Fiscal warehouse suspension rule upheld; annulment claim dismissed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 18 februarie 2008, reclamanta SC M. SA Târgoviște a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea art. 121 alin. (5) din Norma metodologică din 22 ianuarie 2004 pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și obligarea pârâtului să dispună neaplicarea măsurii revocării autorizației de antrepozit fiscal în cazul suspendării acelei autorizații.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit legii, dacă deficiențele constatate de organul de control ce atrag revocarea autorizației de antrepozit fiscal sunt remediate în termen de 10 zile de la comunicare, nu se mai dispune revocarea autorizației.

Întrucât suspendarea autorizației este o măsură prealabilă revocării ce se aplică pentru încălcări ale unor prevederi legale specifice mai puțin grave, apare ca lipsit de rațiune, susține reclamanta, să nu se beneficieze de exonerare în cazul remedierii deficiențelor.

În ședința publică din 21 martie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care s-a susținut legalitatea hotărârii de guvern atacate și s-a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 77 din 21 martie 2008, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, admițând cererea de intervenție în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale prin dispozițiile pct. 12 alin. (5) din H.G. nr. 44/2004 completată prin H.G. nr. 213/2007, măsurile de suspendare respectiv de revocare a autorizației de antrepozit fiscal fiind determinate de cauze diferite, ce generează efecte juridice distincte, cu beneficii diferite pentru fiecare agent economic în sarcina căruia s-a constatat o încălcare cu sau fără consecințe fiscale.

Prin reglementarea diferită a cauzelor în care se aplică cele două măsuri, voința legiuitorului a fost de a se asigura respectarea disciplinei financiare în materia antrepozitului fiscal, suspendarea autorizației fiind limitată în timp, cu consecința păstrării valabilității autorizației după expirarea perioadei de suspendare.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC M. SA Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a reluat argumentele invocate în acțiune, arătând că este lipsită de logică aplicarea beneficiului nedispunerii măsurii revocării autorizației exclusiv la această sancțiune, când se presupune că încălcările constatate sunt mai grave și lipsa unei clemențe similare în situația suspendării autorizației de antrepozit fiscal.

Analizând actele și lucrărilor dosarului în raport de motivele invocare și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat hotărârea interpretând corect dispozițiile art. 185 din Legea nr. 571/2003 privind anularea, revocarea și suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, în aplicarea cărora au fost emise normele metodologice prevăzute la pct. 121 din H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost completat și modificat prin H.G. nr. 213/2007.

În conformitate cu alin. (5) pct. 121 din norme, comisia instituită în cadrul autorității fiscale centrale nu mai dispune măsura de revocare a autorizației atunci când deficiențele care atrag această măsură nu au în mod evident consecințe fiscale și sunt remediate în termen de 10 zile de la comunicare. De regulă, această posibilitate se aplică situațiilor în care deficiența este de natură obiectivă, independentă de voința antrepozitarului autorizat.

Or, în ceea ce privește măsura suspendării autorizației de antrepozit fiscal, această măsură se aplică pe o perioadă determinată de timp pentru situații precise care reprezintă fapte contravenționale, au implicații fiscale directe sau indirecte și sunt de natură subiectivă, legate de intenția antrepozitarului autorizat.

Referitor la emiterea actului administrativ în discuție H.G. nr. 213/2007 prin care a fost introdus pct. 121 alin. (5), se constată că au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului României pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare.

În consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M. SA prin administrator C.G. împotriva sentinței civile nr. 77 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.