Validity of administrative refusal to admit failed residency candidates to family medicine and erga omnes effect of annulment of normative administrative orders

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.L.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, anularea adresei nr. 57871 din 31 octombrie 2007 emisă de pârât, recunoașterea dreptului său de a fi încadrată, la cerere, în rezidențiat medicină de familie, precum și obligarea M.S.P. să emită ordin de confirmare în rezidențiat.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2005 a participat la concursul de rezidențiat organizat de pârât, examen la care a obținut punctaj de promovare, însă fără a se califica în limita posturilor existente pentru specialitatea în cadrul căreia a candidat.

S-a mai precizat că la data organizării examenului, art. 6 alin. (3) din O.U.G. 58/2001, modificata prin Legea 463/2004, prevedea că „începând cu promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultăților de medicina, candidații care la concursul de rezidențiat obțin punctaj de promovare, dar nu se clasifica in limita locurilor publicate la grupa de specialități la care au participat, sunt confirmați la cerere ca rezidenți medicină de familie."

De asemenea, prin pct. 22 pct. 1 din Cap. VII al Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005 de aprobare a metodologiei de desfășurare a concursului de rezidențiat in medicina, medicina dentara si farmacie, sesiunea noiembrie 2005, pârâta a schimbat ipoteza avută in vedere de legea în aplicarea căreia a fost emis acest ordin si a restrâns, în mod nelegal, categoria candidaților care au obținut un punctaj de promovare dar nu s-au clasificat in limita locurilor si care vor fi confirmați, la cerere, ca medici de familie, numai la candidații absolvenți ai facultății in anul 2005, cu licența în anul 2005.

Reclamanta a mai arătat că prin sentința civila 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a constatat nelegalitatea părții introductive a pct. 22 pct. 1 din Cap. VII al Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005 și a anulat această parte, recunoscând reclamanților din acel dosar dreptul de a fi încadrați la cerere, în rezidențiat, medicină de familie.

Reclamanta a mai susținut că s-a adresat cu memoriu pârâtului, însă acesta i-a refuzat recunoașterea dreptul de a fi numită la cerere ca medic de familie

Prin sentința civilă nr. civile nr. 730 din 5 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii prealabile, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, și a admis acțiunea formulată de reclamanta P.L.M., dispunând anularea adresei atacate. Totodată, instanța a recunoscut dreptul reclamantei de a fi încadrată la cerere în rezidențiat medicina familiei cu respectarea O.U.G. nr. 58/2001 și a obligat pârâtul să emită ordin de confirmare în rezidențiat a reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, sentință rămasă irevocabilă, s-a stabilit că OMS nr. 1000/2005 este parțial nelegal, motivul invocat de pârât ca temei al refuzului de a emite ordinele de confirmare în rezidențiat ca medici de familie fiind acela că sentința în speță se aplică doar reclamanților din acel dosar, terțele persoane neputând invoca această hotărâre în favoarea lor.

Or, a apreciat prima instanță, OMS nr. 1000/2005 este un act administrativ cu caracter normativ care privește o categorie determinată de persoane, cea a participanților la respectivul concurs de rezidențiat, iar faptul că reclamanta nu a avut calitatea de parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București nu înseamnă că nu îi sunt aplicabile dispozițiile ordinului în forma stabilită în mod irevocabil de instanță, respectiv prin înlăturarea ca nelegală a primei părți a pct. 22 pct. 1 din Cap. VIL.

În atare condiții, prima instanță a constat că refuzul pârâtului exprimat prin adresa atacată este unul nejustificat, constituind un act administrativ vătămător, în înțelesul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârât, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

Instanța de fond a respins în mod greșit excepția de tardivitate a formulării plângerii prealabile, în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care intimata-reclamantă a susținut examenul de rezidențiat în data de 20 noiembrie 2005, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1000/2005, rezultatele au fost afișate două zile mai târziu, iar plângerea prealabilă a fost formulată în luna august 2007.

Instanța a reținut greșit că Ministerul Sănătății Publice trebuia să pună în aplicare hotărârea judecătorească prin care a fost anulat Ordinul nr. 1000/2005, întrucât hotărârea de anulare nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum prevede art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, în sensul că nu a analizat argumentele invocate de Ministerul Sănătății Publice cu privire la legalitatea Ordinului nr. 1000/2005.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama și de apărările formulate de intimata-reclamantă prin notele scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Critica referitoare la soluția de respingere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile administrative este lipsită de temei, pentru că obiectul acțiunii în contencios administrativ nu constă în anularea unui act administrativ, ci în refuzul nejustificat al autorității publice pârâte de a rezolva cererea prin care reclamanta a solicitat încadrarea în rezidențiat-medicină de familie și emitere unui ordin în acest sens, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Cererea expediată Ministerului Sănătății Publice cu confirmare de primire, în luna august 2007, nu are semnificația juridică a unei plângeri prealabile administrative în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci este însăși cererea al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecății.

Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 1 alin. (2) („Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”) nu este obligatorie plângerea prealabilă sesizării instanței.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte reține că dreptul de petiționare al intimatei-reclamante nu era suspus unui termen care să curgă de la data afișării rezultatelor examenului de rezidențiat din luna noiembrie 2005, pentru că dreptul a cărui recunoaștere a solicitat-o s-a născut abia după anularea parțială a Ordinului nr. 1000/2005 prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.

Cu privire la întinderea efectului obligatoriu al sentinței nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă conform deciziei nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte are în vedere că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, (conform cărora hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii, au putere numai pentru viitor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București) au ca scop să asigure opozabilitatea erga omnes a acestui tip de hotărâri, în considerarea faptului că actele administrativ-normative cuprind reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte.

Fiind parte în procesul în care a fost pronunțată hotărârea prin care a fost anulat un act administrativ-normativ, autoritatea emitentă nu se poate prevala însă de nepublicarea hotărârii în Monitorul Oficial, ca un argument în justificarea refuzului de rezolvare a unei cereri.

Dimpotrivă, autoritățile publice au obligația de a-și orienta conduita ulterioară în raport cu elementele stabilite în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanțe asupra activității administrației publice.

Nici critica referitoare la necercetarea fondului cauzei nu poate fi reținută, pentru că reluarea în discuție a legalității prevederilor anulate ale Ordinului nr. 1000/2005 ar constitui o încălcare a puterii de lucru judecat de care se bucură sentința menționată mai sus.

Toate aceste considerente conduc către concluzia că instanța de fond a constatat în mod legal și temeinic că refuzul rezolvării cererii reclamantei are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 730 din 5 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.