Administrative silence exceeding 30-day statutory limit constitutes unjustified refusal to resolve land lease request

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 octombrie 2000, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Consiliului General al municipiului București, de a lua în discuție cererea sa privind concesionarea suprafeței de 360 mp, teren situat în Calea Dorobanților și să fie obligat pârâtul să se pronunțe asupra acestei cereri, în termen de 10 zile de la soluționarea litigiului, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, în sumă de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara spațiului comercial situat în București și că, în această calitate, a solicitat să-i fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani terenul în suprafață de 360 mp, pe care este amplasată construcția. Reclamanta a învederat că, deși a prezentat întreaga documentație prevăzută de lege, pârâtul a refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererea sa privind concesiunea terenului.

Prin sentința civilă nr. 1606 din 21 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă și că acțiunea trebuia formulată împotriva primarului, ca șef al administrației publice locale, care reprezintă în justiție municipiul București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii pentru aplicarea greșită a Legii nr. 69/1991 și a Legii nr. 219/1998, potrivit cărora Consiliul General al municipiului București este autoritatea administrativă competentă să rezolve cererea sa.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2185 din 6 iunie 2001, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, ca eronată soluția instanței de fond privind lipsa calității procesuale a Consiliului General al municipiului București, această soluție fiind dată în baza unei greșite interpretări a dispozițiilor Legii nr. 69/1991 și a Legii nr. 219/1998.

Rejudecând pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 34 din 15 ianuarie 2002 a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al municipiului București și constatând refuzul nejustificat al acestuia de a lua în discuție cererea reclamantei privind concesionarea suprafeței de 360 mp teren situat în București, a obligat pârâtul să ia în discuție această cerere, obligându-l și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.049.500 lei către SC G.C. SRL.

Totodată, s-a respins cererea privind acordarea de daune cominatorii, ca prematur formulată, precum și cererea de a se dispune executarea sentinței ce se va pronunța în termen de 10 zile.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, în cele ce preced, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși reclamanta a solicitat pârâtului, la 4 octombrie 2000, să ia în discuție cererea sa privind concesionarea terenului, acesta nu i-a răspuns, iar dovezi în sensul că lipsa acestui răspuns ar avea vreo motivare, nu au fost făcute de pârât, motiv pentru care sunt îndeplinite condițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Consiliul General al municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând că, în mod eronat, a reținut instanța de fond că pârâtul a refuzat nejustificat să ia în discuție cererea reclamantului .

Aceasta, întrucât prin actele pe care le va depune, se va face dovada că cererea petentului a fost luată în discuție, soluția dată acesteia fiind respingerea cererii de concesionare, sens în care se va depune la dosarul cauzei extrasul procesului-verbal al ședinței de consiliu prin care proiectul de concesionare a fost respins.

Totodată, s-a invocat faptul că nu poate fi reținută culpa pârâtului în sensul neprimirii răspunsului de către petent, întrucât acesta avea interesul să depună diligențe pentru a afla soluția adoptată în ședința de consiliu.

Concluzionând, recurentul a solicitat a se constata că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, a se admite recursul și, în consecință, a se casa hotărârea atacată, pe fond respingându-se acțiunea ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform alin. (2) al art. 1 se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

În cauză, deși intimata-reclamantă a făcut dovada că a solicitat pârâtei să ia în discuție cererea sa de concesionare a terenului în suprafață de 360 mp, totuși acesta nu a făcut dovezi în sensul că a luat în discuție cererea, că a răspuns reclamantei sau că refuzul de a soluționa cererea și de a răspunde au fost justificate.

Deși prin motivele de recurs formulate la data de 11 martie 2002, recurentul-pârât a susținut că va depune înscrisuri în dovedirea susținerilor sale, totuși, până la termenul de judecată din 25 noiembrie 2003, nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.

Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința instanței de fond este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul General al municipiului București împotriva sentinței civile nr. 34 din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2003.