Ethnic resettlement benefits for children of displaced parents: appeal dismissed, beneficiary status upheld

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta T.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să-i recunoască calitatea de persoană strămutată în condițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 25 februarie 1944 în localitatea Beidaud județul Tulcea, că a fost strămutată și că îndeplinește condițiile pentru a i se recunoaște calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 268/CA din 3 aprilie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 549 din 28 februarie 2006 emisă de pârâtă, și constatând că reclamanta are calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în septembrie 1940, ea fiind născută în perioada de refugiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că intimata nu are calitate de persoană strămutată, întrucât s-a născut în anul 1944 și nu în 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România.

Pe de altă parte, susține recurenta, potrivit art. 1 din Anexa c din Acordul privitor la schimbul de populațiune română și bulgară ce face parte din Tratatul semnat la Craiova între Bulgaria și România părțile contractante urmau să procedeze într-un termen de trei luni de la schimbul instrumentelor de ratificare, la un schimb obligatoriu, între supușii români de origine etnică bulgară din județul Tulcea și Constanța și supușii români de origine română din județele Durostor și Caliacra.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".

În cauză, este necontestat că intimata - reclamantă s-a născut „după strămutarea părinților săi” (la 25 februarie 1944 în localitatea Beidaud Raionul Istria).

Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatei - reclamante.

Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatei - reclamante de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Referitor la critica potrivit căreia Tratatul româno - bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute, după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate, urmează să se constate că este neîntemeiată. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii nu cuprinde vreo limitare în acest sens.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 268/CA din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2008.