Refusal to refer property to asset-control commission upheld as lawful discretion: appeal dismissed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2527 din 17 octombrie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei C.G., formulată în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și D.G.G., având ca obiect refuzul nejustificat al pârâtului IGPR de a sesiza, la cererea sa, comisia pentru controlul averilor din cadrul Curții de Apel București, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu privire la modul de dobândire a averii de către pârâtul D.G.G., fiul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că nu subzistă în cauză refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, conform art. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât solicitarea reclamantei a fost înaintată în vederea analizării oportunității procedurii de cercetare a averii fiului său, organelor competente, și soluționată prin Ordonanța nr. 2 din 17 martie 2005 și respectiv prin Ordonanța nr. 1 din 3 martie 2005.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, solicitând casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ajungându-se nelegal la concluzia că ar fi fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, când în realitate a fost trimis acestei instanțe numai memoriul său, adresat pârâtului IGPR, astfel că nu a existat nici o sesizare făcută în temeiul Legii nr. 115/1996.

Prin motive distincte de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut că fără temei legal a ajuns instanța de fond la concluzia că nu sunt întrunite în cauză condițiile unui refuz nejustificat, câtă vreme pârâtul-intimat I.G.P.R. nu a înțeles să sesizeze comisia pentru cercetarea averilor, pentru verificarea averii pârâtului-intimat D.G.G., despre care a pretins că a fost în mod ilicit dobândită, prin deposedarea sa și prin inducerea în eroare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., față de probele administrate și de criticile recurentei - reclamante, Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv legal care să atragă fie modificarea, fie casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în considerarea celor în continuare arătate.

Nu sunt întemeiate și nu pot fi primite criticile recurentei vizând pretinsa încălcare de către instanța de fond a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât instanța de fond, în limitele investirii sale și față de calificarea corectă dată dreptului subiectiv dedus judecății, nu a săvârșit nici un fel de neregularități procedurale în soluționarea cauzei.

De altfel acest motiv de recurs nu este întemeiat și pentru că recurenta-reclamantă nici nu a indicat în concret care sunt în opinia sa, încălcările sau neregularitățile procedurale ce ar putea atrage sancțiunea nulității, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nefondate sunt și celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă vizând modalitatea de soluționare de către instanța de fond a acțiunii sale.

Recurenta - reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a instituției intimate I.G.P.R. de a sesiza Comisia de control al averilor, în temeiul prevederilor cuprinse în Legea nr. 115/1996, ca efect al constatării refuzului nejustificat al acestei autorități de-a efectua respectiva sesizare, exprimat prin adresa din 13 octombrie 2005, din al cărei cuprins, rezultă că s-a comunicat reclamantei-recurente că în urma analizării cererii sale și având în vedere că atât pe latură penală cât și pe latură civilă organele abilitate au dat soluții favorabile intimatului D.G.G., fiul reclamantei, s-a apreciat că nu este oportună sesizarea Comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că refuzul autorității intimate de sesizare a comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996 este, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, câtă vreme nu a fost exprimat cu exces de putere, ci în limitele competențelor legale conferite.

Nu se poate susține că refuzul autorității intimate motivat atât pe rațiuni de oportunitate cât și pe elementele concrete arătate, rezultate din examinarea aspectelor la care s-a făcut expresă referire în adresa sus-menționată, excede libertății de apreciere pe care o implică activitatea autorității câtă vreme aceasta s-a manifestat și realizat în limitele legii, în cazul de față, al Legii nr. 115/1996.

Oportunitatea, după cum constant s-a reținut și în doctrină dar și în jurisprudență, exprimă un element al legalității actului administrativ care derivă tocmai din capacitatea pe care o are autoritatea emitentă de a alege dintre mai multe soluții posibile, pe aceea care corespunde cel mai bine voinței legiuitorului.

Rezultând așadar că refuzul autorității pârâte a fost exprimat în limitele legii și numai faptul că el nu corespunde și nu satisface dorințele reclamantei-recurente nu îl face să fie nejustificat, în sensul legii, pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. În plus, este de menționat că în soluționarea cauzei, instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că printr-un act anterior, respectiv Ordonanța nr. 1 din 3 martie 2005, Curtea de Apel București - Comisia de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 115/1996, în temeiul art. 9 din acest act normativ, în forma sa în vigoare la aceea dată, a fost respinsă cererea reclamantei de sesizare directă a comisiei, pentru lipsa calității procesuale.

Față de toate cele învederate, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva sentinței nr. 2527 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.