Eligibility for ethnic persecution benefits: evidentiary distinction between forced relocation and voluntary employment-driven reassignment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a solicitat anularea hotărârii nr. 4881 din 7 august 2007 emisă de pârâtă, precum și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că instituția pârâtă a reținut în mod greșit situația sa, deoarece actul normativ aplicabil în speță nu face distincție între etnici și nici nu prevede că persoana persecutată trebuie să-și schimbe domiciliul în altă țară.

Prin sentința civilă nr. 141/F din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de S.E., reținând faptul că, în speță, reclamanta nu a dovedit încadrarea în dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu a probat faptul că antecesorul său, împreună cu întreaga familie, au fost refugiați sau strămutați în altă localitate datorită persecuțiilor etnice.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs S.E., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut faptul că tatăl său a fost reținut de autoritățile ungare și obligat să-și părăsească domiciliul și să execute cele impuse de respectivele autorități, situație în care instanța de fond i-a respins în mod nejustificat acțiunea formulată în contencios administrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Se reține din probele administrate în cauză faptul că tatăl reclamantei, pe nume T.M., a fost în perioada 24 iulie 1942-10 februarie 1945 angajat al Căilor Ferate Maghiare și în această calitate efectua diferite lucrări de reparații ale căilor ferate distruse de război, în diferite localități, motiv pentru care s-a mutat, împreună cu familia, în locurile în care își desfășura activitatea.

De asemenea, din depoziția martorului B.A., audiat de către instanța de judecată, rezultă că acesta l-a cunoscut bine pe tatăl reclamantei, care era lucrător la căile ferate și care, începând cu anul 1942 a fost trimis în diferite localități să repare căile ferate care erau distruse în urma războiului.

Martorul, în vârstă de 93 de ani și care în anul 1942 avea vârsta de 28 de ani, a arătat că tatăl reclamantei a fost trimis să repare căile ferate în diferite localități, dar nu pentru că ar fi fost persecutat din punct de vedere etnic, ci pentru faptul că aceasta era meseria lui.

Plecarea antecesorului reclamantei din localitatea natală Ormeniș nu a fost determinată de anumite persecuții etnice, ci s-a datorat naturii serviciului avut în sectorul căilor ferate. Faptul că numitul T.M. nu a suferit persecuții de natura etnică rezultă și din certificatul nr. 251/973 din 15 februarie 1973 emis de Ministerul Comunicațiilor și al Poștei – Secția Căilor Ferate din Budapesta, certificat depus la dosar de către reclamantă și prin care se atestă faptul că tatăl acesteia avea un serviciu stabil în domeniul căilor ferate și în această perioadă a fost asigurat de bătrânețe și invaliditate.

Coroborarea acestor probe administrate în cauză conduce în mod firesc la concluzia că tatăl reclamantei și deci inclusiv aceasta, nu au fost persecutați din punct de vedere etnic și de asemenea, nu au fost nevoiți să se refugieze în alte localități datorită acestui motiv.

În ceea ce privește declarația autentificată a martorei P.M., depusă la dosar de reclamantă, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că respectiva declarație a martorei, care în anul 1942 avea numai 12 ani, poate fi coroborată parțial cu celelalte probe de la dosar, respectiv numai sub aspectul faptului că antecesorul contestatoarei a fost trimis în diferite localități pentru repararea căilor ferate, nu și sub cel al persecuțiilor etnice invocate de S.E.

Având în vedere considerentele prezentate, se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinței civile nr. 141/F din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2008.