Eligibility of children born during parental displacement for ethnic persecution compensation under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.Z.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii nr. 477 din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă și constatarea calității de beneficiar al art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1941, părinții săi fiind refugiați din Ardealul de Nord, din luna septembrie 1940, astfel că se încadrează în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și implicit în prevederile Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 81 din 8 aprilie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 477 din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și art. 100 C. fam., domiciliul minorului este la părinții săi.

Cum reclamantul a avut domiciliul imediat după naștere la părinții săi, deci domiciliu de persoană strămutată, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, apreciind că reclamantul este strămutat din motive etnice, întrucât din analiza textului art. 1 lit. c) rezultă că numai persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite prin lege.

Cum reclamantul nu era nici măcar conceput la data strămutării mamei sale, nu poate fi considerat persoană refugiată din motive etnice, neavând nici un drept civil în anul 1940.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral”.

În cauză, părinții reclamantului au avut domiciliul în comuna Dăbâca, județul Cluj, până în luna septembrie 1940, când mama sa, D.Z. s-a refugiat la Arad, după Dictatul de la Viena, înainte de ocuparea Clujului, deoarece tatăl său, sublocotenent în rezervă, era concentrat în armata română.

Este de necontestat că intimatul - reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatului - reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului - reclamant de persoane care au fost refugiate (vezi C7 1578 din 13 august 2008), iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 81 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2008.