suplimenteze unităților de învățământ din municipiul Bârlad fondurile din bugetul de stat prevăzute prin H.G. nr. 300 din 30 martie 2007.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135/CA din 15 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea reclamantului.

În considerentele sentinței s-a reținut că instanța a trebuit să verifice dacă refuzul de suplimentare a numărului de unități de învățământul din cadrul Municipiului Bârlad care să beneficieze de transferuri de fonduri din cadrul bugetului de stat în anul 2007 este nejustificat.

S-a apreciat că, în baza H.G. nr. 300/2007, unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au primit sume de bani au fost stabilite în ordinea priorităților, pe bază de criterii obiective, respectiv, materialele din care sunt construite, vechimea construcțiilor, lipsa avizului sanitar de funcționare, stadiul avansat de degradare, spațiul insuficient pentru desfășurarea activității de învățământ.

Instanța de fond a considerat că, deși pârâții au în domeniul ce face obiectul cauzei o marjă largă de apreciere, totuși determinarea unităților de învățământ a avut la bază criterii obiective, iar criteriul numărului de locuitori dintr-o localitate nu constituie unul relevant, iar prin atitudinea lor pârâții nu au încălcat drepturile sau interesele legitime ale reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, Municipiul Bârlad, solicitând admiterea recursului, admiterea acțiunii și modificarea H.G. nr. 300/2007 în sensul celor solicitate în cererea de chemare în judecată.

Este criticată soluția instanței de fond pentru că nu a considerat că numărul de locuitori ar fi un criteriu relevant pentru stabilirea unităților de învățământ care au nevoie de fonduri.

Se consideră că repartizarea sumelor s-a făcut în funcție de interesele politice care au avut preponderență în determinarea unităților de învățământ preuniversitar care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ.

Intimatul M.E.C.T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Legea nr. 554/2004, prin prevederile art. 1 și art. 8, a instituit posibilitatea pentru ca instanțele de contencios administrativ să stabilească dacă refuzul de soluționare a unei cereri este sau nu justificat.

Instanța de fond a apreciat în raport de probele administrate în cauză, că refuzul celor două autorități pârâte nu este nejustificat.

Prin H.G. nr. 300/2007 au fost repartizate sumele din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțare pe anul 2007 iar Municipiului Bârlad i-au fost repartizate 250.000 lei pentru reabilitarea Școlii cu clasele I – VIII Bârlad.

La repartizarea acestor sume au fost avute în vedere propunerile făcute de inspectoratele școlare județene împreună cu autoritățile locale, pe baza unor criterii obiective, mai ales că majoritatea obiectivelor nu puteau fi realizate exclusiv din bugetele locale.

Chiar dacă în motivele de recurs se invocă repartizarea în funcție de interesele politice, din probele depuse la dosar rezultă că repartizarea s-a făcut pe baza unor criterii stabilite.

Nu ar fi lipsit de importanță că în anul 2006 unitățile școlare din municipiul Bârlad au beneficiat de alocație bugetară de la M.E.C. în valoare de 3.769.000 lei, iar în anul 2006 municipiul Bârlad a beneficiat de o construcție nouă – Școala cu clasele I – VIII nr. 2 și reparații capitale la Școala cu clasele I – VIII nr. 8 tot prin program finanțat de M.E.C. chiar dacă Primăria Municipiului Bârlad nu a înaintat nicio documentație la I.Ș.J. Vaslui.

Chiar și pentru anul 2007 Primăria Municipiului Bârlad a înaintat propunerile tocmai în luna martie 2007. Cu toate acestea, prin H.G. nr. 617 din 20 iunie 2007 au fost alocați 200 mii lei pentru Școala cu clasele I – VIII din municipiul Bârlad.

Toate acestea dovedesc că nu există un refuz nejustificat din partea autorităților pentru suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat pentru unitățile de învățământ din municipiul Bârlad.

Deși au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ. se constată că hotărârea instanței de fond este motivată, atât în fapt, cât și în drept, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar instanța de fond nu a schimbat înțelesul sau natura actului juridic dedus judecății. De altfel, în motivele de recurs nici nu au fost dezvoltate aceste motive de recurs.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Municipiul Bârlad împotriva sentinței civile nr. 135/CA din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.