Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2222/2009 AI generated

"Material error" in annulling appeal for insufficient stamping despite timely tax payment evidence

Case Number Decizia nr. 2222/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal in cancellation, annulled the prior appellate decision that had declared the cassation appeal untimely due to insufficient stamping, and set a new hearing for the re-adjudication of the appeal; the appellant (a local public services agency) prevailed on the procedural challenge. The dispute concerned the suspension of execution for an administrative order, where the original civil appeal was dismissed and the subsequent cassation appeal was annulled because the appellant failed to pay the required judicial taxes. The decisive legal basis was Article 318(1) of the Code of Civil Procedure regarding "material errors" in appellate rulings, specifically the error of annulling an appeal as insufficiently stamped despite the file containing evidence of tax payment that reached the court on the day the contested decision was rendered.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 318 C. proc. civ; "Material error" in annulling appeal for insufficient stamping despite timely tax payment evidence: Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1)1 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
material error administrative error tax procedure article of civil procedure suspension of payments procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
331 din 24 mai 2008 până la pronunțarea instanței de fond, conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
art. 318 C. proc. civ
În înțelesul art. 318 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 128/F/CA din 30 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A.J.V.P.S. Hunedoara, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 331 din 24 mai 2008 până la pronunțarea instanței de fond, conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara, împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ,,reținându-se că recurenta nu a dat curs dispozițiilor legale prevăzute de art. 11 alin. (1) și de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, privind taxele judiciare de timbru”.

Nemulțumită și de această ultimă soluție, A.J.V.P.S. Hunedoara a formulat în temeiul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. contestația în anulare de față.

Contestatoarea a susținut că decizia instanței de recurs este criticabilă, întrucât la data de 13 ianuarie 2009 a expediat poștal o adresă prin care a arătat că recursul a rămas fără obiect, iar la adresă a atașat taxa de timbru și timbru judiciar, documente ce au ajuns la instanță în ziua pronunțării deciziei.

Contestația în anulare este întemeiată și va fi admisă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1)1 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În înțelesul art. 318 C. proc. civ. „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Textul se referă la greșeli materiale evidente cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat.

În cauză, la dosarul de recurs nr. 974/57/2008 se află atașată dovada achitării de către recurentă a taxei de timbru în cuantum de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru mobil judiciar. Pe adresa însoțitoare dovezii, se menționează că aceasta a fost primită la data de 16 ianuarie 2009 la orele 1600, deci în ziua pronunțării deciziei.

Față de cele ce preced se constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestația în anulare fiind întemeiată și urmând să fie admisă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva deciziei nr. 188 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 iunie 2009, cu citarea părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.