Public servants' suspended vacation bonuses: legislative suspension does not extinguish vested salary rights, force majeure interrupts prescription, and preliminary procedure is dispensed with for unjustified refusal of legitimate rights.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iunie 2007, reclamanții C.A., A.C., C.P., D.S., G.N., L.S.M., M.D., O.M.C., P.R., P.G.A., R.V., S.E.T.E., T.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.F. și A.N.V., obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație și obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici în cadrul A.N.V., sunt îndreptățiți la plata primelor de concediu, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Au mai susținut că, deși prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un drept câștigat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2080 din 11 septembrie 2007, a respins excepția prescripției ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților primele de vacanță pentru anii 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație și a obligat M.E.F. să aloce sumele bănești necesare plății dreptului.

Cu privire la excepția prescripției, instanța a reținut că soluția se impune, considerând că suspendările succesive ale dreptului la prima de vacanță au avut ca efect întreruperea prescripției.

Referitor la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate, suspendarea nu echivalează cu o stingere a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata retroactivă a acestor drepturi.

Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât pârâtul M.E.F., cât și pârâta A.N.V., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În cadrul unor critici comune, recurenții - pârâți au susținut, în esență, că instanța i-a obligat în mod greșit la plata primelor de concediu, neținând seama de faptul că, prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ceea ce echivalează cu inexistența dreptului pe perioada suspendării.

Recurenta - pârâtă A.N.V. a susținut în plus că, pentru drepturile salariale aferente anilor 2001 - 2003, dreptul la acțiune era prescris, instanța de fond aplicând greșit legea în materie.

A mai menționat recurenta că, în cauză, intimații - reclamanți nu au urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât acțiunea trebuia respinsă, pe acest considerent, ca inadmisibilă.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că, acordarea primei de vacanță, prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală, prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999) a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din aceeași lege în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primele de vacanță aferente anilor 2001 - 2003, instanța de fond a respins-o în mod corect ca neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 și faptul că, legile de suspendare a dreptului au constituit un caz de forță majoră care i-a împiedicat pe reclamanți să facă acte de întrerupere.

Nu este fondată nici susținerea privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere că, în cauză, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al autorităților referitoare la un drept legitim, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie în acest caz.

Mai mult decât atât, e de precizat că, prin O.U.G. nr. 146/2007, intrată în vigoare la 20 decembrie 2007, s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.

Față de aceste motive, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții A.N.V. și M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2080 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.