Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1004/2009 AI generated

Preventive detention upheld for organized cross-border heroin trafficking based on gravity of offense and concrete danger to public order

Case Number Decizia nr. 1004/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to maintain his pretrial detention and imposing 300 lei in judicial costs. The dispute centered on the legality and necessity of the preventive arrest order, with the defendant arguing that release would not endanger public order, against the backdrop of a first-instance conviction for serious drug trafficking offenses, specifically the organized importation and distribution of large quantities of heroin (10 kg and approximately 2.9 kg) from Turkey to Romania. The Court found the detention justified based on the gravity of the crime, the significant volume of controlled substances involved, the complexity of the organized criminal scheme, and the persistent existence of substantial evidence supporting the commission of the acts for which the defendant was convicted, relying on the Criminal Procedure Code provisions governing the review of preventive measures and the specific legal limits and penalties associated with drug offenses under the relevant penal legislation.

Legislator headnote

AI generated

art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Preventive detention upheld for organized cross-border heroin trafficking based on gravity of offense and concrete danger to public order: Prin încheierea din ședința publică de la data de 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat Ș.G., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., considerând că se mențin temeiurile ce au determinat arestarea inițială, existând indicii temeinice că a săvârșit faptele pentru care a fost deja condamnat de Tribunalul București.

Keywords

AI generated
drug trafficking preventive detention serious criminal offenses penalties and measures cross-border offence judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce succed.
art. 75 lit. a) C. pen
(2), art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că în toamna anului 2006, împreună cu coinculpatul D.S.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei, constată:

Prin încheierea din ședința publică de la data de 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat Ș.G., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., considerând că se mențin temeiurile ce au determinat arestarea inițială, existând indicii temeinice că a săvârșit faptele pentru care a fost deja condamnat de Tribunalul București.

În termen legal, inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând măsura instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât lăsarea sa în libertate nu va prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce succed.

Prin sentința penală nr. 1538 din 23 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat, la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că în toamna anului 2006, împreună cu coinculpatul D.S. și alții a organizat procurarea, deținerea și transportarea pe ruta Turcia-România a cantității de 10 kg heroină în vederea comercializării. În primăvara anului 2007, cu același coinculpat a organizat introducerea în România a 2947,1 grame heroină, în vederea comercializării.

Infracțiunea, prin specificul ei, este o faptă deosebit de gravă, care atentează la sănătatea populației și în special a tinerilor. Tocmai de aceea și limitele de pedeapsă sunt deosebit de aspre, fiind sancționate cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. Pe de altă parte, cantitatea mare de stupefiante introdusă pe teritoriul țării în vederea comercializării reprezintă o altă coordonată ce trebuie avută în vedere la aprecierea pericolului social concret al infracțiunii.

Nu în ultimul rând, organizarea laborioasă pentru disimularea și transportul drogului din țara de origine în cea de destinație, organizația pusă la punct în acest scop, este un alt element ce caracterizează pericolul social concret al faptelor.

Existând indicii temeinice în sensul comiterii faptelor pentru care deja a fost condamnat în prim ciclu procesual, just a procedat instanța de apel când a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 11875/3/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.