Recognition of refugee status for World War II ethnic persecution victims under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22378 din 20 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a dovedit cu înscrisuri și martori că a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 35 din 14 ianuarie 2008, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 20 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2007.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență, că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat soluția exclusiv pe declarațiile a doi martori, în absența și a unor alte surse de informație care să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martorul nu a asistat personal la refugiu.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta pârâtă susține că intimata reclamantă nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile martorilor S.A. și D.V., ei înșiși beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, audiați nemijlocit de către prima instanță, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantei, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna octombrie 1940, intimata reclamantă B.A., împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Țaga, în localitatea Cătina, până în martie 1945, refugiul fiind datorat persecuțiilor etnice exercitate asupra populației române de către autoritățile de ocupație.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 35 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.