Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3998/2008 AI generated

Loyalty allowance suspension for police officers transferred to gendarmerie; material jurisdiction of first-instance administrative court for claims against municipal credit officers

Case Number Decizia nr. 3998/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals of the defendant authorities and set aside the Court of Appeal's judgment, remanding the case to the Bucharest Court of Appeal for competent resolution, thereby halting the lower court's decision to award the claimants their benefits. The dispute concerned a claim by subordinate officers, formerly employed by a municipal police directorate and subsequently transferred to a national gendarmerie unit, seeking payment of loyalty allowances for 2005 that had been suspended by a government emergency ordinance. Although the Court of Appeal had previously granted the claim in favor of the officers, the ICCJ determined that the appeal court lacked material jurisdiction to hear the case in the first instance because the claimants' service relationship involved a tertiary credit officer (the municipal directorate) rather than the central ministry, a procedural requirement mandated by public policy. The decisive legal basis was the statutory division of jurisdiction under the Administrative Procedure Law, which designated the first-instance trial court (Tribunal) as the competent body for such administrative litigation, not the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, art. 6 din O.U.G. nr. 38/2003, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, art. 313 C. proc. civ, art. 2 lit. d), art. 159 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ; Loyalty allowance suspension for police officers transferred to gendarmerie; material jurisdiction of first-instance administrative court for claims against municipal credit officers: The dispute concerned a claim by subordinate officers, formerly employed by a municipal police directorate and subsequently transferred to a national gendarmerie unit, seeking payment of loyalty allowances for 2005 that had been suspended by a government emergency ordinance. Although the Court of Appeal had previously granted the claim in favor of the officers, the ICCJ determined that the appeal court lacked material jurisdiction to hear the case in the first instance because the claimants' service relationship involved a tertiary credit officer (the municipal directorate) rather than the central ministry, a procedural requirement mandated by public policy. The decisive legal basis was the statutory division of jurisdiction under the Administrative Procedure Law, which designated the first-instance trial court (Tribunal) as the competent body for such administrative litigation, not the Court of Appeal.

Keywords

AI generated
police officers administrative authority resolution of jurisdictional dispute suspension of benefits public service administrative unit
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2 lit. d), art. 159 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, setting aside the lower court's decision, and remanding the case to the competent court.

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal provision establishing the material jurisdiction of the first-instance court, which the lower court violated, leading to the remand.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 septembrie 2007, D.A., ș.a., au chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative, D.G.P. București și I.G.P.R., solicitând obligarea acestor autorități publice pârâte la plata în solidar a sumelor de bani ce reprezintă sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu indicele de inflație până la data efectuări plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în prezent sunt subofițeri în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, respectiv la U.M. 0456 București.

Până la data de 31 mai 2005 și-au desfășurat activitatea în cadrul D.G.P. București Serviciul Instanțe Judecătorești și Protecție Magistrați, iar în perioada 1-30 iunie 2005, în cadrul secțiilor de poliție ale aceleiași direcții generale.

De asemenea au precizat că începând cu data de 1 iulie 2005 și până în prezent și-au desfășurat activitatea în cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și, respectiv, U.M. 0456 București, la S.P.P.I.O.P.I.P.

În sfârșit, reclamanții au menționat că deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările ulterioare și de art. 6 din O.U.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițistului, cu modificările și completările ulterioare, pentru a beneficia de sporul de fidelitate, plata sumelor de bani cuvenite cu acest titlu a fost suspendată pe anul 2005, prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004.

În opinia lor, prin suspendarea plății sporului, dreptul la o atare plată nu a fost restrâns, ci îngrădit, echivalând unei veritabile lipsiri de dreptul subiectiv, devreme ce nu au beneficiat de el în cursul anului 2005.

În cauză, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care acțiunea principală va fi admisă, să se dispună obligarea acestei ultime autorități publice să vireze sumele de bani pretinse în contul ministerului pârât.

Prin sentința civilă nr. 305 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea principală, obligând pe pârâți să plătească reclamanților sporul de fidelitate aferent anului 2005, în cuantumul actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății.

De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca efect al constatării că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâții I.G.P.R. și D.G.P. București.

Ambii recurenți au susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, ignorând împrejurarea că reclamanții nu au fost niciodată funcționari cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și după data de 1 iulie 2005 ei au trecut la D.G.J. București și U.M. 0456 București, din subordinea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pierzându-și astfel calitatea de polițiști.

Din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat la termenul de astăzi, excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de a soluționa, în primă instanță, cauza.

Excepția este întemeiată urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Așa cum rezultă din partea introductivă a acțiunii principale și adeverințele depuse în sprijinul acesteia, toți reclamanții sunt ofițeri operativi în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, respectiv la U.M. 0456 București. Până la data de 31 mai 2005 ei și-au desfășurat activitatea în cadrul D.G.P. București, Serviciul Instanțe Judecătorești și Protecție Magistrați, iar cu începere de la 1 iulie 2005, în cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și U.M. 0456 București, Serviciul Pază și Protecție Instituțională și Ordine Publică la Instanțe și Parchete.

Atât D.G.P. București, cât și D.G.J. București, (care nu a fost citată în cauză) sunt autorități publice constituite la nivelul municipiului București, aflate în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și părți, ale raportului de serviciu în cazul fiecărui reclamant, în perioada care interesează litigiul.

Curtea de apel a ignorat însă, această împrejurare, ca de altfel și calitatea de ordonator terțiar de credite al directorului D.G.P. București și prin sentință s-a pronunțat în fond, admițând acțiunea principală astfel cum a fost formulată.

Procedând în modul arătat, instanța a nesocotit dispozițiile legale privitoare la competența materială și care sunt de ordine publică.

Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal .

Văzând și dispozițiile art. 2 lit. d), art. 159 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de D.G.P. București și I.G.P.R. împotriva sentinței civile nr. 305 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2008