Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 549/2009 AI generated

Involuntary manslaughter sentencing: refusal to impose mandatory active detention despite suspended sentence under Art. 76(2) Penal Code.

Case Number Decizia nr. 549/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's cassation appeal as unfounded, leaving in force the Court of Appeal's decision that upheld the first-instance conviction while modifying the sentencing to apply mandatory suspension of execution under Article 76(2) of the Penal Code. The case involved a 66-year-old defendant convicted of involuntary manslaughter for fatally striking his son with a piece of wood, where the prosecution challenged the trial court's imposition of a three-year suspended prison sentence with five-year probation, arguing that the leniency failed to account for the crime's social danger and the defendant's violent temperament. The Supreme Court held that the lower instances correctly individualized the penalty based on all real circumstances, including the defendant's lack of prior criminal record and the specific dynamics of the family relationship, determining that the suspended sentence met the educational-preventive objectives of Article 52 of the Penal Code and that no re-sentencing to active detention was required.

Legislator headnote

AI generated

art. 183 C. pen, art. 73 lit. b) C. pen, art. 861 C. pen, art. 862 C. pen, art. 71 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen; Involuntary manslaughter sentencing: refusal to impose mandatory active detention despite suspended sentence under Art. 76(2) Penal Code: A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Keywords

AI generated
manslaughter suspended sentence criminal penalty execution of sentences compulsory medical treatment aggravation of punishment

Cited Legislation

AI generated
art. 183 C. pen
47 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.T., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art.
art. 73 lit. b) C. pen
pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
art. 861 C. pen
În baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.
art. 862 C. pen
Conform art. 862 C. pen., a stabilit termen de încercare 5 ani.
art. 71 C. pen
pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 864 C. pen
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
art. 1603 C. proc. pen
pen., cu referire la art. 1603 C. proc. pen., a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.T., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere. Conform art. 862 C. pen., a stabilit termen de încercare 5 ani.

Pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui desemnat ca organ de supraveghere;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

O copie a prezentei hotărâri, se va comunica la data rămânerii definitive, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui și la Poliția municipiului Huși, județul Vaslui.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 1605 alin. (6) al C. proc. pen., cu referire la art. 1603 C. proc. pen., a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 878 din 17 decembrie 2007 a Curții de Apel Iași.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.T. durata reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2007 la 18 decembrie 2007.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un făcăleț la camera de corpuri delicte a instanței înregistrat la poziția 69/2007 în registrul de corpuri delicte.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în seara zilei de 8 septembrie 07, inculpatul I.T. a aplicat mai multe lovituri, cu o bucată de lemn, victimei I.R., fiul său, în urma cărora aceasta a decedat.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesele-verbale de consemnare a denunțului oral, de întocmire a actelor premergătoare, de cercetare la fața locului și planșa foto, de reconstituire, cu declarațiile martorilor U.G., I.M. și C.E., cu raportul de expertiză medico-legală, precum și cu interceptarea audio și video a relatărilor inculpatului privind modalitatea de comitere a faptei.

Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 87 din 11 septembrie 2008, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva sentinței penale nr. 47 din 23 ianuarie 08 a Tribunalului Vaslui, în sensul reținerii dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. și a respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul I.T. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva sus-menționatei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând admiterea pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susținând că în mod greșit s-a făcut individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., sub aspectul cuantumului și al modalității de executare.

A mai arătat că s-a acordat o prea mare eficiență circumstanțelor atenuante, iar instanța nu a ținut cont de pericolul social al faptei, de modalitatea de săvârșire și nici de persoana inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea acesteia, apreciind că se impune majorarea pedepsei aplicate cu executarea acesteia în regim de detenție.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică, la stabilirea situației de fapt, a încadrării faptei, dovedirii vinovăției inculpatului și la stabilirea și individualizarea judiciară a pedepsei, avându-se în vedere toate circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, respectiv istoricul violent al relației dintre inculpat și victimă, starea de tensiune generată de temperamentul său, toate acestea fiind însă de natură a determina reținerea, în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., pe baza tuturor probelor administrate.

Cât privește cuantumul pedepsei și modalitatea de individualizare a acesteia, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., Curtea constată că la stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul în care inculpatul a procedat, trecutul violent al victimei în raport de inculpat, întregul istoric al relației dintre victimă și părinții săi, care în timp le-a generat acestora o stare permanentă de frică și tensiune, circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană în vârstă de 66 de ani, fără antecedente penale, pensionar, căsătorit, cu 2 copii majori, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată ca și cuantum și modalitate de executare, prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia, în sensul majorării acesteia, și fără a fi necesară executarea în regim de detenție.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 87 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul I.T.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2009.