Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4002/2008 AI generated

Eligibility of post-displacement-born children for ethnic refugee status and reparation benefits under Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 4002/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the respondent pension fund, thereby upholding the lower court's judgment that recognized the claimant's status as an ethnic refugee and ordered the payment of benefits under Law No. 189/2000. The dispute concerned the claimant's eligibility for reparation benefits for ethnic persecution, where the claimant was born after his parents were forcibly displaced from their home country to Romania during the specified historical period (1940–1945), leading the pension fund to argue he did not qualify for compensation. The Court held that the statutory scheme of Law No. 189/2000 and Ordinance No. 105/1999 does not distinguish beneficiaries based on the date of birth relative to the displacement, as children born in the displacement or refugee locality suffered the same hardships and deprivation as their parents; consequently, the claimant is legally entitled to the same benefits as his parents for the period of 20 March 1943 to 6 March 1945, effective from 1 April 2007.

Legislator headnote

AI generated

art. 654 C. civ, art. 312 C. proc. civ; Eligibility of post-displacement-born children for ethnic refugee status and reparation benefits under Law 189/2000: Recurenta a susținut că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât a fost născut după strămutarea părinților.

Keywords

AI generated
reparations for ethnic persecution refugee status birth of children parents' pension parental dispute status of beneficiary

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2007, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 86 din 15 ianuarie 2008, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 4819 din 12 octombrie 2007 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pe perioada 20 martie 1943-6 martie 1945, începând cu 1 aprilie 2007.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii ca și familia sa, urmare persecuțiilor etnice exercitate.

Instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii, reținând că pârâta nu a făcut dovada momentului comunicării hotărâri contestate de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât a fost născut după strămutarea părinților.

S-a susținut că intimatul-reclamant s-a născut la data de 20 martie 1943 în localitatea Călărași și nu a dovedit persecuție etnică întrucât la data strămutării părinților nu era născut și nici conceput.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

În speță, în mod corect instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut ca aceștia, întrucât a suferit aceleași privațiuni, efectele strămutării răsfrângându-se și asupra sa.

Legea nr. 189/2000 are ca scop să ofere o reparație tuturor persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, fără a face distincție în funcție de data nașterii lor, astfel încât copiii născuți în localitatea de refugiu sau de strămutare au același regim juridic ca și părinți lor.

Faptul că reclamantul se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 rezultă din probele administrate în cauză respectiv: comunicare privind validarea Hotărârii nr. 230 din 24 octombrie 2000 emisă de Comisia Județeană Călărași de aplicare a Legii nr. 9/1998, Hotărârea nr. 230/2000; copie-extras de pe Tabelul nominal cu locuitorii de origine română din orașul Turtucaia, acte de stare civilă.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul este nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 86 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2008.