Suspension of gambling license: strict temporal sequence of precomplaint and court application and failure to prove imminent damage under administrative litigation law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC E.P.I.C. SRL București a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., comisia de autorizare a jocurilor de noroc, să se dispună suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie 2007 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului atacat.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a suspendării - paguba iminentă generată de actul administrativ a cărui suspendare se solicită și cazul bine justificat. A mai arătat reclamanta că suspendarea licenței de exploatare pentru o perioadă de 6 luni creează o pagubă iminentă și prejudicii irecuperabile legate de pierderea credibilității, a clientelei și personalului specializat, precum și a spațiului închiriat special amenajat.

Prin Încheierea civilă nr. 130 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, dispunându-se suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie 2007 a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul M.E.F., până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut ca admisibilă și fundamentată cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pornind de la premisa că este esențial ca plângerea prealabilă și cererea de suspendare să coexiste în timp, condiția formulării cererii prealabile trebuind să fie îndeplinită la momentul soluționării cererii de suspendare.

Totodată, instanța de fond a mai reținut întrunirea condiției pagubei materiale iminente, prin suspendarea autorizației de desfășurare a activității lucrative și consecințele multiple decurgând din aceasta, precum și cerința cazului bine justificat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs M.E.F., invocând prevederile art. 304 pct. 4, 5, 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta motivează în esență că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești substituindu-se legiuitorului, prin faptul că a modificat litera și spiritul dispozițiilor cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond nu a avut în vedere că potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cererea de suspendare poate fi formulată la instanță numai după sesizare, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul și a pronunțat o încheiere contrar prevederilor art. 255 C. proc. civ.

Arată recurenta că din considerentele hotărârii nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care sau înlăturat cererile părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cauză nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice, care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Din analiza prevederii legale invocate rezultă că cererea de suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi formulat la instanța de judecată după sesizare, în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis actul.

Interpretarea făcută de prima instanță a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu poate fi reținută întrucât s-ar adăuga la lege.

S-a avut în vedere astfel că plângerea prealabilă a fost înregistrată la M.E.F. la data de 11 ianuarie 2008 iar cererea de suspendare s-a depus la instanță la data de 18 decembrie 2007 însă s-a apreciat în mod greșit că îndeplinirea condiției de a se depune cererea de suspendare după sesizarea autorității emitente a actului nu trebuie analizată ad literam ci în considerarea finalității avută în vedere de legiuitor.

Mai mult în cauză se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din lege.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, pentru suspendarea executării unui act administrativ, solicitată prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv - imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Reclamanta - intimată a solicitat suspendarea executării Hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc nr. 400398 din 14 decembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc pentru o perioadă de 6 luni, în baza dispozițiilor art. 81 lit. g) și art. 82 din H.G. nr. 291/1999, privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice valabile cu privire la neleglitatea actului administrativ în discuție.

În cauză însă se constată că împrejurările legale de starea de fapt, și de drept, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ chiar și în privința aspectelor ce vizează nulitatea absolută a hotărârii a cărei suspendare s-a solicitat.

Pentru toate aceste considerente reținând criticile de nelegalitate astfel cum au fost formulate conform art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul M.E.F. a fost admis și în baza art. 312 C. proc. civ., casată hotărârea recurată și respinsă cererea de suspendare având ca temei juridic art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva Încheierii civile nr. 130 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.